După 20 de ani

Nu-mi vine să cred că au trecut atâția ani de la apariția primului număr al Gazetei de Cluj. Mă hotărâsem să lansez un nou ziar, al meu, pentru că mă săturasem să muncesc și să-i îmbogățesc pe foștii mei patroni Dinu Patriciu și Sorin Rosca Stănescu, proprietarii cotidianului Ziua unde am lucrat opt ani de zile. Am pornit la Ziua în 1995 ca simplu reporter, pentru ca în scurt timp să fac o redacție al cărui director am fost numit pentru ca mai târziu să iau în franciză brandul Ziua de Ardeal. În acele vremuri, acum 25 de ani, franciza era de 5000 de dolari pe lună, ca să vă dați seama ce audiență și ce putere financiară avea presa atunci, înaintea apariției rețelelor de socializare și a generalizării utilizării internetului, care aproape a asasinat presa scrisă.

Aveam 37 de ani și tot viitorul era în față. Dar băieții din Servicii și acoliții lor din mediul de afaceri care s-au îmbogățit indecent de mult, doar pentru că erau din Servicii și susținuți de acestea ,au hotărât altfel.

În 2006 am fost arestat împreună cu alți colegi jurnaliști, aruncați în pușcărie nevinovați și apoi achitați de toate acuzațiile după 11 ani. Din cei 20 de ani de existență a Gazetei, 11 ani, adică mai bine de jumătate, i-am petrecut sub sabia lui Damocles, cu averea sechestrată, cu ștampila de șantajist și mafiot și sub supravegherea constantă a derbedeilor din DIICOT și am continuat să fac presă așa cum știu să fac, onest și fără compromisuri.

În paginile Gazetei de săptămâna asta veți citi amintirile celor care au lucrat în această redacție, iar acum s-au realizat altundeva. Vreau să le mulțumesc din suflet pentru că fără curajul lor, acest ziar n-ar mai fi apărut!

Pentru că scopul gunoaielor care ne-au arestat și ne-au trimis în judecată cu complicitatea structurilor de forță ale statului român tocmai acesta a fost: să dispară Gazeta de Cluj.

În final vreau să le mulțumesc soției mele, Milena, medic și cadru universitar, și asociatului meu, Tudor Borșe, pentru că în acele vremuri de restriște  au fost alături de mine și au făcut ca ziarul să apară în continuare, eu fiind la închisoare și după aceea când, ani de zile, nu am avut voie să intru macar  în redacție.

Până la urmă am învins gunoaiele și Gazeta de Cluj se pregătește să mai apară încă cel puțin 1.000 de numere.

P.S.: Pentru gunoaie am un mesaj: vă bate Dumnezeu. Uitați-vă la familiile voastre…

(Liviu Man)

Frânturi din altă viață

Când m-a sunat Liviu Man să-mi ceara să scriu un text, m-am simțit ca și cum m-ar fi invitat să joc în viața trăită de un alt suflet. Cum să renasc și cum să mor din nou?

Să scriu, ca-n vremurile de-altădată, nu aș putea, nu cred c-aș vrea, și oricum pe nimeni n-ar interesa „expertiza” mea…

La distanță de peste 12 ani și aproape 400 km, Gazeta e tot acolo unde am lăsat-o. Am lăsat-o, nu am abandonat-o, căci am plecat când i-a fost deja (mai) bine. Puteam s-o părăsesc în vremuri grele. Dar nu-ți lași pruncii în urmă când sunt aruncați în apa, poate când îi vezi teferi. Gazeta e tot în picioare, a făcut chiar 10.000 de pași.

Pentru că nu suntem la vreun Oscar al presarilor de duzină (căci Liviu Man nu-i, slavă Domnului, nici CTP, nici Hurezeanu sau alți deontologi ai momentelor bine alese, se știu ei), n-am sa mulțumesc nimănui pentru nimic, poate pentru că nici n-am cui și pentru ce…

Dar pot, preț de câteva clipe aruncate pe hârtie, să simt în două vorbe, din nou, Gazeta…. Mirosul scrumierelor veșnic pline, gustul amar al cafelelor băute-n miez de noapte, pentru că mereu întârziam în tipar, poveștile cu izul nostru provincial de pe terase, faima, durerea aparentei morți, oamenii cu măști, oamenii frumoși și oamenii hidoși, oamenii puternici și nevertebratele… Știu că Gazeta rămâne o parte din acea forță care m-a împins unde sunt – nu știu cât e de bine, sau cât e de rău, cât de departe sau cât de aproape de ce mi-a fost la dat începuturi să fie și să fiu.

