Viceprimarul Dan Tarcea a declarat la o emisiune la radio difuzată în această dimineață că până acum 15 firme s-au arătat interesate de construirea metroului din Cluj Napoca.
„Sunt 15 companii interesante. Mai este timp de depunere a ofertelor până în 9 mai, vedem la final. În ceea ce privește exproprierile, acesta nu trebuie făcute azi, sunt prevăzute în partea de proiectare și execuție, iar demersul pentru modificarea legii a fost făcut”, a declarat Dan Tarcea, la ZIUA LIVE.
Un alt punct sensibil este legat de devierea traficului din centrul orașului, pe perioada lucrărilor. Proiectanții au asiugrat că planul va fi întocmit, în partea de proiectare a metroului, de către câștigătorul licitației: „Studiul de fezabilitate arată foarte clar unde vin stațiile, iar în acele puncte sigur că vor fi săpături deschise. Nu poți să faci omletă fără să spargi ouă. Nu trebuie să ne gândim doar ce se va întâmpla peste 4-5 ani, ci trebuie să vedem înainte 50 de ani. Toate eforturile pe care le facem se vor vedea după 2030, după 2040, este o investiție de care vom beneficia cu toții. Îmi amintesc de Budapesta, acum 20 de ani, care avea tot centrul spart. Și când am făcut Bdul 21 Decembrie au apărut ambuteiaje, întârzieri de jumătate de oră sau o oră, dar oamenii s-au adaptat și au găsit rute alternative”, a mai spus Tarcea.
Amintim că, Primăria a lansat recent licitația publică pentru Proiectare și Execuție lucrări de Infrastructură (structură de rezistență, cale de rulare, finisaje, sisteme de instalații), Automatizare trafic, Racordare alimentare cu energie electrică aferente obiectivului de investiție Magistrala I de metrou Cluj. Valoare estimată a achizitiei : 6.665.384.306 lei fără TVA (1,3 miliarde euro). Termenul de realizare este de 8 ani. Data limită de depunere a ofertelor este 09.05.2022, ora 15:00. Banii provin din: Fonduri Europene Nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructură Mare (POIM) 2014-2020; Fonduri Europene Nerambursabile și Rambursabile prin Planul Național de Relansare și Reziliență (PNRR) 2021-2027; Fonduri Europene Nerambursabile prin Programul Operațional Transporturi (POT) 2021-2027; Alocații de la bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor și Infrastructurii; Alocații de la bugetul local prin UAT Municipiul Cluj-Napoca și UAT Comuna Florești; Alte surse legal constituite identificate pe parcurs.