Fostul director al Teatrului de Păpuși „Puck” din Cluj-Napoca, Emanuel Petran, poartă un război de mai bine de un an împotriva Consiliului Județean Cluj, după ce în mai 2021, la evaluarea finală a activității manageriale, și-a pierdut postul după opt ani de activitate. Petran a obținut în instanță, printr-o hotărâre definitivă pronunțată de Curtea de Apel Oradea, la data de 22 iunie 2022, refacerea procedurii de evaluare finală a activității sale manageriale, însă controversele continuă și scot la iveală alte detalii „picante”. Fostul director al Teatrului de Păpuși „Puck” a declarat pentru Gazeta de Cluj că în urma scandalului serviciile secrete au început să-i asculte telefonul și i-au pus bețe în roate atunci când s-a urcat  la volan după ce consumase băuturi alcoolice. 

Emanuel Petran susține că presiunea pusă pe umerii săi de Consiliul Județean Cluj după ce a încercat să arate că procedura prin care a fost evaluat s-a făcut în mod ilegal, neavând legătură cu rezultatele sale manageriale, ci cu anumite interese de ordin politic, l-a adus în pragul disperării. 

„Am crezut că sunt niște oameni deghizați în polițiști care vor să mă omoare”

Acesta a declarat pentru Gazeta de Cluj că până și Serviciul Român de Informații este pe urmele sale, interceptându-i convorbirile în fiecare moment. Fostul director al Teatrului de Păpuși „Puck” ne-a relatat că și-a dat seama că telefonul îi este ascultat de serviciile secrete, după ce, anul trecut, a fost oprit în trafic de un echipaj de poliție care l-ar fi așteptat „la pont” și fără să-l legitimeze, i-au pus cătușele și l-au vârât într-o dubă.  

„Anul trecut mi-a fost frică că mă omoară. Telefonul îmi era ascultat și am avut o discuție în contradictoriu cu fratele meu, eram acasă în Sălaj, băusem un pahar de coniac și cu toate că nu aveam de gând să vin în acea zi la Cluj-Napoca, în urma discuției purtate cu fratele meu m-am urcat în mașină să plec. În acel moment fratele meu a venit după mine și a strigat «nu urca la volan, ai băut». În localitatea Șoimeni era un filtru de poliție, o gagicuță polițistă s-a uitat la numărul mașinii și fără să-mi pună fiola, fără să mă întrebe cine sunt, să mă legitimeze, fără să vorbesc eu urât, oricum eram cu musca pe căciulă că băusem, nu aveam de ce să fac scandal, polițista s-a uitat puțin la mine și mi-a spus că am băut. Eu eram șocat. Cum să mă întrebe așa ceva? De unde să știe, chiar dacă băusem un pahar de coniac. Inițial mi-a zis să rămân în mașină, a chemat încă 3-4 colegi de-ai ei și apoi mi-a cerut să cobor. În momentul în care am coborât au sărit pe mine, m-au legat și m-au băgat într-o dubă. Fără să mă legitimeze. M-au dus la Poliția Gherla unde mi-au pus etilotestul și a rezultat că aveam o alcoolemie de 0,1 la mie. Greșisem, dar plăteam. Cum să mă lege? Eu am murit atunci pentru că nu era nimic logic. Am crezut că sunt niște oameni deghizați în polițiști care vor să mă omoare. Polițiștii din Gherla, după ce au văzut că am o alcoolemie de numai 0,1 la mie, mi-au spus că trebuie să mă ducă înapoi. Cel mai probabil ei au crezut că sunt mort de beat, auzit cum a strigat fratele meu după mine.  Polițiștii au susținut că eram beat, am opus rezistență și au fost sunați de către cineva care le-a spus că m-am urcat beat la volan. Cu toate că am avut o discuție în contradictoriu cu fratele meu, el nu ar fi sunat. Noi ne-am certat pentru că am avut o problemă, nu pentru că ne urâm. Înainte să plec a avut o discuție cu șeful Poliției Gherla, la care au fost prezenți și polițiștii care m-au oprit în trafic și în fața șefului lor au recunoscut că nu le-am vorbit urât și nu am opus rezistență. L-am întrebat pe șeful Poliției Gherla dacă le-a ordonat polițiștilor să mă lege fără să fiu legitimat, moment în care mi-a recunoscut că am fost așteptat. Atunci mi-am dat seama că telefonul îmi este ascultat de către SRI.”, a declarat Emanuel Petran pentru Gazeta de Cluj. 

După acest eveniment, Emanuel Petran susține că a trimis un memoriu către avocatul poporului, însă nu a dorit să ni-l pună la dispoziție, motivând că se va adresa în instanță. 