Ca un actor ce și-a jucat rolul (prost sau bine) și care a fost chemat să mai urce o dată pe scenă să țină de cortină, îmbrățișez Gazeta, care va rămâne o lume, un timp, sper, un cât mai infinit irepetabil. (Memoranda Solomon)

Trei ani, cinci luni și două săptămâni. Și nimic nu s-a schimbat

Acum mai bine de 17 ani treceam pragul primei mele redacții de ziar. Un tânăr de 19 ani, proaspăt absolvent al primului an de facultate, căutând un loc de muncă pe vară, am ajuns sa lucrez pentru Gazeta nu mai puțin de trei ani, cinci luni și două săptămâni. La finalul anului 2009 am plecat. De ce? Prea puțin contează. De fapt nu contează deloc.

Ce contează este că de când am plecat și până acum, 14, 15 ani mai târziu nu s-a schimbat mai nimic. Și când Liviu Man m-a invitat sa scriu un text la aniversarea a 1000 de numere din Gazeta de Cluj m-am gândit bine și urmărind puțin arhiva mea personală mi-am dat seama că de fapt, dacă m-aș întoarce acum în redacția ziarului aș putea s-o iau de la capăt ca și cum nimic nu s-ar fi întâmplat în ultima decadă.

Am intrat în redacție cu Emil Boc primar. După 17 ani, tot Emil Boc e la cârma orașului. Da, Clujul e mai spoit, dacă ignori second hand-urile și păcănelele din centru. Da, avem IT puternic, dar și chirii de râsul întregii Românii.

Acum 15 ani profesorul Vasile Dâncu îmi spunea într-un interviu, făcând referire la fosilele din PSD și la nevoia de reforma a partidului că ar trebui ”eliminate javrele bătrâne din partid”. Acum, politicianul Vasile Dâncu este ministrul Apărării și parte integrantă din ”Sistem”. Vorba americanului ”if you can’t beat them, join them”.

Ca jurnalist, am fost pe primul șantier al Autostrăzii Transilvania de la Săvădisla și l-am văzut pe Călin Popescu Tăriceanu, prim-ministrul de la acea vreme coborând plin de trufie dintr-un elicopter al MAI, asemeni unui mogul-oligarh-înalt-ctitor-de-autostrăzi. După 14 ani, Tăriceanu, ce-i drept, nu mai apare pe ”sticlă”, dar tot nu putem ieși, încă, din tară pe autostrada de la Oradea.

Acum 15 ani scriam despre mizeria sinistră de la Piața Mărăști, despre construcția ilegală a afaceristului Costică Pocol. Țin minte ca Emil Boc a mers în zonă, a discutat cu locatarii de pe strada Dorobanților și că a promis măsuri. A vorbit, a rezolvat. Nu se poate. Construcția este încă în picioare.

Am fost în redacție când mascații au tăbărât peste noi și ne-au arestat colegii. După 10 ani de procese și drumuri la Brăila și Galați, foștii mei colegi de la Gazeta au fost achitați definitiv. Au câștigat deja niște milioane de lei reprezentând daune morale. Denunțătorii, procurorii și sistemul sunt bine-merci.

Am învățat încă din primele zile de presă ca eu ca jurnalist trebuie să fiu obiectiv, să relatez, să nu mă implic emoțional. Dar am învățat și că nu trebuie să tac în fața nedreptății și mai ales în fața imposturii și a mediocrității. Și de 17 ani de asta avem parte. De submediocri aflaţi din greşeală la putere și care ne fac de băcănie, ca să-l parafrazez pe Ludovic Orban.

Și asta văd de 17 ani încoace. Am votat sute de schimbări. Ne-am pus speranța în zeci de pseudo-lideri. În băsești, klauși, tăriceni și gioni. În boci și apoști. În cioloși și barni. Dar am primit o clică subdezvoltată intelectual fără inițiativă, viziune și un dram de gândire strategică și care așteaptă să vadă cum bate vântul ca să știe în ce direcție să flatuleze mental, nu de alta dar gândurile lor put și ar fi păcat să se înece cu ele.

La final aș vrea să le urez foștilor mei colegi de la Gazeta de Cluj un sincer ”La mulți ani!” și sper ca numărul 2000 să-i găsească în continuare ca un punct de referință în media clujeană. (Augustin Stanciu/Fost jurnalist Gazeta de Cluj)

Gazeta de Cluj, un ziar curajos

Asistăm în aceste zile la un eveniment jurnalistic remarcabil: aniversarea a 1000 de ediții ale săptămânalului de investigații Gazeta de Cluj.

Este un moment oportun pentru a remarca longevitatea publicației clujene, o performanță excepțională în condițiile în care, în ultimul deceniu, o mare parte a presei scrise din România și-a încetat apariția în format tipărit, trecând în întregime în format online ori dispărând de tot. Această aniversare minunată îmi oferă prilejul perfect pentru a sublinia câteva idei care fac din Gazeta de Cluj un ziar cu totul special.

De 20 de ani, săptămână de săptămână, Gazeta de Cluj investighează dincolo de comunicatele și declarațiile de presă ale politicienilor și funcționarilor, dezvăluind acele informații pe care reprezentanții statului doresc să le țină ascunse.

