După ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a emis o decizie definitivă în care se arată că Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea comunistă, PSD a solicitat comisiilor parlamentare de Apărare și de control al SRI să pornească o anchetă pentru a analiza circumstanțele în care au apărut documentele și de ce nu au fost date publicității atunci când Băsescu ocupa cea mai înaltă funcțșie în stat.

„Cine a ştiut de existenţa acestor documente? Cine le-a ascuns? Şi, evident, cine le-a dat publicităţii? Şi de ce nu a făcut-o în 2004, când domnul Băsescu a candidat pentru prima oară la funcţia de preşedinte al României?” afirmă deputata Mirela Adomnicăi într-o declarație parlamentară.

„Sunt întrebări care nu pot rămâne fără răspuns, pentru că dincolo de culpa stabilită de instanţă pentru dl Băsescu, s-a creat un precedent extrem de periculos cu privire la modul în care sunt folosite anumite informaţii compromiţătoare la adresa unor demnitari de rang înalt din statul român. A fost şantajat dl Băsescu în cei 10 ani de mandat, cu aceste documente? Sau, dimpotrivă, Domnia Sa nu este victimă, ci un preşedinte care şi-a folosit funcţia prezidenţială pentru a bloca apariţia acestor documente?

În oricare dintre ipoteze, lucrurile sunt extrem de grave, pentru că vizează funcţia cea mai înaltă din România. Nu putem trece nepăsători peste acest aspect. De aceea, fac un apel către toate instituţiile abilitate ale statului, inclusiv la comisiile de specialitate ale Parlamentului, să facă investigaţiile necesare pentru a stabili circumstanţele apariţiei acestor documente compromiţătoare la adresa fostului preşedinte al României. Pentru că dacă cei aleşi de popor nu acţionează în acord cu voinţa populară, ci după o agendă nepublică, a unor alte persoane nealese, atunci este vulnerabilizat însuşi sistemul nostru democratic” afirmă deputata.

Citește și: Un deșeu chimic, Traian Băsescu

2 COMENTARII

  1. Toti cei care au stiut si au tacut SUNT VINOVATI!!si trebuie ANCHETATI…iar toti cei numiti de acesta in FUNCTII CHEIE ALE STATULUI trebuie demisi pe loc fiind SANTAJABILI datorita legaturii cu PETROV!!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.