Un tânăr motociclist era să moară înghețat pe Transalpina dacă nu ar fi fost găsit de o echipă de salvamontiști. El a plecat de la o temperatură de 25 de grade pe traseul turistic, însă din cauza vremii schimbătoare, temperatura a scăzut extrem de brusc și a început să viscolească.
„A înghețat în timp ce mergea cu motocicleta pe Transalpina. A intrat în hipotermie și a spus că nu se aștepta la așa ceva, pentru că am plecat de la o temperatură de 25 de grade Celsius. A încercat să treacă Transalpina cu haine de 25 de grade. Au fost colegii mei și l-au recuperat, pentru că nu mai putea să continue“, a spus Sabin Cornoiu la o emisiune de la Radio Târgu Jiu.
Acesta a spus că cei care vor să vină în zonele montane trebuie să fie pregătiți, în această perioadă, și pentru temperaturi foarte scăzute.
Circulația pe cel mai înalt tronson de pe Transalpina, restricționată
Vremea este schimbătoare în această perioadă în zona montană. În urmă cu aproximativ o săptămână, responsabilii de la Drumurile Naționale au luat decizia de a închide circulația pe tronsonul Rânca – Obârșia Lotrului, care se află la cea mai înaltă altitudine, după ce pe partea carosabilă s-a așternut un strat de zăpadă de 5-6 centimetri.
Tot în perioada respectivă, doi șoferi au sunat la 112 să anunțe că sunt blocați pe Transalpina din cauza zăpezii. Circulația a fost redeschisă după o zi.
Reprezentanții de la Direcția Regională de Drumuri și Poduri Craiova le recomandă șoferilor să aibă mașinile echipate cu cauciucuri de iarnă când vor să ajungă pe cel mai înalt drum din țară.
Transalpina are o lungime totală de aproximativ 150 de kilometri, fiind unul dintre principalele drumuri turistice din România, alături de Transfăgărășan. Drumul face legătura peste munții Parâng între Ardeal și Oltenia. Drumul pornește din localitatea Bengești Ciocadia, din județul Gorj, și ajunge în orașul Sebeș, din județul Alba.