De 20 de ani, Gazeta de Cluj aduce în atenția opiniei publice conexiunile putrede dintre politicieni și oameni de afaceri abonați la contracte cu statul, arătând de ce multe servicii și lucrări din bani publici sunt achiziționate la suprapreț ori sunt efectuate defectuos și cu întârziere.  

De 20 de ani, Gazeta de Cluj scoate la lumină interesele personale, de grup și de partid ale „aleșilor” sau „numiților” din sfera publică, dovedind cum aceștia pur și simplu ignoră interesul public.

De 20 de ani, Gazeta de Cluj descoperă și mediatizează cazuri de corupție, abuzuri și incompetență în administrația publică locală și centrală, justiție ori servicii secrete, demonstrând de ce lucrurile merg prost în România.

Cu siguranță, Gazeta de Cluj este un ziar cu atitudine, fapt ilustrat prin miile de anchete, analize și editoriale publicate de-a lungul a două decenii.

Fiind un ziar independent, Gazeta de Cluj a reușit tot timpul să reflecte evenimente cu adevărat relevante din punct de vedere politic, economic, social și cultural, plasându-se printre puținele publicații românești de calitate.

Am făcut parte din prima echipă editorială a Gazetei de Cluj, în calitate de redactor-șef în perioada aprilie 2002-aprilie 2005. Îmi amintesc, cu emoție și nostalgie, lansarea pe piață a ziarului, publicația curajoasă apărută în epoca omertei impuse de Adrian Năstase. Gazeta de Cluj era pe atunci una dintre foarte puținele instituții de presă autohtone care publica anchete jurnalistice care vizau reprezentanți ai Puterii. Ziarele naționale, cu puține excepții, erau sponsorizate direct de PSD, prin intermediul ministerelor, fapt dovedit ulterior cu acte.

De atunci și până azi, ziarul a trecut prin diverse etape, unele de-a dreptul critice, dar a rezistat cu brio atacurilor politicienilor și reprezentanților serviciilor secrete, demonstrând că adevărul iese întotdeauna la lumină.

Gazeta de Cluj este astăzi un ziar solid, foarte puternic ancorat și în mediul online. Pe lângă apariția săptămânală în format tipărit, Gazeta de Cluj publică zilnic articole valoroase și pe pagina sa de internet.

Felicitări tuturor jurnaliștilor Gazetei de Cluj, de ieri sau de azi, pentru această reușită jurnalistică de mare calibru! Felicitări, Liviu Man! Să sărbătorim împreună și apariția numărului … 2000. La mulți ani, Gazeta de Cluj! (Romana Chișu)

Comunicarea rezistă…

Tibi Hrihorciuc

20 de ani de Gazetă. 586 de ani de tiparniță. Presa e mai puternică ca niciodată. Pandemia cu siguranță a avut un efect. Iar oamenii, deși au fost distanțați fizic, au fost ”împinși” într-o comunicare asiduă. Când lucrezi de acasă nu poți să mergi la biroul cuiva să îl întrebi cum se face ceva. Dar ce poți face este să îți comunici activitatea din ultima lună pe un mijloc de comunicare intern. Din corporatist devii jurnalist.

Începi să te joci cu SEO, cu timpurile de postare, chiar și cu haștagurile. Începi să primești reacții de la public, vezi ce poți scrie data viitoare și cu ce vor colegii să fie informați. Comunicarea internă în cadrul unei companii devine un fenomen care, chiar dacă nu poate fi asimilat cu jurnalismul modern, are multe similarități. Este o comunicare targetată în care îți definești publicul așa cum ai face dacă ai deschide un nou ziar.

La fel ca un ziar de investigații ajungi să scrii whitepapers în domeniul tău. Devii specialistul în propria nișă. Documentezi toate informațiile pentru a face o ”dezvăluire” care contează pentru publicul tău. Reacția este entuziasmul unui copil care încearcă pentru prima dată o înghețată. Interesant, dar totuși de ce este așa de rece? Sufletul tău de jurnalist rămâne uimit cum transformarea îți spune cuvântul.

Următorul nivel este când ajungi în fața unei audiențe și reprezinți compania. Îmi aduc aminte cu nostalgie când acea persoană eram eu și reprezentam Gazeta la Galele Presei. Tot timpul oamenii se pregătesc pentru următorul nivel. Antrenamentul pentru a te transforma în cea mai bună versiune a ta este asiduu precum comunicarea. Dar este ceea ce ține comunicarea în viață. (Tiberiu Hrihorciuc/ Jurnalist, Program Manager @ Meta)

Afost o experiență frumoasă…

Felicit colegii de la Gazeta de Cluj pentru frumoasa aniversare și mă bucur că am făcut parte din povestea lor ca și reporter de investigații, în timpul facultății. A fost o experiență frumoasă, din care am învățat foarte multe și care mi-a dat șansa să mă dezvolt uman și profesional foarte mult, într-un timp scurt. (Alina Soos)

