Premierul Ungariei, Viktor Orban, a fost citat de Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării (CNCD), prin intermediul ambasadei statului vecin la Bucureşti, pentru a-și susține poziția, așa cum a fost exprimată, declanșând controverse aprinse în spațiul public.

Citarea șefului guvernului de la Budapesta a fost confirmată de preşedintele CNCD, Asztalos Csaba, ca urmare a sesizării oficiale făcute de deputatul PNL, Alexandru Muraru, cu privire la discursul rasist pe care președintele ungar l-a ținut la Băile Tușnad.

„Ca în orice dosar, se face o procedură de citare, se transmite părţilor o adresă în care se stabileşte un termen în care se pot prezenta sau pot depune un punct de vedere, adică obligaţia legală a CNCD să asigure dreptul la apărare a părţilor. Citarea s-a făcut prin Ambasada Ungariei la Bucureşti”, a declarat pentru MEDIAFAX Asztalos Csaba, preşedintele CNCD.

În ce a constat sesizarea

Deputatul Alexandru Muraru (PNL) anunţase din 29 iulie că va sesiza CNCD în această speță. „Voi sesiza CNCD pentru a face uzanță de atribuțiile sale, în conformitate cu legislația privind combaterea discriminării și discursului instigator la ură. România nu trebuie să se transforme într-o tribună a populismului, declarațiilor homofobe și rasiste”, scria parlamentarul atunci.

Ulterior, pe 11 august, a sesizat oficial CNCD cu privire la discursul rasist al premierului Ungariei Viktor Orban de la Băile Tuşnad.

„Declarațiile care fac apel la «puritate rasială» sunt inacceptabile într-o Românie europeană și tolerantă. Acest discurs al premierului Viktor Orban este desprins din ideologiile rasiale care au făcut milioane de victime în secolul XX. Aceste derapaje sunt inacceptabile într-o Românie și Europă a secolului al XXI-lea care au trecut prin tragediile ideologiilor rasiale”, a spus Alexandru Muraru.

În sesizarea adresată CNCD, Muraru a adăugat că „imunitatea diplomatică a d-lui Viktor Orban nu se referă la declarații, ci la fapte care sunt circumscrise codului penal, iar imunitatea diplomatică se activează în cazul unei acțiuni oficiale, nu a unei vizite private, cum a fost cea de la Băile Tușnad”.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, s-a dezlănțuit împotriva „amestecului” de rase europene și non-europene, într-un discurs susținut la sfârșitul lunii iulie la Băile Tușnad, unde a participat la o școală de vară. Afirmațiile lui Orban au atras imediat indignarea oficialilor români, a partidelor de opoziție și a politicienilor europeni.

„Noi (n.r. maghiarii) nu suntem o rasă mixtă … și nu vrem să devenim o rasă mixtă”, a afirmat Orban, adăugând că țările în care se amestecă europeni și non-europeni nu mai sunt „națiuni”.

Afirmațiile de acest gen ale lui Viktor Orban nu sunt noi, dar de data aceasta au fost formulate în termeni duri, de extremă dreapta, scriu jurnaliștii britanici, care au preluat aceste declarații de-a dreptul halucinante ale liderului maghiar.

Purtătorul de cuvânt al UDMR, Hegedus Csilla, a spus ulterior că nu este nevoie ca partidul din care face parte să dea explicații în legătură cu discursul lui Viktor Orban de la Băile Tușnad. „Nu comentăm declaraţiile preşedintelui Klaus Iohannis. Cuvintele premierului Ungariei, Orban Viktor, de la Băile Tuşnad, au fost scoase din context şi nu e cazul ca noi să dăm explicaţii”, a transmis purtătorul de cuvânt al UDMR.

Citește și: Un șofer de TIR din Ucraina, care voia să ajungă la Cluj, este ținut în arest de 3 luni în baza unui dosar făcut pe genunchi 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.