În urmă cu 104 de ani, în data de 15/28 noiembrie 1918, Congresul General al Bucovinei adopta la Cernăuţi, cu unanimitate de voturi, moţiunea privind „Unirea necondiţionată şi pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.
Redăm în continuare textul integral al Procesului verbal al Congresului general al Bucovinei din 28 noiembrie 1918:
Proces verbal
Asupra Congresului General al Bucovinei, care s-a ținut joi, 15/28 noiembrie 1918, în Sala Sinodală din palatul mitropolitan din Cernăuți.
Ordinea de zi: Stabilirea raportului politic între Bucovina și Regatul României.
Începutul: la orele 11 î.a.
Prezenți
- Consiliul Național Român (74 deputați)
- Delegații Polonilor (6 deputați)
- Delegații Germanilor (7 deputați)
- Reprezentanți ai comunelor rutene de peste Prut (13 deputați)
- Oaspeți:
- Reprezentanții armatei române în frunte cu dl. general Zadic.
- Din Basarabia: Halippa Pantelimon, vicepreședintele Sfatului Țării din Chișinău, Pelivan Ion, directorul justiției din Basarabia, Buzdugan Ion și Cazacliu Gheorghe, deputați în Sfatul Țării.
- din Ardeal și Ungaria: Grișan Gheorghe, Dr.,Deleu Victor, Dr. Osvadă Vasile
- mai multe mii de reprezentanți ai tuturor națiunilor și stărilor sociale din toate părțile Bucovinei.
Procesul Verbal din 15/28 noiembrie 1918.
Dl. Dionisie Bejan, președintele Consiliului Național Român, deschide ședința la ora 11 î.n. cu următorul discurs:
„Ilustră adunare, Consiliul Național, singurul reprezentant legitim al voinței naționale a poporului român din Bucovina, a hotărât în ședința din 25 noiembrie a. c. constituirea sa în Congres, care să se întrunească astăzi în 28 noiembrie, spre a aduce la îndeplinire dorul și aspirațiunile pe care poporul nostru le nutrește și le păzește cu sfințenie vreme de un secol și jumătate!
Întruniți astăzi în acest măreț lăcaș, care este și trebuie să rămână simbolul unirii în credință, credință în Dumnezeu și în neamul nostru, salut cu nețărmurită dragoste pe reprezentanții vitezei armate române, care la ordinul Maiestății Sale Regelui Ferdinand I, ne-a întins mâna de ajutor în clipele de cea mai grea cumpănă; salut cu aceeași dragoste pe reprezentanții fraților noștri din Basarabia, Transilvania și Ungaria; vă salut cu inimă înduioșată și pe voi, fruntașilor neamului românesc din Bucovina, care ați venit cu inimă însuflețită din tuspatru unghiurile țării, ca să așezați piatra fundamentală pe care să se clădească trainic și neclintit „România Mare”!
Implor harul și binecuvântarea dumnezeiască asupra hotărârilor ce veți lua!
Rog și propun să alegeți pentru conducerea dezbaterilor pe cel mai ales dintre fruntașii poporului nostru, care cu minte luminată și cu suflet neînfricat s-a pus în fruntea reprezentanților voinței naționale a poporului român din Bucovina, pentru a îndruma și pregăti aceste clipe înălțătoare!
Propun de prezident al Congresului Bucovinei pe iubitul nostru Dr. Iancu Flondor”.
Congresul primește propunerea președintelui Consiliului Național și proclamă cu aplauze nesfârșite pe Dl. Dr. Iancu Flondor președinte al Congresului general.
Dl. Dr. Iancu Flondor ia conducerea Congresului:
„Prea stimaților domni, încrederea d voastră alegându-mă președinte al acestei memorabile adunări, mi-a fi un nou imbold să pășesc, energetic și fără pic de șovăire, pe unica cale care duce la limanul mântuirii neamului nostru. Vă mulțumesc din adâncul inimii. (Aplauze).
Constat numărul necesar al membrilor Congresului și deschid Congresul. Invit pe Dl. Dr. Radu Sbiera să primească funcțiunea de secretar al Congresului.
Cu deosebită satisfacție salut pe reprezentanții națiunilor neromâne din Bucovina (aplauze îndelungate), cari, la invitarea noastră, participă în mod oficial la acest sărbătoresc act.
Rog pe domnul secretar să dea citire corespondențelor incurse”.