„Numele de cod” Béla Lugosi

De Gazeta de Cluj am auzit – spre ruşinea mea – pentru prima dată în toamna anului 2010 la nişte prieteni, avocaţi. Am ajuns să cunosc echipa, nouă şi veche, de la Gazeta de Cluj peste aproape patru ani, printr-un prieten comun. „Numele de cod” dat acelui prieten, Béla Lugosi (nume dat din redacţie), mi-a arătat spiritul Gazetei, care m-a câştigat din prima. În acea toamnă, Gazeta a fost singurul ziar care a intrat la lucrările comisiei istorice mixte româno-ruse, desfăşurate la Cluj (a fost şi ultima oară când acea comisie s-a reunit la noi). Pentru cine a avut un pic de cap şi de bun simţ, nu a contat vreodată că Gazeta de Cluj era oficial o structură „de penali”. Materialele Gazetei vorbesc de la sine.

De atunci, au trecut doisprezece ani, cu bune si cu rele. Şapte dintre aceştia au stat sub semnul „pelerinajelor” la Brăila şi Galaţi. La sfârşitul anului 2017, prea târziu după mine (şi nu numai), Gazeta a fost eliberată. Era deopotrivă o tardivă reparaţie şi o presantă necesitate. Într-o lume mai pregătită pentru challenge-urile de pe TikTok, decât pentru provocările din viaţă, Gazeta de Cluj a fost, rămâne şi – Doamne-dă! – va fi o redută boemă a stabilităţii din aceste părţi. (Alexandru Simon/istoric)

Gazeta de Cluj – un masterat de viață

Gazetei de Cluj si domnului Liviu Man le urez, cu ocazia împlinirii a 20 de ani de neîntreruptă activitate și 1000 de numere publicate, încă cel puțin atâția ani de existență la același nivel de implicare și relevanță pentru presa locală și regională.

Dedicația și profesionalismul de care ați dat dovadă, au determinat succesul de care va bucurați în rândul cititorilor și au făcut posibil să treceți cu bine peste infamul dosar “ Gazeta”. Despre faptele din respectivul dosar s-au pronunțat în mod neechivoc instanțele de judecată, stabilindu-vă nevinovăția, astfel încât nu am ce să adaug.

Pot să vă împărtășesc însă ce au însemnat acel dosar și acea perioadă pentru mine, ca avocat al vostru din acel moment. Au însemnat primul examen real de maturitate și vindecarea definitivă de orice naivitate, în privința profesiilor de ziarist și avocat. Un masterat, ca sa mă exprim așa, în înțelegerea acestora. Dincolo de evidențele diferite, au în comun faptul că sunt profund vocaționale, dure și permanent expuse, ce necesita tărie de caracter, putere de muncă, vastă cultură generală, pasiune, inspirație și rezistența în fața dificultăților.

Toate cele de mai sus Gazeta de Cluj și Liviu Man le-au demonstrat cu prisosință.

Le doresc cititorilor Gazetei să se bucure de ele și peste alți 20 de ani. (Mihai Răzvan Lăpușan/ avocat)

La mulți ani Gazeta, terasa mea mereu scăldată în soare

Nu voi uita niciodată prima dată când mi-a apărut numele în Gazeta de Cluj. Cum ziarul apărea luni dar în unele chioșcuri îl găseai deja de sâmbătă, la 10 dimineața eram la Sora Shopping Center pentru a achiziționa de la InMedio, cu 2 lei 50, numărul care conținea și numele subsemnatului.

Țin minte totul perfect, de parcă ar fi fost ieri. Doar că au trecut 12 ani de atunci. Eram atât de mândru încât aș fi fost în stare să cumpăr toate numerele și să le împart în poștă cunoscuților. Mă gândeam “ce poate fi mai tare decât asta?!”, și, pentru o vreme, așa și a fost.

Când spuneai unde lucrezi, interlocutorii te priveau deja altfel, dintr-o data erau interesați de părerea ta. Erai dintr-o data cu 10 cm mai înalt, cu 15 mai lat în umeri și cu mulți alți centimetri peste tot. Erai “de la Liviu” și asta însemna mult. Puterea care îmi creștea în mâini mă atrăgea și îmi plăcea. Persoane care nu m-ar fi băgat niciodată în seamă acum îmi răspundeau la telefon. Aveam 23 de ani și lumea era a mea.

Dar nu neapărat acesta este primul lucru pe care mi-l aduc aminte când mă gândesc la Gazeta, ci sentimentul de apartenență la o familie. Cred că toți colegii pe care i-am întâlnit la Gazeta au simțit acest lucru.

Redacția numai redacție nu era, era un fel de a doua casă, combinată cu un pub englezesc care îți dădea mâncare, băutură, discuții de calitate și, o dată pe lună, te mai și plătea. Vara, terasa de pe Republicii era pur și simplu divină și parcă desprinsă dintr-o altă lume.

