La sfârșitul acestei săptămâni s-au încheiat alegerile pentru noua ”garnitură” de magistrați care formează Consiliul Superior al Magistraturii (CSM). Printre ei se numără și judecătorul clujean Mihai Ghica, un fost polițist la Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti, care acum este reprezentantul judecătorilor cu grad de tribunal din cadrul consiliului. Printre cele mai recente și importante procese ale judecătorului clujean se numără cel în care primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, a fost condamnat, în prima instanță, pentru corupție, sau cel în care Mihai Ghica s-a opus la arestarea preventivă a fostului decan al UMF Cluj Napoca, Marius Bojiță.

În 24 iunie, CSM a finalizat procedurile de alegere a unui nou consiliu din care face parte și clujeanul Mihai Ghica. El este reprezentantul judecătorul cu grad de tribunal.

Înainte de a candida pentru post în CSM, Ghica a făcut o cerere de transfer de la Tribunalul Cluj la Curtea de Apel Cluj, însă foștii membri ai consiliului i-au respins-o.

Poate că acesta este și unul dintre motivele pentru care Mihai Ghica s-a înscris în concursul pentru ocuparea acestei funcții. De altfel, campania pe care a făcut-o pentru a îi convinge pe magistrați să îl aleagă i-a ocupat mult timp. Atât de mult încât, într-un dosar în care procurorii îi cereau să aprobe arestarea unui dealer de droguri, magistratul clujean a amânat pronunțarea de 12 ori. În acest fel măsura arestului preventiv a încetat, pentru că a fost depășit termenul maxim prevăzut de lege.

Însă, Ghica a fost judecătorul care, în pofida presiunilor la care a fost supus pe parcursul procesului, l-a condamnat pe primarul din Baia Mare, Cătălin Cherecheș, la 5 ani cu executare pentru corupție. La finele procesului, edilul l-a acuzat pe judecător că în schimbul condamnării ar fi fost avansat în funcție. Acuzațiile au fost mincinoase pentru că, de fapt, magistratului i s-a respins cererea de avansare în funcție. Alături de Ghica, din completul de judecată care l-a condamnat pe Cherecheș a făcut parte și BIRAU Verginica Maria.

O altă soluție de condamnare care a ajuns în presă l-a vizat pe un pictor clujean, Matei Păcurar. El a fost condamnat de Ghica la 3 ani de închisoare cu executare pentru că tânărul avea câteva frunze de coca după ce a călătorit în Argentina. Chiar dacă le-a spus vameșilor din aeroport că are în bagajul de cală frunzele pe care vrea să le folosească în cadrul unui proiect artistic, judecătorul a emis o soluție de condamnare.

Mihai Ghica a condamnat-o pe fosta șefă a UPU Cluj Napoca, Adela Golea, pe motiv că medicul dăduse ordin ca la urgențe să nu mai constituie o prioritate prelevarea probelor de sânge de la șoferii aduși băuți de polițiștii de la rutieră.

Ghica i-a transformat în nevinovați pe mai mulți inculpați din cazuri de corupție, trafic de persoane sau evaziune

Magistratul a emis și verdicte în urma cărora cei acuzați de infracțiuni precum traficul de persoane, corupție sau evaziunea fiscală au scăpat de pedepse.

În 2019, când lucra la Judecătoria Cluj Napoca, el a respins propunerea de arestare preventivă cerută de procurori pe numele lui Marius Bojiță, fostul rector al UMF Cluj Napoca, implicat într-un dosar de corupție. Astfel, tot ”lotul Bojiță” a scăpat de arest prin decizia judecătorului.

Mihai Ghica l-a scăpat de pedeapsă pe Andrei Dominte, un basarabean judecat de justiția clujeană pentru trafic de persoane. Procurorii l-au acuzat pe Dominte că este liderul unui grup infracțional organizat care trecut ilegal granița, cu acte false, zeci de basarabeni care își doreau să ajungă în occident. Unele persoane au mers la cerșit, altele pentru a practica prostituția sau să presteze muncă la negru. 10 persoane care făceau parte din grupul de traficanți au fost condamnate cu suspendare. Pentru a-l achita pe Dominte, judecătorul a recalificat faptele pentru care procurorii l-au trimis în judecată.

