Unul dintre țeparii care de peste 10 ani înșela persoane în Cluj, Lăcătuș Gavril Daniel, a fost condamnat de judecătorii clujeni la patru ani și cinci luni de pușcprie cu executare.

Încă de acum 10 ani, el pretindea că este fie consilier parlamentar, secretar de stat, inalt functionar public MAI, profesor universitar, politician și le promitea clujenilor că poate interveni în favoarea lor la Prefectură, Primărie sau Casa Judeteana de Pensii Cluj. Persoanele care aveau nevoie de ajutorul lui aveau depuse diverse solicitari la instituții. “Intervențiile” lui se făceau contra unor sume de bani.

Procurorii clujeni susțin că Gavril Daniel Lăcătus cerea sume între 1000 și 4000 de lei pentru „rezolvarea” diverselor solicitări, precum pensionare anticipată sau autorizație de construire.

“Ofiterii de politie judiciara DGA-Serviciul Judetean Anticoruptie Cluj au sesizat Parchetul de pe langa Tribunalul Cluj cu privire la comiterea unor fapte de coruptie de catre L.G.D. Printre situatiile pe care pretindea acesta ca poate sa le „rezolve” se numara dosare pentru pensionare pe caz de boala, spatii comerciale din patrimoniul primariei, retrocedari imobile, titluri de proprietate, autorizatii de construire, locuinte sociale, trecerea unui angajat MApN in corpul subofiterilor etc”, arătau procurorii în urmă cu 10 ani.

Spre exemplu, de la un bărbat a cerut 350 de euro și i-a promis că, prin intermediul unor angajați de la IML Cluj, îi va “rezolva alcoolemia”. În fața altor doua victime, Gavril Daniel Lacatuș s-a dat drept apropiat al directorului Casei Județene de Pensii Cluj. De la una dintre victime a primit 1.100 de lei ca să obțină rezolvarea favorabila a pensionarii anticipate, iar de la cea de-a doua a primit 4.000 de lei ca să rezolve o pensionare anticipată.

”În temeiul art. 396 alin.1, 2 şi 10 Cod procedură penală condamnă inculpatul L.D.G., aflat în prezent în PNT Gherla, la pedepsele de: 2 ani şi 4 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii trafic de influenţă în forma continuată( 2 acte materiale) prev şi ped de art. 291 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 35 alin.1 Cod penal, art. 41 alin.1, art. 43 alin.5 Cod penal şi art. 79 alin.3 Cod penal, -2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii trafic de influenţă prev şi ped de art. 291 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1, art. 43 alin.5 Cod penal şi art. 79 alin.3 Cod penal, -2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii trafic de influenţă prev şi ped de art. 291 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1, art. 43 alin.5 Cod penal şi art. 79 alin.3 Cod penal, -2 ani şi 2 luni închisoare pentru săvâr?irea infracţiunii trafic de influenţă prev şi ped de art. 291 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.1, art. 43 alin.5 Cod penal şi art. 79 alin.3 Cod penal. În temeiul art. 67 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b, alin.3 Cod penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedepse complementare pe o perioadă de 3 ani, pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată. În temeiul art. 65 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b, alin. 3 Cod penal interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice ?i dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ca pedeapsă accesorie, pe lângă fiecare pedeapsă principală aplicată.În temeiul art. 41 alin.1 ?i art. 43 alin.5 Cod Penal constată că inculpatul a comis cele patru (4) infracţiuni de trafic de influenţă în stare de recidivă postexecutorie fa?ă de condamnarea la pedeapsa finală de 3 ani şi 6 luni închisoare dispusă prin sentinţa penală nr. 544/04.07.2014 a Tribunalului Cluj definitivă prin necontestare la data de 11.07.2014. În temeiul art. 38 alin.1 Cod penal constată că cele patru ( 4 infracţiuni) de trafic de influentă au fost comise în condiţiile concursului real de infracţiuni şi în temeiul art. 39 alin.1 lit.b Cod penal contopeşte pedepsele cu închisoarea stabilite prin prezenta, alegând pedeapsa cea mai grea, aceea de 2 ani şi 4 luni închisoare la care adaugă sporul obligatoriu de 1/3 din totalul celorlalte pedepselor aplicate, rezultând pedeapsa de finală de 4 ani şi 5 luni închisoare pe care inculpatul o va executa în regim de detenţie conform art. 60 Cod penal. În temeiul art. 45 alin.1, 3 lit.a rap la art. 67 rap. la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b, alin.3 Cod penal aplică inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii exerciţiului drepturilor de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 3 ani, executare ce va începe conform art. 68 lit.c Cod penal, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori a restului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În temeiul art. 45 alin.5 rap la art. 65 alin. 1 Cod Penal rap. la art. 66 alin. 1 lit. a ?i b, alin. 3 Cod Penal aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exerciţiului drepturilor de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice ?i de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, ce se execută conform art. 65 alin.3 Cod penal, din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În temeiul art. 399 alin. 1 şi art. 404 alin.4 lit.b Cod procedura penală menţine măsura arestului preventiv dispusă fa?ă de inculpatul L.D.G. prin încheierea penală nr.554/C/A/13.05.2022 pronunţată de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Tribunalului Cluj – Secţia penală în dosarul nr.2174/117/2022, definitivă prin respingerea contestaţiei inculpatului prin încheierea penală nr.72/19.05.2022 a Curţii de Apel Cluj-Secţia Penală şi ulterior menţinută prin încheierile penale nr. 655/06.06.2022 şi nr. 783/29.06.2022 a judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Cluj şi încheierea penală nr. 140/20.07.2022 a Tribunalului Cluj. În temeiul art. 404 alin.4 lit.a Cod procedură penală cu referire la art. 72 alin. 1 Cod penal scade din pedeapsa aplicată perioada reţinerii de 24 de ore din data de 12.05.2022 ora 14,25 ( ordonanţa f. 163 dosar UP vol 2) şi a arestării preventive din data de 13.05.2022 la zi. În temeiul art. 291 alin.2 Cod penal dispune confiscarea specială în favoarea statului de la inculpatul Lăcătuş Daniel Gavril a sumei totale de 17500 lei reprezentând suma de bani primită cu titlu de foloase necuvenite. În temeiul art. 146 alin.3 Cod procedură penală dispune conservarea suporturilor materiale cu privire la masurile de supraveghere tehnică dispuse în cursul urmăririi penale, prin arhivare, odată cu dosarul cauzei la sediul instanţei, in locuri speciale, cu asigurarea confidenţialităţii, suport material aflat la fila 101 dosar UP vol II. În temeiul art. 398 şi art. 404 alin.4 lit.e şi art. 274 alin.1 Cod Procedura Penală obligă inculpatul la plata sumei de 1700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.În baza art. 272, art. 275 alin.6 Cod Procedura Penală cu referire la art. 5 alin.1 lit.a din Protocolul privind stabilirea onorariilor cuvenite avocatilor pentru furnizarea serviciilor de asistenta judiciară în materie penală încheiat la data de 14.02.2019 onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu Alexievici Mihăiţă in suma totală de 1495 lei (627 lei cameră preliminara ?i 868 lei faza judecaţii) pentru asistenţa juridică obligatorie asigurată inculpatului, rămâne în sarcina statului urmând a fi avansat din FMJ către Baroul Cluj. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea hotărârii, in conformitate cu prevederile art. 410 Cod procedura penală. Pronunţată prin punerea hotărârii la dispoziţia inculpatului şi procurorului, prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 12.09.2022, conform art. 405 alin.1 Cod procedură penală. Document: Hotarâre  206/2022  12.09.2022”, arată soluția pe scurt a instanței.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.