Sursa foto: Stiri de Cluj

E toamnă! Începem să adunăm recolta și să punem în loc “călduț”ce am semănat în primăvară. Atunci făceam pariu că sezonul II al schimbărilor va începe cu revocarea din funcție a medicului  Dan Dîrzu, cel care coordonează activitatea în Compartimentul ATI Chirurgie II. Din păcate și de data aceasta am câștigat pariul!!!

Iată cum un compartiment de terapie intensivă, până nu demult aproape necunoscut, ajunge în doi ani și jumătate, să fie o secție atât de râvnită de medicii anesteziști. Și nu de oricare! Ci de medici cadre universitare care nu pot ascensiona pe scara ierarhică în locurile lor de muncă actuale și unde nu sunt doriți. Așa că, cu sprijinul și acordul duoamnei manager Gherman Claudia, glisarea lor e tot mai ușoară. Noroc că ministerul nu a blocat și transferurile ilegale !

Ne referim azi la doctorul Breazu Caius, asistent universitar în catedra ATI I, care tocmai a primit acordul pentru a se transfera  în Compartimentul ATI Clinicilor 4-6. Și nu oricum! Gurile rele sau știutorii spun că va fi încoronat șef, sau mai bine spus medic cooordonator. Duoamna manager ar trebui să știe, dar vrem să ne asigurăm totuși că și stimabilul domn doctor are cunoștință că, legal, într-un compartiment neclinic  nu se pot acorda integrări! Dar de  unde atâta interes pentru acest mic compartiment? Să se fi îndrăgostit  atât de tare de această unitate sanitară încât e dispus să accepte orbește propunerea duoamnei manager  și anume aceea de a schimba integrarea clinică pe care o are în secție într-o integrare ilegală în compartiment? Noi știm că există dragoste la prima vedere, dar nu știam că te poți îndrăgosti și de o nălucă! Spunem asta pentru că stimabilul viitor medic coordonator nu a intrat niciodată în acest ATI!  Ca să nu se rătăcească, trebuie să țină minte doar numele compartimentului …ATI Clinicilor nr 4-6. Totuși, ca să nu se rătăcească, recomandăm duomanei Gherman să-l ducă de mânuță și să-l prezinte colectivului. Ar fi interesant să ne spună Gherman cum a realizat LEGAL transferul unui medic cu integrare clinică, angajat la Institutul de Gastroenterologie într-un compartiment neclinic al Spitalului Clinic Județean de Urgență, unde angajările se pot face doar prin concurs ! 

Cuprins de euforia momentului, bietul doctor crede că e chiar alesul! Habar nu are că este defapt ”nebunul“cu care duoamna manager dă ”mat“ regelui! Primul ofertat, primul venit, primul servit! 

Dacă analizăm cartea de vizită a doctorului Dîrzu, nu putem să nu observăm titluri pe care mulți medici din țară și străinătate, ar râvni să le aibă. Dacă ne uităm peste rezultatele compartimentului observăm curba crescătoare, care dovedește profesionalismul, implicarea, interesul și contribuția întregului colectiv. Realitatea este că, acest compartiment a ajuns la un nivelul de competență și profesionalism unde nu a mai fost niciodată. Să fie acesta motivul ?

De ce duoamna manager dorește schimbarea? Doar pentru că doctorul Dîrzu e persoana competentă dar și ”incomodă“ care are curajul de a spune lucrurilor pe nume? Sau pentru că a fost numit de fosta conducere a Spitalului Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca?! 

Oare care sunt criteriile dânsei de a evalua un serviciu sau un angajat? Nicidecum realizările! Mai degrabă simpatia sau antipatia cu șeful de secție este criteriul principal! Sau poate nonvaloarea! Cu cât ai idei mai puține, cu cât nu deranjezi prea mult, cu atât ești mai apreciat, deci, ai șansa să rămâi mai mult timp ! Ce păcat că, Gherman nu are și specialitatea de anestezie și terapie intensivă, pe lângă celelate trei specialități.

Daca ați uitat cumva, vă reamintim că pentru aceleași motive au fost demiși mai mulți șefi de secții, compartimente, servicii și birouri. Să nu uităm cum a demisonat, intr-o singură zi, tot colectivul de medici de la compartimentul de plastică.

Parafrazând versurile “vin ai nostrii, pleacă ai nostrii, noi rămânem toți ca prostii!”, nu rămâne decât să plângem de mila colectivului pentru care procesul de adaptare după cerințele unor “șefi noi“ continuă.

AUTOR: Anderco Ioan

Citește și: La Jazz in the Park s-a făcut reclamă la tutun și autoritățile clujene s-au lăsat afumate

4 COMENTARII

  1. Domnule Anderco, nu ştiu câte clase aţi absolvit, dar eu ştiu că din clasa a 4-a am învăţat cum să scriu „ai noştri” ! Cu un singur i ! Dar, precum, spuneţi, rămâi tot ca proştii ! Apropo, a mărit man salariul minim pe economie pt agramaţi ?

  2. Înafara constantei virgule între subiect şi predicat. Serios, aveţi vreo diplomă de ceva, că nu îndrăznesc să spun bacalaureat ? Şofer tractor agricol, anything ?

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.