O fundație sponsorizată de statul maghiar lansată la Cluj Napoca

În cadrul unui eveniment public din Cluj Napoca a avut loc lansarea fundației „Méhes György”, prin intermediul căreia statul maghiar urmărește să facă ”achiziții” în Transilvania.

Fundația a fost prezentată la Cluj-Napoca cu un spectacol de teatru-lectură al unei piese scrise de autorul de Méhes György.

După cum a declarat Elek Nagy, moștenitorul scriitorului, în cadrul ceremoniei, Fundația “Méhes György” va porni cu un capital inițial de 300 000 de euro, pe care speră să îl crească în timp la 3 milioane de euro. După Fundația “Baumgarten”, aceasta va deveni cea mai mare fundație din așa-zisul Bazin Carpatic dedicată conservării literaturii, transmite agenția maghiară de presă MTI.

Obiectivul principal al fundației este să accentueze esența literaturii, “adică națiunea trăiește prin limba sa”, a subliniat Elek Nagy, adăugând că un alt obiectiv este acela de a sprijini cultura, literatura, poezia, tinerii scriitori, poeții și programele culturale din afara granițelor Ungariei. Dar și păstrarea tradițiilor, și promovarea coexistenței pașnice dintre națiuni se numără printre obiective, la fel ca păstrarea operei lui Méhes György, potrivit unui comunicat emis cu această ocazie, arată G4media.ro.

De câțiva ani, clădiri de patrimoniu din zona Ardealului (și nu numai) intră în proprietatea unor firme și fundații finanțate din banii publici ai Ungariei. INVESTIGATORIA a arătat în episoadele precedente ale acestei ample anchete cum s-au implicat firme din Ungaria în cumpărarea de monumente istorice în zona Transilvaniei, însă nu doar firmele sunt interesante din acest punct de vedere, ci și ONG-urile. Asupra lor vom insista acum. Dacă privim fenomenul în ansamblu, cu toate datele pe care le avem, totul pare a face parte dintr-o acțiune concertată, ce se derulează mai intens în ultimii ani.  

Castele, conace, case istorice de o valoare inestimabilă ajung, peste noapte, în patrimoniul Ungariei, pe fondul dezinteresului manifestat de statul român pentru conservarea acestora și a indiferenței semnificative în fața acestor gesturi față de care alte foste teritorii ale vechiului imperiu au reacționat ferm. Și amintim, din nou, reacția lui Ivan Korcok, ministrul de Externe al Slovaciei, care a criticat public guvernul Ungariei pentru achizițiile de teren și clădiri de patrimoniu prin intermediul unui fond de investiții susținut din bani publici, același care funcționează atât de eficient la noi în țară.

Situația e, în același timp, delicată. Pentru că populația din Ardeal are toată legitimitatea din lume să nu privească practicile acestea cu ochi suspicioși. Până la urmă, pentru ceea ce se construiește în beneficiul comunității locale are întotdeauna un sens mai profund decât orice prejudecată sau chiar sentiment de apartenență. Iar cel mai des în discuțiile cu oamenii locului ni se mărturisește dezamăgirea față de atitudinea autorităților române, care nu fac nimic pentru a schimba sensul lucrurilor.

“Ani de zile s-a mers pe chestia asta naționalistă și s-au pierdut din vedere alte lucruri. Mă întreb, statul român dacă știe că în zonă sunt investiții ale statului maghiar și asta îl deranjează, care e reacția lui? A construit guvernul Ungariei o facultate, hai să construim noi două! A construit guvernul Ungariei un stadion? Hai să construim noi două! De ce nu fac asta? Nu știu! Problema e că statul român ar trebui să-și ridice niște semne de întrebare. Nu că de ce dau ăia, ci de ce nu face el.”

De aceea, subiectul rămâne unul delicat. Asta nu înseamnă că ne putem preface că lucrurile care se întâmplă în ultimii ani în județe din Ardeal sunt în regulă, atât din perspectiva atitudinii statului român, cât și prin prisma strategiei celui ungar.

Spuneam că în poveste sunt antrenate nu doar companii ale statului maghiar, ci și organizații non-guvernamentale, care se implică în achizițiile de patrimoniu cu la fel de multă determinare și chiar mai eficient, pentru că, la nivel teoretic, au toate motivele din lume să cumpere sedii pentru activitățile lor în interesul comunității.

Dar, pentru a înțelege ansamblul, trebuie să începem printr-o referire la Fondul Bethlen Gabor, prin intermediul căruia guvernul Ungariei alocă anual milioane euro pentru deschiderea de centre culturale în zona Transilvaniei.

Potrivit site-ului oficial, “fondurile Fondului Bethlen Gábor sunt administrate de compania non-profit Bethlen Gábor Alapkezelő Zrt., înființată în aprilie 2011. Fondul Bethlen Gábor este un fond de stat separat, al cărui scop este promovarea realizării obiectivelor legate de strategia de politică națională a Guvernului Ungariei.”

