Lucrările de construcție la Grădinița Floare de Iris din cartierul Iris au fost finalizate și așteaptă recepția din partea primăriei clujene.

”Continuăm să investim în educație. Pentru că educația face diferenta la Cluj”, transmite Emil  Boc. Grădinița „Floare de Iris” din Cluj-Napoca dispune de un spațiu educațional modern, la standarde europene, pentru 225 copii. Proiectul Grădiniței Floare de Iris, situată pe str. Războieni nr. 67A din cartierul Iris, în valoare de 1,6 milioane euro, a beneficiat de finanțare europeană.

Noua clădire construită de Primăria Cluj-Napoca are o capacitate de 225 locuri și cuprinde acum 9 grupe de câte 25 de preșcolari. Începând din luna septembrie, grădinița este deschisă, iar copiii își desfășoară activitatea în spații moderne, de calitate și personalizate pentru preșcolari. Acum proiectul este finalizat și se află în faza de recepție, transmite primarul Clujului. 

Noua clădire cuprinde 3 grupe pe fiecare nivel, fiecare grupă din cadrul grădiniței dispune de grup sanitar, vestiar pentru copii și depozit pentru jucării. La parter a fost amenajată o bucătărie, cu lift dedicat pentru transportul mâncării la sălile de mese de la etajele superioare.

La ultimul etaj al grădiniței a fost realizată o sală de sport multifuncțională, care poate fi utilizată pentru activități sportive, serbări sau alte evenimente. Curtea și zona verde a grădiniței au fost amenajate într-un spațiu sigur destinat recreerii, jocurilor și activităților în aer liber.

Pentru a crește accesibilitatea, clădirea a fost dotată cu un lift pentru persoanele cu dizabilități. De asemenea, a fost amenajat un cabinet medical, un cabinet de psihologie și un cabinet de logopedie cu dotările aferente.

Pentru eficiența energetică și siguranța clădirii au fost instalate următoarele componente:
– instalație BMS pentru reducerea consumului de energie, care interconectează: instalațiile electrice, centrala termică și echipamentele HVAC, instalațiile sanitare, de protecție la incendiu și supraveghere video
– panouri solare pentru sistemul de apă caldă
– iluminat general, iluminat de siguranță exterior și interior
– sisteme de detecție, semnalizare și alarmare la incendii
– sisteme de supraveghere video

Proiectul a inclus și alte dotări necesare actului educațional, precum aparatură IT și dotări specifice precum mașini de spălat vase, mașini de spălat haine, aparate profesionale pentru gătit etc. Pereții interiori au fost decorați într-o manieră veselă, optimistă, potrivită pentru copii.

Proiectul „Modernizare Grădiniță Floare de Iris“, demarat de Primăria Cluj-Napoca, este derulat prin P.O.R. 2014-2020. Valoarea totală a investiției: 8.807.077,60 lei cu TVA, din care 4.237.624 lei din fonduri europene. Executantul lucrărilor este SC Axial Construct Invest SRL – SC Dor Consult SRL, precizează Emil Boc. 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.