Era mereu scăldată în soare, cu o priveliște superbă spre Grădina Botanică și niciodată nu lipsea vinul, apa minerală și sticks-urile. Ce îți puteai dori mai mult? Când auzeam alți colegi de presă că vorbeau despre redacție, despre șefi, despre locul de muncă, îi compătimeam.

Fără să doresc să jignesc pe cineva, diferența dintre ce trăiau “ei” și ce trăiam noi era ca cea dintre cititul unui roman de dragoste de doi lei și o seară petrecută în compania unei profesoare de BDSM. Pur și simplu nu exista și nu va exista niciodată comparație.

Comparație nu există și datorită faptului că la “Gazeta” nu se mergea “la servici” ci mai degrabă la o școală de viață, la o universitate de prim rang. Simpla prezență în aceeași încăpere a lui Liviu Man, a șefului, te făcea să îți dorești să te autodepășești, să mai pui mâna pe o carte, să nu zâmbești ca prostu’ și să îți curgă saliva din gură. Te făcea să îți dorești să nu dezamăgești, să îi meriți încrederea.

În fine, pentru mine a fost genul de experiență care, în timp ce o trăiești și dacă ai suficientă minte, își dă indicii că nu o să o se mai repete niciodată.

La mulți ani Gazeta! Au fost printre cei mai frumoși ani! (Sabin Ripan)

Gazeta de Cluj – declarație de avere

Avere, averi, s.f. = Totalitatea bunurilor care se află în posesia cuiva; avut, avuție. ♦ Sumă foarte mare de bani.

Pentru unii cititori, titlul poate părea greșit pentru că pe măsură ce au crescut, au crezut că o persoană bogată este una care are mulți bani. În timp ce banii sunt temporari, bogăția mea este permanentă.

În cinci ani de activitate la Gazeta de Cluj am învățat că informația înseamnă avuție. Am devenit bogată în momentul în care mi-am oferit privilegiul de a gândi singură într-o societate adânc cufundată în nevoia pragmatică de manipulare. Am devenit bogată atunci când am devenit capabilă să pot cerne, discerne și am luat decizii conform cu ceea ce am crezut. Am devenit bogată când mi-am asumat opiniile independent de opiniile general unanim acceptate. Am devenit bogată pentru că am demonstrat tărie de caracter, pentru că am învățat să fac față criticilor, pentru că am înțeles că pentru unii pot fi un jurnalist îndrăgit, pentru alții controversat.

A fi jurnalist, în teorie, e simplu: pixul e la îndemâna oricui. În realitate, profesia nu este deloc ușoară. Am pus degetul pe rană și am rezistat avalanșei de atacuri care au urmat aproape de fiecare dată. M-am trezit etichetată și dată în judecată pentru am deranjat sau am atras atenția. Am fost martoră când tiranii au încercat uciderea presei libere. Nu au reușit! Am văzut că primejdia nu vine ca pe front, ci de la vârful puterii. Dar am învățat să nu mă cocoșez din cauza eventualelor presiuni din politică, justiție sau chiar din partea serviciilor secrete. Am învățat să nu-mi pierd curajul și independența și să continui să scriu despre derapajele justiției și a politicii românești, despre serviciile secrete și instituțiile de forță care alcătuiau un stat în stat menit să anihileze tot ce-i deranjau.

Cu mâna pe inimă, aș face exact la fel! Nu aș schimba nimic! Sunt recunoscătoare oamenilor care  m-au ghidat în viață și în carieră și sunt mândră că am avut șansa să învăț meserie de la cei mai buni. Mulțumesc, Liviu Man! Mulțumesc, Gazeta de Cluj! Iar pentru toate astea, mă declar bogată!

Subsemnata Carmen Gorgan, având funcția de reporter la Gazeta de Cluj, CNP 2930124******, domiciliul ***,

cunoscând prevederile art. 292 din Codul penal privind falsul în declarații, declar pe proprie răspundere că dețin următoarele:

SUNT BOGATĂ!

Conform cu originalul, (Carmen Gorgan /05.04.2022)