Vorbim, din start, despre o “strategie politică națională”, așadar despre interesele statului maghiar la nivelul unor comunități locale din România. Și căutând, cu Google Translate, pe site, am aflat că în anul 2012, BGA Zrt. a deschis o filială în țările transcarpatice cu cele mai mari două populații maghiare din străinătate, România (Transilvania) și Slovacia. Filiala din România se numește BGA Pro Transilvania Kft.

Sarcina principală a Fondului este aceea de a acorda subvenții pentru asigurarea prosperității maghiarilor care trăiesc în străinătate, pentru a le păstra cultura, dar și pentru a contribui la “întărirea conștiinței naționale a întregii populații maghiare și la dezvoltarea relațiilor maghiare-maghiare.”

“Fondul Bethlen Gábor” oferă anual miliarde de forinți către numeroase organizații și fundații maghiare din zona Ardealului. Printre acestea se numără: Asociația Profesorilor Maghiari din România, „Academia de Fotbal” din Miercurea Ciuc, Fundația Școala, Fundația Studium Prospero sau echipa de fotbal Sepsi OSK.

Prin acest fond, guvernul Ungariei distribuie sprijin financiar către ONG-urile din străinătate. Numai în anul 2018, 12,68 milioane de euro au ajuns în România pentru deschiderea de centre culturale în Cluj Napoca și Oradea, ambele orașe fiind considerate fortărețe ale culturii maghiare. Cu bani de la guvernul maghiar s-a cumpărat astfel în Oradea, în același an, o clădire-simbol: Palatul Sonnerfeld.

Simbolul prosperității evreiești din Oradea, cumpărat de o fundație a UDMR-ului

Pe la jumătatea lunii decembrie a anului 2020 era clasat ca monument istoric Palatul și Tipografia Sonnenfeld din Oradea, imobil situat pe Str. Moscovei în categoria II – arhitectură, grupa B, cu codul în Lista monumentelor istorice BH-II-m-B-21183.

Clădirea e, în sine, un spectacol. Vorbim despre o construcție din beton și cărămidă în stil Art Nouveau, ridicată între anii 1910 și 1913, cu o suprafață totală care depășește 4000 mp. Bijuteria arhitecturală este o moștenire imobiliară care amintește comunității evreiești din Oradea despre bogăția strămoșilor.

Pentru că edificiul a aparținut lui Adolf Sonnenfeld, unul dintre cei mai bogați locuitori ai zonei, care transformase tiparul în afacere. Tipografia lui era celebră la momentul acela, palatul de pe strada Moscovei fiind, practic, o dovadă a simțului practic și al capacității de a consolida afaceri a proprietarului ei.

Citește și: EXCLUSIV! Ungaria cumpără clădiri-simbol din România, prin firme specializate

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Frigyes Spiegel. La parterul ei funcționa cea mai mare tipografie a orașului, la etajul I locuiau membrii familiei Sonnenfeld, iar celelalte etaje erau închiriate unor oameni importanți ai locului, liber profesioniști respectați pentru calitățile lor în domeniul dreptului, medicinei sau artei.

Lucrurile au luat o nouă turnură în 1944, când o parte dintre membrii familiei a fost deportată la Auschwitz, iar la întoarcere, fiul lui Sonnenfeld, Augustin, a fost forțat să doneze statului tipografia. În comunism, acolo a funcționat Clubul Tipografilor, după care nu s-a mai făcut nimic.

Până în 2018, când, din banii alocați prin Fondul Bethlen Gábor (peste 7 milioane de euro pentru Oradea), o fundație înființată de Uniunea Democrată Maghiară din România în anul 1996, condusă de Nagy Zoltan Levente, șeful de cabinet al președintelui formațiunii, Kelemen Hunor – Fundația pentru Școală a cumpărat edificiul, în schimbul sumei de 34,6 milioane lei.

Potrivit unui comunicat al Fundației pentru Școală, la Sonnenfeld ar fi urmat să fie creat „un spaţiu civic cultural independent, unificat, care să unească întreaga comunitate”.

La finalul anului 2020, contractele de închiriere ale chiriașilor clădirii au expirat, așa că edificiul a fost închis pentru publicul larg, noul proprietar anunțând că a solicitat autorizația de construcție pentru renovarea integrală a clădirii. De atunci și până acum nu se poate vorbi despre vreo modificare a clădirii, iar oamenii locului spun că au auzit despre faptul că în clădire ar funcționa o “discotecă a UDMR-ului” și cam atât…

La momentul la care s-a făcut achiziția, președintele Fundației pentru Școală, Nagy Levente Zoltán, declara că motivul achiziției acestei clădiri ar fi fost „caracterul maghiar al locului” și că scopul este acela de a oferi “un viitor previzibil organizaţiilor culturale care au funcţionat deja acolo şi să creăm altele noi”.