Într-un dosar de evaziune fiscală trimis în judecată de procurorii DNA Cluj care au calculat un prejudiciu de aproximativ un milion de euro, judecătorul a încetat procesul penal în ceea ce privea câteva firme implicate. El judecă acest dosar după ce, inițial, cei implicați au fost condamnați, după care s-a decis rejudecarea procesului de care se ocupă acum Mihai Ghica. După primul verdict, firmele ar fi trebuit să plătească prejudiciul. SC AGRODENISA SRL, prin care s-a realizat o parte din fraudă, a fost pusă să plătească 100.000 cu titlu de amendă penală și i s-a interzis să mai participe la procedurile de achiziţii publice pe o durată de 3 ani. SC IDM AGRO COMPANY SRL a fost pusă să plătească o amendă penală în valoare de 150.000 lei. În privința daunelor, inculpații vor trebui să plătească aproape un milion de euro.

Însă, acum după ce firmele au fost radiate, Ghica a decis încetarea procesului împotriva lor.

Activitatea profesională a judecătorului Mihai Ghica

15/12/2019 – prezent: judecător (cu grad de curte de apel începând cu anul 2018, cu grad de tribunal

începând cu anul 2016), Tribunalul Cluj – Secţia penală; membru al colegiului de conducere al Tribunalului Cluj începând cu anul 2020

01/10/2021 – prezent: cadru didactic asociat la Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea

de Drept, Departamentul de Drept public – activitate de seminar la disciplina Drept penal Partea specială;

01/01/2020 – 01/01/2022: purtător de cuvânt al Tribunalului Cluj

26/02/2019 – 18/06/2021: expert-judecător în cadrul proiectului TAEJ (Transparență, accesibilitate și educație juridică prin îmbunătățirea comunicării publice la nivelul sistemului judiciar), proiect finanțat prin Programul Operațional Capacitate Administrativă, beneficiar Consiliul Superior al Magistraturii:

– elaborarea, redactarea şi diseminarea „Ghidului de bune practici privind

relaţia sistemului judiciar cu celelalte profesii juridice, în special avocaţi”;

– prezentatorşi moderator în cadrul a cca. 20 de conferinţe /seminarii /

workshopuri

01/07/2014–14/12/2019: judecător, Judecătoria Cluj-Napoca:

– în cadrul Secţiei civile, lunile iulie – noiembrie 2014;

– în cadrul Secţiei penale, noiembrie 2014 – decembrie 2019;

– membru al colegiului de conducere al Judecătoriei Cluj-Napoca;

– responsabil în relaţia cu presa în materie penală;

– responsabil cu repartizarea aleatorie a cauzelor în cadrul Secţiei penale

01/07/2011–30/06/2014: judecător, Judecătoria Dej:

– judecător stagiar începând cu luna iulie 2011;

– judecător definitiv (cu grad de judecătorie), începând cu luna februarie 2013 –

soluţionarea cauzelor civile şi penale; membru al colegiului de conducere

01/10/2009 –30/06/2011: auditor de justiţie, Institutul Naţional al Magistraturii, Bucureşti

01/07/2008 – 2009: ofiţer de poliţie, Inspectoratul General al Poliţiei Române – Brigada de Combatere a Criminalităţii Organizate Bucureşti:

– activităţi de cercetare penală,

– constatare şi investigare a infracţiunilor de criminalitate organizată în cadrul

Serviciului de combatere a traficului de persoane;

01/03/2008 – 04/04/2008:  ofiţer de legătură în cadrul delegaţiei române pentru organizarea Summitului N.A.T.O. din Bucureşti, anul 2008:

– organizare şi sprijinire a derulării summitului „N.A.T.O. 2008” – repartizat pe

lângă delegaţiei Elveţiei.

”Activitatea realizată de un judecător pare o muncă de Sisif”

”În ultimii ani, volumul de muncă al judecătorului şi gradul de neocupare a schemelor de personal de la nivelul instanţelor, tribunalelor în special, a afectat serios activitatea fiecărui judecător, inclusiv pe a mea. Practic, oricât de mult am încerca să fim rapizi în soluţionarea cauzelor şi să răspundem cerinţelor de calitate impuse de profesie, rezultatul pare îndepărtat. Activitatea realizată de un judecător pare o muncă de Sisif. În acest cadru, am avut de ales între a mă implica sau a sta deoparte.

Poziţia critică pe care am avut-o de-a lungul timpului faţă de modalitatea de funcţionare a Consiliului nu putea şi nu poate fi suficientă. Practic, asumarea candidaturii a reprezentat pentru mine un pas firesc”, Mihai Ghica într-un interviu publicat de juridice.ro

1 COMENTARIU

  1. Sa fim seriosi! Ce pare o munca de Sisif? Toate actele dosarului se fac in Parchet si Politie, judecatorul reia in mod simplificat ce au constatat cei dinainte.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.