Sursa foto: Antena 3 CNN

Cristi Călin, bărbatul care a dezvăluit așa-zisele orgii sexuale în care erau implicați politicieni, a afirmat, în emisiunea lui Victor Ciutacu de la RTV, că a fost angajat cu contract de către serviciul secret și că i s-a cerut să pregătească din punct de vedere tehnic spațiile în care aveau loc scenele scandaloase pentru a fi înregistrați participanții.

Așa-zisul călugăr Cristi Călin, cel care a declanșat un scandal uriaș prin dezvăluirile pe care le-a făcut privind posibilă orgii sexuale. Numai că lucrurile au luat o cu totul altă întorsătură în momentul în care acesta a mărturisit că face parte dintr-un serviciu de informații românesc.

Mai mult acesta a spus că a fost angajat cu contract de către serviciul secret, că i s-a cerut să pregătească din punct de vedere tehnic spațiile în care aveau loc orgiile sexuale pentru a fi înregistrați participanții. Acesta a susținut că a avut o misiune și că a primit tehnică audio-video, pe bază de proces-verbal, de la colaboratorul său din respectivul serviciu secret:

“Fac parte dintr-un serviciu de informații! Este autorizat, face parte din sistemul legal, este controlat de Parlamentul României. (…) Nu sunt ofițer acoperit, ci agent. Am semnat un contract. Aveam tehnică (n.n. de interceptare) luată cu proces-verbal și serie de inventar. Nu făceam acest lucru de capul meu. Nu vă pot spune despre ce serviciu secret este vorba, nu am spus nici doamnei procuror acest lucru.”

Dezvăluirile nu s-au oprit aici. Falsul-călugăr Cristi Călin a dezvăluit că vinerea trecută a fost invitat la Palatul Cotroceni, unde a stat de vorbă cu “doamnă consilier de stat” a președintelui Klaus Iohannis care i-a cerut toate detaliile legate de orgiile sexuale. Ceea ce a declanșat stupoarea în studiou a fost întrebarea pe care falsul călugăr susține că i-a fost adresată de consilerul de stat al președintelui Iohannis: Marcel Ciolacu a fost implicat? Dar Liviu Dragnea?

De ce este Fals Călugăr

Cristi Călin a susținut că este călugăr, aparținând de un schit al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi, Numai că în această seară un comunicat oficial îl contrazice!

Cristi Călin nu este călugăr al Bisericii Ortodoxe de Rit Vechi: “(…)Dorința noastră este să facem cunoscut credincioșilor noștri că acesta nu face parte din Biserica noastră și, cu atât mai mult, nu face parte și nici nu a făcut parte vreodată dintre clericii noștri. (…) cel în cauză a găsit oportunitatea de a-și rotunji economiile, prin colectarea de donații, în numele și pentru un schit din Biserica noastră. În acest scop, și-a confecționat o legitimație falsă. La rubrica emitentului acestei legitimații figurează Protosinghelul Hariton și ștampila Schitului Sf. Nectarie.

Acest protosighel a plecat din obștea Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului din București fără binecuvântarea Episcopului său și a început să-și construiască tot fără binecuvântare un schit pe terenul pe care îl are în proprietatea sa. Schitul pe care îl ridică nu aparține patrimoniului Bisericii Ortodoxe de Stil Vechi din România, ci este construit pe numele său. Toate acțiunile acestui protosighel sunt efectuate în nume propriu, cu acordul fostului mitropolit și nu al Bisericii.

Legitimatie falsă

Comunicatul continuă: „De aici se observă că legitimația e falsă, deoarece legitimațiie clericilor sau monahilor din Biserica noastră sunt emise doar de mitropolie sau de episcopi și se vizează cu ștampila acestora, iar nu cu ștampila mănăstirilor sau a schiturilor.

De asemenea, Biserica noastră nu a emis niciodată legitimații în formatul celei confecționate de Cristi Călin. Deoarece acesta și-a întocmit acte și împuterniciri false, a fost declarat suspect, la un control al Poliției Locale din Iași. Nu știm dacă i s-a întocmit dosar penal, dar am primit la sediul Mitropoliei o adresă de la Poliție, în care ni s-a cerut să comunicăm dacă este împuternicit din partea noastră pentru a colecta fonduri.

Răspunsul nostru către Poliție a fost negativ, comunicându-se faptul că acesta nu are împuternicire din partea noastră pentru colectare de fonduri. Nu știm ce a decis poliția mai departe în cazul său și nici nu ne-am propus vreodată să aflăm acest lucru. Scopul prezentării acestui fapt este acela de a dovedi că dl. Cristi Călin nu face și nici nu a făcut vreodată parte din Biserica noastră”, se menționează în comunicatul Bisericii.

Sursa: evz.ro

Citește și: Armata Română, organizată în detașamente speciale de intervenție cu… lopata și mătura

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.