De o vreme, arhiviștii români se află într-un conflict deschis pentru apărarea demnității lor profesionale și a dreptului constituțional la informare și identitate al tuturor cetățenilor. Lor li s-au alăturat instituții și personalități de vârf ale lumii academice și ale vieții publice obligând exponenții forțelor retrograde să răspundă.Cum se întâmplă de obicei, inițiativa a aparținut unui număr restrâns de arhiviști curajoși din serviciile județene Cluj, Iași și Maramureș, majoritatea preferând să aplaude în privat, să ignore sau poate chiar să dezaprobe o acțiune de cel mai mare interes profesional și public. Sunt, din păcate, și din aceia care, mânați de umori stranii sau deficiențe de caracter, socotesc potrivit momentul de a lovi public, în media, prin calomnii sau opinii negative fără întemeiere, în cei puțini, colegi de breaslă, care și-au asumat deschis conflictul.
O atitudine de dezertare morală greu de calificat, care susține indirect chiar tabăra opusă, și asupra căreia nu e cazul să mai insist. Cunosc deocamdată două asemenea exemple. Unul este moldovean, notoriu și public asumat, celălalt este ardelean, recent și anonim.Al doilea, ”dintre arhiviștii vechi”, informator sub anonimat al ”Gazetei de Bistrița” din 6 iunie a.c., într-un articol despre dezbaterea la ordinea zilei privind clasificatele, găsește cu cale să-mi reproșeze că în perioada în care am condus Arhivele Naționale ”am tăcut și am executat” și doar după ce m-am pensionat am început ”dezvăluirile”. https://gazetadebistrita.ro/efectul-secretizarii-istoriei… Altfel spus: obedient, cap plecat, carierist, lipsit de curaj, viteaz de după război etc. !!?? Sincer să fiu, am căutat mereu să-mi recunosc erorile și să respect opiniile celorlalți chiar dacă nu mi-au convenit, dar la asemenea etichetare brutală, fără nuanțe, nu m-am așteptat.M-am alăturat din convingere campaniei recente privind clasificatele, lansată de colegii mei aflați în activitate, în consonanță cu opiniile și conduita mea profesională dintotdeauna. Cine îmi cunoaște activitatea de aproape știe că ”dezvăluirile” și conflictul meu cu sistemul anacronic al ANR pot fi documentate încă din 1990 și nu sunt de dată recentă. E drept, ele s-au consumat mai ales intern, instituțional, cu rezultate relative și mai puțin prin media și scandal public, cum i-ar fi plăcut criticului meu, dar nu sunt puține nici acestea,.
Toate luările mele de poziție au fost pe față și asumat, în timpul în care eram în funcție, la Cluj sau la București, deranjând aproape permanent autorități superioare, cu toate riscurile de rigoare.Preopinentul meu bistrițean, vechi în branșă, cunoaște cu siguranță unele dintre faptele mele sau, dacă ar fi dorit acest lucru, ar fi putut lesne să se informeze mai bine despre unele ajunse publice de pe internet. Nu e cazul să le înșir aici. Ca arhivist cu vechime și interesat de soarta instituției în care lucrează și care i-a produs și meritate satisfacții profesionale, ar fi fost cazul să cunoască măcar textul Strategiei ANR din 2015 și al Raportului Curții de Conturi din 2017, întocmite în perioada conducerii mele, în care sunt ”dezvăluiri” fără menajamente ale stării de dezastru din ANR, precum și conțin proiectarea unei alte politici arhivistice în România.
Sau măcar prevederile proiectului de Lege a arhivelor din aceeași perioadă, în care este soluționată profesional problema documentelor clasificate, în pofida rezistenței acerbe a unor instituții de putere cu opinii contrare. Arhivele Naționale se află de multă vreme în război de uzură cu autorități ignorante și chiar răuvoitoare, iar recent au suferit chiar o nouă agresiune, vizând o limitare incredibilă a accesului la informația din documentele istorice. Combatanții din prima linie, întristător de puțini, așteaptă muniție, sprijin masiv sau măcar încurajări de circumstanță din partea colegilor în susținerea energică a interesului profesional și public general. Cei care procedează dimpotrivă, în orice fel, – din fericire rare excepții, ca cele pomenite – cărora le respect totuși dreptul la opinie, se situează, conștient ori nu, în tabăra cealaltă !
(Preluare Ioan Drăgan/Facebook)