La Aniversară…

Am dat titlul acestui articol-evocare după o nuvelă romantică a marelui Eminescu, fiindcă aici, la împlinirea a 20 de ani de existență a GAZETEI DE CLUJ, exact de iubire – și aș adăuga, de destin – este vorba! Mă cunoșteam cu imbatabilul jurnalist Liviu Man încă din 1990, când acesta, împreună cu niște nebuni îndrăgostiți de libertate începuse, la publicația NU, lupta cu îngrozitorul sistem comunist, care paraliza (și încă paralizează!) amărâta noastră nație. Eu mă aflam într-un alt tranșeu al luptei anticomuniste, cel de la PATRIA, al PNȚ-CD Cluj, unde îmi începeam cariera de jurnalist sub oblăduirea marelui patriot-politician Ion Rațiu și a regretatului prozator Virgil Ardeleanu (atenție, nicio legătură cu celebra Vulpe!) Și drumurile noastre au continuat, paralele, fiind intersectate de câteva ori de incidente în care Liviu mă salva din situații ce păreau fără ieșire, cum a fost cel din 1995 când acesta – în calitate de director al TVR Cluj – lua atitudine și ridica întreaga presă împotriva încercării milițienilor zilei de a mă băga la zdup, pentru ofensă la adresa autorității – după dezvăluirea făcută de către subsemnatul, în cadrul televiziunii CBN Cluj-Napoca, a unui viol comis chiar de către doi reprezentanți ai legii! Apoi, lansat deja lumea mare a jurnalisticii, la PRO TV Cluj, prin anii 2000, la prima aniversare a GAZETEI DE CLUJ, Liviu Man și colaboratorii săi mă premiau cu un frumos trofeu, “Nonconformistul”, trofeu reprezentând un obuz legat de un soclu mișcător, de fapt o spirală metalică. Incredibilă conștientizare a meseriei pe care am ales s-o practicăm, atâția amar de ani! Și, iată, într-un moment de cumpănă al vieții mele, în 2015, acesta, împreună cu Tudor Borșe și Aurel Mureșan, m-a cooptat în colectivul GAZETEI DE CLUJ. Astfel, în cei cinci ani de muncă acerbă, ca reporter în “zonele fierbinți ale umanului”, am scris peste 1.500 de articole și 500 de reportaje. Spun asta după un calcul simplu: timp de peste cinci ani am acoperit cinci pagini de ziar pe săptămână, asta însemnând aproximativ cinci articole și un reportaj amplu! Muncă grea, care m-a mobilizat extraordinar și mi-a oferit în schimb satisfacții incredibile: fiind singura publicație din Cluj-Napoca unde puteam să-mi valorific pe deplin recentul “trecut de luptă” țărănist, am adus la lumină figurile ultimilor luptători anticomuniști și foști deținuți politici – astăzi, plecați aproape cu toții – astfel că tinerii au putut afla că în România au trăit cândva și bărbați adevărați, cărora nu le-a fost frică de pleava însămânțată de către Răsărit! Astfel, s-au născut și trei-patru cărți de reportaje! Care astăzi reprezintă adevărate rarități, material extrem de consistent despre trecutul “obsedantului deceniu” din Clujul nostru (în continuare sub captura securiștilor), fiind studiate de cercetători, studenți și doctoranzi prin biblioteci, acolo unde se află cărțile mele! Ciudat cum timpul mușcă din noi – prefăcându-ne, imperceptibil, încă în viață fiind, în Istorii mai mari sau mai mici!

LA MULȚI ANI, GAZETA DE CLUJ, SĂ TRĂIEȘTI – FIINDCĂ AZI, ÎN VREMURI GRELE, NE TREBUIEȘTI! (Sorin Grecu)

Fabrica ziariștilor clujeni citiți de o mână de oameni

 

Am ajuns la Gazeta de Cluj în 2004, când eram în al treilea an la Facultatea de Litere. Îmi căutam un loc de muncă pentru a evita să devin profesor într-o lipsă totală de vocație. 

Așa că am apelat la celebrul, pe atunci, ziar Piața de la A-Z în care am dat următorul anunț cu litere de-o șchioapă: ”Absolvent de Litere, caut loc de muncă”.

După două zile de la publicarea anunțului eram ziarist la Bună ziua, Ardeal!, un cotidian ”satelit” al Gazetei de Cluj. Acolo i-am cunoscut pe Memoranda Onac, care era redactor șef, pe Nicoleta Nap, ziarist de investigație, Mihai Prodan, specializat pe știri economice și care acum face parte din echipa Actual de Cluj, și pe Adrian Avarvarei, un personaj care, la data respectivă, părea extrem de interesant, dar care, ulterior, s-a dovedit a fi de tristă amintire pentru ziar.

Cu ajutorul Memorandei, furând meserie de la Nicoleta și Mihai am ajuns să fiu unul dintre ziariștii de investigații din Cluj Napoca. A fost o perioadă trepidantă în care am început să cunosc șicanările care vin la pachet cu această meserie.

Timpul petrecut la Bună ziua, Ardeal! a fost destul de scurt, de doi ani, pentru că în toamna anului 2006, când, într-o dimineață, am ajuns la redacție, am făcut cunoștință cu un ”grup organizat” de mascați înarmați care, practic, au semnat ultima ediție a ziarului la care lucram atunci. Este vorba despre Dosarul Gazeta în cadrul căruia șefii mei au fost reținuți iar noi, angajații, am fost duși la poliție să declarăm ce informații avem în agende, să fim luați la întrebări dacă am luat bani, dacă am șantajat, etc.

