Potrivit unei decizii a Tribunalului Cluj, guru-ul organizației MISA, Gregorian Bivolaru, și o parte din membrii organizației și-au primit înapoi banii confiscație de procurori.

”Dispune restituirea bunurilor mobile constând în bijuterii şi sume de bani (respectiv sumele de 334.949.500 ROL, 33.844 USD, 4.150 EUR şi 3.000 JPY, referitor la sumele în ROL, în echivalentul rezultat ca urmare a denominării din anul 2006) ridicate în baza proceselor-verbale întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate în cauză la datele de 18.03.2004, 19.03.2004, 21.03.2004, 22.03.2004 şi 23.03.2004, asupra cărora a fost instituită măsura sechestrului asigurator prin ordonanţa D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Bucureşti, cu nr.6D/P/2004 emisă la data de 04.03.2005”, arată o parte din soluția pe scurt a instanței. Documentul poate fi accesat integral AICI.

Reamintim că anul trecut, liderul mișcării esoterice MISA, Gregorian Bivolaru, a fost achitat de judecătorii Maria Boer și Vasile Goja, de la Curtea de Apel Cluj. Magistrații au constat că Bivolaru a fost judecat până când faptele s-au prescris, astfel că nu a mai putut fi condamnat. Cu toate acestea, procurorii au atras atenția că, de fapt, prescripția faptelor ar fi intervenit abia în 2024. Dosarul a fost rejudecat, iar magistratul clujean care a emis prima sentință de achitare este Marius Lupea, de la Tribunalul Cluj.

De peste 10 ani, justiția îl judecă pe Gabriel Bivolaru, acuzat de trafic de persoane. Inițial, el a fost condamnat de Curtea de Apel Alba, dar avocații lui au obținut rejudecarea procesului. La a doua rundă de justiție, liderul MISA a fost achitat de Tribunalul Cluj, pe motiv că ar fi intervenit prescripția faptelor.

Un judecător clujean a anulat probele din dosarul liderului MISA

În 2015, magistratul clujean Ariana Ilieș, judecătorul de caz, a dispus anularea tuturor probelor strânse de cei de la DIICOT privind traficul de persoane, constituirea unui grup infracţional, trecerea frontierei, prin care îi acuzau pe Bivolaru și pe alte 20 de persoane din conducerea organizaţiei. Dosarul care însoţea procesul lui Bivolaru avea aproape 100 de volume cu peste 35.000 de pagini.

În sentinţă se arată că instanţa a constatat că probele din dosar obţinute prin interceptările telefonice sunt nelegale.

„Constată nelegalitatea probelor obţinute prin interceptările telefonice şi înregistrările audio şi dispune excluderea mijloacelor de probă constând în procesele-verbale de consemnare a convorbirilor inculpatului Bivolaru Gregorian, proceselor-verbale de percheziţie întocmite cu ocazia percheziţiilor efectuate în datele de 18 martie 2004, 19 martie 2004, 21 martie 2004, 22 martie 2004 şi 23 martie 2004 şi dispune excluderea din probatoriu a tuturor faptelor constatate şi obiectelor ridicate şi consemnate în procesele-verbale de percheziţie nelegale”, se mai menţionează în document. Instanţa a constatat că şi rapoartele tehnico-ştiinţifice întocmite de Asociaţia Psihologilor din România şi de psihologii Luminiţa Petrescu şi Tudorel Butoi sunt nelegale.

Bivolaru a arătat justiției românești mișcarea ”du-te-vino”

Gregorian Bivolaru şi 20 de membri ai Mişcării de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) au fost trimişi în judecată de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate şi Terorism în 15 iunie 2007, iar procesul a început la Tribunalul Bucureşti. Ulterior, cauza a fost strămutată la Tribunalul Cluj, dosarul aflându-se pe rolul acestei instanţe încă din 2009.

Gregorian Bivolaru şi cei 20 de membri MISA au fost acuzaţi de trafic de persoane, iniţiere, constituire sau aderare la un grup infracţional, infracţiuni la Legea dreptului de autor prin „practicarea” videochat-urilor, ultraj contra bunurilor moravuri în spectacolele grupării şi exprimare de mesaje antisemite.

Activitatea MISA a fost verificată atunci în cadrul unei operaţiuni intitulate „Christ”, iar probele strânse în anchetă au permis formularea de acuzaţii la adresa mai multor persoane, pentru diferite infracţiuni.

1 COMENTARIU

  1. Mas-media de azi este o umbră palidă și tristă a ceea ce ar trebui să fie. Ziariștii nu au curajul să spună ADEVĂRUL și să apere adevărul. De exemplu, nimeni nu suflă o vorbă despre faptul că Grig Bivolaru a fost hărțuit deoarece s-a luat la trântă cu francmasoneria. Sau, nimeni n-a avut curajul să apere LIBERTATEA DE EXPRIMARE atunci când colonelul S.R.I. Vasile Zărnescu a publicat o carte și a fost condamnat la închisoare cu suspendare pentru acest fapt. Trebuia lăsat să publice orice, să se facă de rușine, să vadă lumea că Zărnescu bate câmpii. Dar, interzicând cartea, rămâne un mare dubiu. Dacă colonelul S.R.I. Zărnescu a aflat ceva și dorea să spună ADEVĂRUL?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.