La primele ore ale dimineții, pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit la un incendiu care a afectat acoperișul unei case și trei garaje dintr-o curte situată pe strada Gruia din Cluj-Napoca.

 Apelul de urgență a venit în jurul orei 4:15, iar la misiune au participat două autospeciale cu apă și spumă, o autoscară și un echipaj SMURD, trimis preventiv. Când pompierii au ajuns la fața locului, flăcările se manifestau la acoperișul casei, precum și la acoperișul a trei garaje. Salvatorii au format imediat dispozitivele de stingere și au limitat propagarea incendiului.

Suprafața totală afectată de flăcări este de aproximativ 300 de mp. Chiar și așa, intervenția promptă a făcut ca incendiul să nu se extindă la interiorul casei și la interiorul garajelor, precum și la o altă casă situată în vecinătate. Pe de altă parte, pompierii au reușit să salveze o mașină de epocă din anii ’50. Din fericire, nu au existat persoane care să solicite sprijin medical. Cauza probabilă a incendiului este în curs de cercetare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.