Însă, spre nemulțumirea multora, rapid după descinderea mascaților, Gazeta de Cluj și-a revenit într-o formă de avarie. Am fost cooptat de Memoranda să fac parte din echipa respectivă și, de atunci până în prezent am ajuns să fiu, în afară de directorul ziarului, cel mai vechi ziarist al Gazetei de Cluj.

Așa că, de peste 10 ani am ajuns să cunosc Gazeta de Cluj și pe cititorii ei, destul de bine.

Pe fondul longevității acestui ziar, redacția s-a transformat într-o adevărată pepinieră de ziariști pentru presa din România, dar în special pentru cea locală. Practic, în momentul de față, toate redacțiile ziarelor din Cluj au cel puțin un ziarist care a trecut pe la Gazeta.

Din malaxorul ziarului au ieșit destul de multe bombe de presă: unele au explodat și s-au lăsat cu demisii sau demiteri, altele au ”făsâit” și s-au transformat în șușoteli pe holurile instanțelor de judecată.

După 1.000 de ediții, privind retrospectiv, Gazeta de Cluj le-a dezvăluit clujenilor extrem de multe cazuri de corupție pe care, acum, sunt construite mari afaceri curate. Tot din paginile acestui ziar oamenii au putut vedea care sunt direcțiile în care se dezvoltă orașul. Însă, în multe dintre cazuri, clujenilor nu le-a păsat cine sunt oamenii responsabili de modul în care se dezvoltă orașul și ce competențe au persoanele respective.

Cu toate aceste informații, Cluj Napoca ar fi putut să devină, cu adevărat, un ”oraș smart”, dar, ce păcat că atât de puțini clujeni sunt consumatori de presă !

Însă, poate la ediția cu numărul 2.000 a Gazetei de Cluj vom constata că lucrurile s-au schimbat! (Răzvan Robu)

Gazeta de Cluj, între prieteni și dușmani

Despre săptămânalul ”Gazeta de Cluj” se poate spune orice. De la ”scandalos” la ”incomod”, de la ”controversat” la ”incisiv”, de la ”obiectiv” la ”șocant”, de la ”prieten” la ”dușman”. Fiecare cu părerea lui, doar trăim într-o țară liberă… (N. red.: Liberă, poate, însă mai puțin echitabilă și corectă, apropo de procesul pe care mai mulți angajați ai ”Gazetei”, în frunte cu redactorul șef Liviu Man, l-au cărat în spatele lor și al familiilor lor timp de 11 ani, pentru ca la final să fie achitați!!!)

Un lucru, însă, se poate spune cu certitudine, departe de părerile subiective ale unora sau altora, determinate, de cele mai multe ori, de poziția lor în sau față de subiectele publicate de ”Gazeta” în … gazetă: ”Gazeta de Cluj” a fost, este și sper că va rămâne multă vreme de acum încolo un reper în presa de anchetă și investigație de calitate. De dezvăluiri surprinzătoare, neașteptate, răsunătoare chiar, de lovituri de presă. O presă pe cale de dispariție într-o lume jurnalistică aflată în ”telemuncă”, de acasă, ori în comă profundă și, pe cale de consecință, pe moarte, ori cancanizată în ideea deșartă că un click în plus adaugă un eurocent în buzunarul unor pantaloni jerpeliți și rupți în fund.

Am lucrat în presă într-un fel sau altul, într-o formă sau altă, 24 de ani. Aproape un sfert de secol. În ceea ce privește legătura mea personală cu săptămânalul ”Gazeta de Cluj” a fost, în fapt, una de scurtă durată, dar într-unul dintre cele mai dificile momente ale vieții mele de până atunci.

A fost momentul când, la greu, la nevoie, ”Gazeta de Cluj” și Liviu Man mi-au întins o mână pe care toți ceilalți, fără excepție, nu au fost dispuși să o facă. Au preferat să-mi întoarcă spatele. Ba mai rău, mulți m-au stigmatizat ca și cum aș fi făcut un pact cu Diavolul. A fost colacul meu de salvare într-un moment când viața mea profesională și, pe care de consecință, viața mea personală pluteau într-o derivă ce părea interminabilă.

Cele câteva luni petrecute ca redactor la ”Gazeta de Cluj” mi-au redat încrederea în mine și bucuria profesiei de jurnalist. Dar, cel mai important lucru a fost faptul că mi-a redat convingerea că unii oameni chiar pot fi oameni.