Dacă faptele prezentate de Emanuel Petran sunt adevărate, cu toate că nu ne-a fost prezentat un proces verbal emis de Poliția Gherla în acest sens, modul în care au acționat oamenii legii este unul abuziv. Pe de altă parte, dacă Emanuel Petran a opus rezistență sau a refuzat să se legitimeze, procedura urmată de polițiști este una normală. Dincolo de supoziții, în niciunul dintre cazuri Emanuel Petran nu a acționat în conformitate cu prevederile legale, urcându-se la volan după ce consumase băuturi alcoolice. Petran ne-a relatat că decizia de a se urca la volan după ce consumase alcool a fost luată într-un impuls de moment, fiind afectat de scandalul cu reprezentanții Consiliului Județean Cluj și de discuția aprinsă purtată cu fratele său, însă fapta în sine nu poate fi justificată de nicio scuză. 

Evaluarea lui Emanuel Petran a fost amânată de CJ Cluj

În urma sentinței definitive emise de Curtea de Apel Oradea, Consiliul Județean Cluj a programat reluarea procedurii de evaluare a activității manageriale a lui Emanuel Petran pentru joi, 4 august, însă planurile le-au fost date peste cap după ce un membru al comisiei de evaluare  a renunțat din proprie inițiativă la mandatul de membru al comisie. 

„În data de 02.08.2022 secretariatul comisiei de evaluare și a comisiei de soluționare a contestațiilor, pentru desfășurarea evaluării pe anul 2020 a managementului Teatrului de păpuși ”Puck”, a luat act de de solicitarea de renunțare din propria inițiativă la mandatul de membru în comisia de evaluare, din motive familiale, formulată de unul din membrii corrkiei. (…) Secretariatul va propune reluarea procedurii de evaluare pe anul 2020 a managementului Teatrului de păpuși „Puck”.”, au arătat reprezentanții CJ Cluj.  

Emanuel Petran susține că reprezentanții CJ Cluj încearcă să-i bage bețe în roate și de această dată. 

„Deși ei nu au respectat  punerea în aplicare a hotărârii, adică cele 30 de zile permise de lege, depășindu-le, mi-au trimis în data de 22 iulie 2022  fără să mă consulte asupra datei la care să se organizeze propria mea reevaluare, decizia prin care ei au hotărât unilateral data acesteia, deși ei cunosc foarte bine că nu mai sunt angajatul lor și că la instituția la care lucrez acum am cu totul alt program, de care ei nu pot dispune cum vor. Au fixat reevaluarea la data de  4 august 2022, la ora 11. Le-am scris acest lucru dar nu a contat.

Acest termen este extrem de scurt. Eu nu mai sunt de un an și ceva manager. Trebuie să studiez în detaliu toate documentele. Având în vedere că m-au furat odată este normal să studiez în foarte mare detaliu toate aceste documente și să mă consult cu avocata mea. Le-am scris acest lucru nu a contat.

Este vacanță pentru aproape toată lumea. Avocata mea, cea care a câștigat procesul cu ei nu poate să mă reprezinte fiind în concediu. Le-am scris acest lucru dar nu a contat. 

Datorită faptului că mi-am luat concediu de odihnă pe perioada cât am făcut greva foamei, acum nu am concediu la Teatrul Național și pregătesc un one-man-show numit „Sărută-mă”, text scris de Vlad Zografi. Am program de repetiții la Teatrul Național Cluj Napoca  în fiecare zi deci și în ziua  și la ora la care au fixat  reevaluarea. Deci nu mă pot prezenta la reevaluare în ziua respectivă.  Le-am scris acest lucru dar nu a contat.

Deși le-am cerut să-mi pună la dispoziție procedura prin care mă vor nota, la evaluarea finală, au refuzat să facă acest lucru. Legea este foarte generală, este făcută în așa fel încât instituțiile de forță să poată avea control asupra managerilor. Dacă nu există o procedură pentru notare în cadrul legii ei au obligația să  facă aceea procedură. În mod normal este simplu, nu poate fi decât media aritmetică a celor cinci ani de mandat. Dar refuzând să spună acest lucru, ei pot să spună că 2+2 =1 , iar în instanță nu poți ataca calculul matematic greșit, ci doar procedura. Adică deși se vede cu ochiul liber că acel calcul matematic este  fraudat, instanța nu ia în considerare decât procedura. Dacă în lege nu există, iar ei refuză să facă aceea procedură, tu nu poți ataca decât procedura, iar judecătorii la care ajung dosarele și care sunt mână în mână cu ei, nu găsesc nicio problemă procedurală, deși este evident că este un furt cât casa.”, susține Emanuel Petran.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.