Consiliul Județean Cluj a anunțat reluarea, începând cu ora 13.00, a circulației rutiere pentru vehiculele cu masa sub 3,5 tone pe podul situat la km 4+310 al drumului județean DJ 107P Gilău (DN 1) – Someșu Rece – Mărișel – DN 1R.

Începând de astăzi participanții la trafic pot traversa acest pod în condiții de siguranță. Împreuna cu celelalte autorități implicate am reușit ca, într-un timp record, să redăm oamenilor circulația pe acest segment de drum județean extrem de circulat, atât de turiști cât și de clujenii din zona de munte”, a declarat Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.

Deschiderea traficului rutier a fost posibilă în urma aprobării expertului și a testelor efectuate cu acest prilej, respectiv în baza avizului emis de Poliția Rutieră Cluj. 

Circulația pe podul din zona Gilău-Someșul Cald se va realiza cu anumite restricții, după cum urmează:

  • Accesul este interzis vehiculelor cu masa totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone 
  • Accesul este interzis vehiculelor cu o înălțime mai mare de 2,5 metri
  • Viteza de circulație este limitată la 5 km/h
  • Impunerea unui interval de cel puțin 40 metri între vehicule 

Amintim faptul că, în urma expertizării tehnice a podului, au fost executate în regim de urgență  lucrări de punere în siguranță, prin montarea unei palei metalice pe un pilon de susținere și a unor prese care țin podul sub presiune. 

Citește și: Clujeanca care și-a ucis tatăl condamnată la 16 ani. Ea a transmis pentru Gazeta de Cluj că era în legitimă apărare EXCLUSIV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.