”Gazeta de Cluj” a ajuns la numărul 1.000 și 20 de ani de apariție continuă. Nu-i puțin, mai ales în zilele și vremurile pe care le trăim. Sper, sunt convins de fapt, la cum îi știu pe Liviu Man și redactorii lui că vom mai contabiliza multe numere din ”Gazeta de Cluj”. La fel de scandaloase sau incomode, controversate sau incisive, obiective sau șocante. Fiecare cu părerea lui, doar trăim într-o țară liberă…

”Gazeta de Cluj”, așa cum numai publicațiile serioase și demne de luat în seamă sunt, are în aceeași măsură dușmani câți are și prieteni. Așadar, mă bucur și mă simt onorat că fac parte din categoria ”prieteni”. (Cristian Bara)

La Mulți Ani Gazeta de Cluj

20 de ani de la prima apariție înseamnă ceva rar pentru un ziar din orice țară de pe glob, cu atât mai mult în România post comunism. Am făcut parte din acest proiect timp de aproape trei ani și pot sa spun ca a fost perioada în care mi-am dat seama că materiile din școli nu au nicio legătură cu realitatea. Tot la Gazeta de Cluj am învățat că viața nu este definită doar de alb și negru, că fiecare culoare care provine din cele două are o importanță aparte și cântărește greu în redactarea unui material. Prin Gazeta de Cluj am intrat în contact cu justiția din România și am aflat că aceasta ne privește pe fiecare dintre noi, indiferent de profesie. Ați supraviețuit în acest timp, deși erați condamnați de anumite persoane din societatea civilă, înainte să obțineți sentința definitivă de ACHITARE. România funcționează astfel, din păcate. Însă Gazeta de Cluj înseamnă și să vezi dincolo de aparențe și comunicate de presă! Eu cred că pentru voi tot ce e mai bun vine de acum, pentru că ați demonstrat că sunteți de neclintit și puternici. La cât mai multe decenii înainte! (Mihaela Trif)

20 de ani, 1000 de numere de GAZETA DE CLUJ…

Parcă ieri a fost momentul în care, dintr-o conjunctură, am ajuns la o selecție pentru redacția GAZETEI DE CLUJ, care își anunța apariția, iar apoi am ajuns să colaborez într-o echipă de la care am avut foarte multe de învățat.

De fapt, pot spune fără teama de a greși, că GAZETA a fost locul în care am învățat adevăratul jurnalism. Pentru că la GAZETA se făcea jurnalism de calitate, investigații și anchete foarte serioase, cu probe și demonstrații jurnalistice fără tăgadă.

Pentru mine, acei ani petrecuți la GAZETA au însemnat enorm. Pentru că m-au format, în mare parte, ca jurnalist. Experiența trăită la GAZETA, cu acei jurnaliști pe care-i admiram colegial, m-a determinat să mă dedic exclusiv jurnalismului, după ce, timp de ceva ani, pentru mine jurnalismul era doar la stadiul de ”pasiune foarte mare”.

Am spus că am ajuns la GAZETA dintr-o conjunctură… Dintr-o conjunctură nu prea fericită pentru mine, inițial, pentru că tocmai trăisem experiența ingerinței politicului într-o redacție la o publicație la care eram corespondent pe zona Turzii, care s-a finalizat cu îndepărtarea mea, exclusiv pe motive de… articole/dezvăluiri scrise. Era începutul anilor 2000. Însă, privesc cu bucurie acel moment, pentru că ceea ce mi s-a întâmplat a stat la baza viitoarei mele colaborări cu GAZETA. O colaborare frumoasă, din punctul meu de vedere…

Ca jurnalist, nu numai că am avut multe de învățat într-o redacție în care jurnalismul de investigație era chintesența GAZETEI, într-o perioadă în care investigațiile jurnalistice începeau să devină o ”pasăre rară” încă de pe atunci, dar m-am simțit liber să abordez ORICE subiect, singura condiție fiind cea a probelor jurnalistice pe care le pot administra.

Și am învățat că acest lucru nu este important doar pentru un material jurnalistic de calitate, ci și pentru… a mă apăra în instanță, atunci când articolele mai ”deranjau” pe unul sau pe altul. Ca orice jurnalist incomod, am avut și procese. Dar n-am pierdut niciunul și în toate am fost sprijinit de cei de la GAZETA, fără nicio condiție din partea lor sau vreo implicare financiară din partea mea.

Colaborarea s-a întrerupt brusc, în 2005, odată cu acel nefericit incident în care GAZETA a fost victima unor structuri ale Statului Român, punându-se o pată nemeritată pe obrazul jurnalistic al unei publicații care, dincolo de a-i ”incomoda” pe unii sau pe alții, cred că era un pilon important al democrației acelui moment, prin controlul jurnalistic pe care-l exercita.

Au trecut anii… Cu mulți dintre foștii colegi nu m-am văzut de o sumedenie de ani… Dar, undeva în sufletul meu, GAZETA are un rol enorm. Și le voi fi recunoscător tuturor acelora care mi-au dat șansa și creditul necesar pentru a face parte și eu din redacția GAZETEI.

La Mulți Ani, GAZETA DE CLUJ! La Mulți Ani tuturor celor care au contribuit la cele 1000 de numere de până acum! Și multe numere de acum înainte! (Gelu Florea)

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.