Românul care și-a înjunghiat mortal partenera din gelozie, în timp ce fiul lor în vârstă de 4 ani dormea, a fost găsit cu o coadă de mătură înfiptă în ochi, în închisoare. Odioasa crimă a avut loc în Italia, la sfârșitul lunii trecute.
Potrivit variantei oficiale, acesta s-ar fi rănit singur. Cu toate acestea, există îndoieli în privința modului în care a fost rănit, o posibilitate fiind ”un cod de onoare al deținuților”, potrivit Il Gazzetino, citat de Gazeta Românească.
Românul de 35 de ani este acuzat că a înjunghiat-o pe iubita sa, Lilia Pătrunjel în noaptea dintre 22 și 23 septembrie. Acesta se află în prezent internat la terapie intensivă, cu prognostic rezervat, la spitalul Angelo.
Medicii au solicitat angajaților penitenciarului informații suplimentare după ce au preluat cazul. Francesco Neri Nardi, avocatul românului, a cerut penitenciarului un raport complet și detaliat asupra incidentului.
Două aspecte contradictorii ies în evidență. Mătura a intrat foarte adânc, astfel că este nevoie de o forță fizică considerabilă, lucru greu de făcut de unul singur și un mod atipic de autovătămare.
Al doilea aspect este legat de codul de onoare al deținuților. Oamenii care comit crime împotriva femeilor și copiilor sunt adesea ”pedepsiți”, drept urmare în aceste cazuri se aplică izolarea des, ca măsură de siguranță.
Autoritățile, în acest moment, exclud că românul să fi fost victima unei reglări de conturi.
Bărbatul a ajuns la spital duminică, 25 septembrie, fiind intubat și operat de urgență, iar de atunci nu s-a trezit, fiind sedat.
Femeia în vârstă de 41 de ani a fost ucisă în 23 septembrie de soțul ei cu care avea un copil de patru ani. Cei doi erau un cuplu de nouă ani și aveau un istoric privind certurile violente.
„Aveau certuri în familie, el era foarte gelos. Ea a mai fost bătută, a mai fost la spital, l-a denunțat la poliție, dar și-a restras plângerea ca și cum el să se schimbe, dar nu s-a schimbat nimic. În seara când s-a produs, au venit niște prieteni ca să fie nani de botez la un băiețel. Toți îi spuneau „desparte-te, desparte-te”, dar ea avea o frică, ca și cum. Dacă nu i-a mers nici cu primul bărbat… Ea trăia numai ca să nu vorbească lumea, dar uite ce trăia”, a declarat Rodica Cucereanu, rudă a victimei.