Purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Ţurcan, spune că nu este scopul Strategiei Naţionale de Apărare să reglementezele derapajele mass-mediei.

„Noi nu am discutat despre presă, ci despre un derapaj, iar rolul de corectare a acestora, revine tot presei, nu va lua statul român măsuri. Presa se autoreglementează după cum ştim. Aceste vulnerabilităţi ale României sunt cu caracter general. Nu este scopul acestui document să pună la zid o componentă fundamentală a democraţiei. Rolul de corectare revine exclusiv mass-mediei. Dacă stăm să comparăm situaţia în care se află mass-media în unele cazuri cu ceea ce numim normă jurnalistică, putem constata numeroase derapaje. Eu cred că orice instituţie sau orice persoană se poate exprima pe această chestiune, nu doar jurnaliştii se pot exprima în ceea ce priveşte calitatea presei. Nu vorbeşte nimeni despre situaţia în care o publicaţie x sau y identifică o problemă la o instituţie a statului, ci vorbim de informaţii false lansate la adresa instituţiilor statului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Administraţiei Prezidenţiale, Valeriu Turcan, la Realitatea TV.

M.R.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.