Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) din Ministerul Afacerilor Interne a semnat marți cu compania olandeză Damen un contract pentru cumpărarea a două nave multirol pentru pompieri. Contractul a fost semnat într-o ceremonie publică, iar șeful IGSU, Raed Arafat, a declarat că navele costă 20 milioane euro, respectiv 24 milioane de euro.
Contractul a fost semnat cu o zi înainte de vizita în România a premierului olandez Mark Rutte.
Damen deține șantierele navale de la Galați și Mangalia, iar ministrul Economiei Florin Spătaru este fost director al companiei.
Generalul-locotenent (r) Florian Coldea, fost prim-adjunct la directorului Serviciului Român de Informații a fost o apariție inedită la ceremonia de recepție a navei PNS Yarmook (F-271), construită la Damen Galați pentru Forțele Navale ale Pakistanului, scria Umbrela Strategică în 2018.
La doar câteva luni după ce au preluat managementul șantierului naval de la Mangalia, olandezii de la grupul Damen au numit la conducere două nume cu greutate din serviciile de informații românești, informa Jurnalul.ro. Este vorba despre Dorin Grosu, vicepreşedintele noii companii Damen Shipyards Mangalia, fost şef al Doi şi-un Sfert şi ofiţer de informaţii al Armatei, și consultantul Dan Dumitru, fost general SIE.
Dorin Grosu a ajuns în această funcție din postura de consilier personal al ministrului Economiei. Grosu a fost directorul Direcţiei Schengen din cadrul Ministerului de Interne, începând din 2013 și până în 2017, atunci când s-a pensionat. Anterior, a fost director adjunct al Direcţiei Operaţiuni Speciale din IGPR, iar între 2008 și 2011, el condus o diviziune a Direcţiei Generale de Informaţii şi Protecţie Internă (DIPI, fosta Doi şi-un Sfert, serviciul secret al MAI). Între 2000 şi 2003, Grosu a fost ofiţer specialist în Direcţia Generală de Informaţii Apărării (serviciul secret al Armatei), potrivit sursei citate.
Cât despre consultantul Dan Dumitru, aceste este general SIE în rezervă, activând, înainte de 1989, pe platforma Centralei Nucleare de la Cernavodă şi în brigada specială „U” a Securităţii, cunoscută şi sub denumirea de „Fantome”. De asemenea, până în 2010, Dan Dumitru a ocupat funcția de secretar de stat în Ministerul Economie și a condus Oficiul Guvernului pentru relaţii cu Republica Moldova.
Sursa: flux24.ro