Liderul AUR, George Simion, s-a ales cu dosar penal pentru conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având permisul suspendat.

Potrivit unui comunicat al Poliţiei Capitalei, în cursul nopţii, în Piaţa Victoriei, poliţiştii rutieri au depistat un bărbat în vârstă de 36 de ani care a condus un autoturism având permisul de conducere suspendat. Acesta a fost condus la sediul Brigăzii Rutiere, unde i-a fost întocmit un dosar penal pentru conducere fără permis, respectiv conducerea unui autovehicul pe drumurile publice având suspendată exercitarea dreptului de a conduce.

Vineri dimineață, la ora 03:00, George Simion se afla în Piața Victoriei, unde și-a început protestul cu trei zile mai devreme. Simion a anunțat încă de joi seară că a început protestul în fața Guvernului, anunțat pentru duminică.

În timp ce era live pe Facebook, Simion a avut un schimb tensionat de replici cu jandarmii, după care polițiștii au venit la el și i-au cerut să se legitimeze și să prezinte permisul de conducere.

„Pe parcursul nopţii, mai multe persoane au tulburat liniştea şi ordinea publică, fapt pentru care organele de poliţie şi jandarmerie au aplicat trei sancţiuni contravenţionale în valoare de 14.200 lei”, mai precizează comunicatul Direcţiei Generale a Poliţiei Municipiului Bucureşti (DGPMB).

De asemenea, în seara zilei de 29 septembrie, poliţiştii ce desfăşurau activităţi de menţinere a ordinii şi liniştii publice şi a fluenţei traficului rutier în Piaţa Victoriei au depistat un conducător auto care a condus şi oprit un autocar într-o zonă interzisă.

„Acesta a refuzat să se supună dispoziţiei poliţiştilor rutieri de mutare a autocarului din zona interzisă, motiv pentru care a fost sancţionat contravenţional cu 1.450 de lei, fiind dispusă şi măsura complementară de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 30 de zile”, arată sursa citată.

Pe timpul intervenţiei, unul dintre poliţişti a fost agresat, în acest sens fiind sesizată unitatea de parchet competentă în vederea continuării cercetărilor pentru o posibilă faptă de ultraj.

După aceea i-au făcut test de alcoolemie și test antidrog, care au ieșit negative. Ulterior a fost informat că trebuie să meargă la Poliție pentru verificări deoarece ar fi condus cu permisul suspendat.

Simion, care a spus că nu i s-a adus la cunoștință acest lucru, după o discuție cu avocata, a susținut că are ordonanță de clasare și nu merge la Poliție, acuzând că este victima unui abuz și se încearcă împiedicarea mitingului din 2 octombrie. „Este incredibil ce încearcă să facă”, a spus el, citează G4Media.

Simion a încercat să inducă ideea că „va fi reținut” pentru protest, dar polițiștii i-au explicat că nu este vorba de o reținere, ci despre verificări suplimentare pe care trebuie să le facă la sediul Brigăzii Rutiere.

Ulterior, un alt live a fost făcut de o persoană pe contul lui George Simion, live care a fost preluat de liderul partidului extremist AUR când s-a întors de la secția de poliție. Simion spunea printre altele că i se pun droguri și microfoane în autocar.

Citește și: Elevii dintr-o comună clujeană merg zilnic 10 km pe jos până la școală

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.