Și n-ar fi singura achiziție de acest fel a Fundației pentru Școală, care a mai cumpărat din Cluj Napoca, în schimbul sumei de 4,9 milioane de euro, clădirea de pe strada Samuel Brassai, în care a funcționat Tipografia de Stat Ardealul de la Asociația Culturală Minerva în condiții nu foarte clare.

Obiectivul achiziției acestor edificii spectaculoase era, la nivel declarativ, transformarea lor în centre culturale, cu denumirea de “Casa maghiară”, în care ar fi funcționat săli de spectacole dedicate îndeosebi trupelor de teatru de limbă maghiară, biblioteci și săli de expoziții.

Hotelul Melody din Cluj Napoca, intrat în patrimoniul Ungariei, prin Fundația Sapientia

“A fost un șoc pentru toată lumea când am aflat că Hotelul Melody a fost cumpărat, practic, de Ungaria. Nu anunțase nimeni nimic, nicio procedură de licitație, nicio intenție a vreunui cumpărător, totul s-a petrecut peste noapte.”, ne-a mărturisit o jurnalistă din Cluj Napoca despre una dintre cele mai controversate vânzări de edificii din zonă.

Hotelul Melody este una dintre clădirile simbol ale Clujului, un loc cu semnificație puternică la nivel local. Clădirea, construită la jumătatea secolului XIX, se află în centrul orașului, în Piața Unirii. Clădirea dispune de 105 camere de hotel, plus restaurant, cafenea și sală de conferință, iar, prin mansardare, capacitatea poate crește la 150 de camere.

Clădirea a fost reconstruită în anul 1890 de arhitecții Antal Oriold si Benedek Endstrasser care au unificat, printr-un turn înalt, ansamblul anterior, astfel că hotelul a devenit de-a dreptul spectaculos. După cel de-al Doilea Război Mondial, acolo a funcționat un cămin studențesc și un restaurant, iar de la jumătatea secolului XX, clădirea și-a recăpătat funcționalitatea inițială de hotel, dar găzduia și un bar de noapte unde oamenii puteau asculta melodiile unei orchestre profesioniste de jazz. În comunism, hotelul era unul dintre cele mai mărețe și frumoase edificii ale Clujului, iar după 1989, hotelul Melody a ajuns în proprietatea unui om de afaceri clujean.

În anii 90 și în prima parte a anilor 2000, clădirea a fost revendicată de Biserica Romano-Catolică, care a depus 63 de cereri de retrocedare pentru imobile din municipiul Cluj-Napoca. Procesele au durat aproape un deceniu, însă au fost pierdute de biserică în favoarea proprietarului, care obținuse hotărâri favorabile atât la Tribunalul Cluj, cât și la Curtea de Apel Cluj și la Înalta Curte de Casație și Justiție, de vreme ce Biserica Romano-Catolică nu a putut face dovada proprietății asupra edificiului.

După moartea omului de afaceri, clădirea a fost vândută de urmașii acestuia, peste noapte, Fundației Sapientia, despre care INVESTIGATORIA a relatat și în episoadele precedente ale investigației din „inima României”, la prețul de 5,69 milioane de euro, bani pe care aceasta îi obținuse de la deja celebrul Fond Bethlen Gábor.

Și ne întoarcem astfel la faimoasa Fundație Sapientia, care s-a născut dintr-o nevoie a statului ungar de a oferi educație superioară de înaltă calitate locuitorilor vorbitori de limbă maghiară din România. Veți fi de acord că de aici și până la achiziții de clădiri istorice e o cale destul de lungă. Dar se pare că, atunci când există bani și strategie, apar și noi aspirații. Inclusiv imobiliare.

În anul 1999, Guvernul și Parlamentul Republicii Ungare au decis finanțarea educației superioare în limba maghiară din Transilvania prin înființarea unei universități particulare maghiare independente în România, scop pentru care au alocat resurse din bugetul anului 2000.

Așa a apărut Fundația Sapientia, pe 16 martie 2000, la inițiativa unor înalți prelați ai bisericilor istorice maghiare din Transilvania, mai precis arhiepiscopul romano-catolic Dr. Jakubinyi György, episcopii romano-catolici Tempfli József, Reizer Pál și Martin Roos, episcopii reformați Dr. Csiha Kálmán și Tőkés László, episcopul unitarian Dr. Szabó Árpád, și episcopul lutheran Mózes Árpád.

Potrivit site-ului oficial al Fundației Sapientia, membrii Consiliului Director al Fundației Sapientia au fost numiți de către conducătorii Bisericilor Fondatoare, sarcina lor devenind definirea și implementarea obiectivelor Fundației, arată investigatoria.ro.