Dl. Dr. Radu Sbiera, secretarul Congresului, dă citire telegramelor și scrisorilor sosite de la:
Dr. Cazacu, în numele Consiliului directorilor Basarabiei;
Paul Gore, în numele Societății culturale a Românilor din Basarabia;
General Gheorghe Marcu, în numele Comitetului naționalist din Craiova;
Onisifor Ghibu, în numele ziarului „România Nouă” din Chișinău;
Dr. G. Băiulescu, în numele pribegilor Ardeleni.
Dl. Dr. Iancu Flondor, președintele Congresului:
„Onorat Congres, înainte de a trece la ordinea de zi, am datorința, ca președinte al Congresului, să binecuvântez pe d-nii delegați ai Consiliului de directori din Chișinău.
Onorat Congres, ca după o iarnă lungă și grea, când toată viața naturii pare moartă sub sloiul de gheață, primele brândușele ne vestesc că se apropie primăvara, când toată natura sub razele calde ale soarelui își serbează învierea, astfel și frații noștri din Basarabia, cu prezența lor la Congresul bucovinean, ne vestesc că sub razele strălucitoare ale Coroanei române se va deștepta tot Românul la o viață națională fericită. Iubiților frați Basarabeni, sângele strămoșilor noștri, vărsat împreună pe plaiurile Moldovei, s-a amestecat și închegat astfel, că toată cruzimea și viclenia dușmanilor noștri n-a izbutit să desfacă această sfântă legătură. Din adâncul inimilor noastre vă zicem bine ați venit pe acest vechiu pământ al Moldovei, care nu e numai al nostru, ci și al vostru. Trăiască frații Basarabeni! (Aplauze).
Trecând la ordinea de zi, am onoarea să vă fac propunerea ca să votați următoarea moțiune spre primire:
Moțiune:
„Congresul general al Bucovinei, întrunit azi, joi, în 15/28 noiembrie 1918 în sala sinodală din Cernăuți,
considerând că, de la fundarea principatelor române, Bucovina, care cuprinde vechile ținuturi ale Sucevei și Cernăuților, au făcut pururea parte din Moldova, care în jurul ei s-a închegat de stat:
considerând că în cuprinsul hotarelor acestei țări se găsește vechiul scaun de domnie de la Suceava, gropnițele domnești de la Rădăuți, Putna și Sucevița, precum și multe alte urme și amintiri scumpe din trecutul Moldovei;
considerând că fii ai acestei țări, umăr la umăr cu frații lor din Moldova și sub conducerea acelorași domnitori, au apărat de a lungul veacurilor ființa neamului lor împotriva tuturor încălcărilor din afară și a cotropirii păgâne;
considerând că în 1744, prin vicleșug, Bucovina a fost smulsă din trupul Moldovei și cu de-a sila alipită coroanei Habsburgice; considerând că 144 de ani poporul bucovinean a îndurat suferințele unei ocârmuiri străine, care îi nesocotea drepturile naționale și care prin strâmbătăți și persecuții căuta să-i înstrăineze firea și să învrăjbească celelalte neamuri, cu cari el voiește să trăiască ca frate; considerând că, în scurgere de 144 de ani, Bucovinenii au luptat ca niște mucenici pe toate câmpiile de bătălie în Europa sub steag străin pentru menținerea, slava și mărirea asupritorilor lor, și că ei drept răsplată aveau să îndure micșorarea drepturilor moștenite, izgonirea limbii lor din viața publică, din școală și chiar din biserică;
considerând că în același timp poporul băștinaș a fost împiedicat sistematic de a se folosi de bogățiile izvoarelor de câștig ale acestei țări și despuiat în mare parte de vechea sa moștenire; considerând că, cu toate acestea, Bucovinenii n-au pierdut nădejdea că ceasul mântuirii, așteptat cu atâta dor și suferință, va sosi și că moștenirea lor străbună, tăiată prin granițele nelegiuite, se va reîntregi prin realipirea Bucovinei la Moldova lui Ștefan, și că au nutrit veșnic credința că marele vis al neamului se va înfăptui, când se vor uni toate țările române dintre Nistru și Tisa într-un stat național unitar;
constată că ceasul acesta mare a sunat!
Astăzi, când după sforțări și jertfe uriașe din partea României și a puternicilor și nobililor ei aliați, s-au întronat în lume principiile de drept și umanitate pentru toate neamurile, și când în urma loviturilor zdrobitoare monarhia austro ungară s-a zguduit în temeliile ei și s-a prăbușit și toate neamurile încătușate în cuprinsul ei și au câștigat dreptul de liberă hotărâre de sine, cel dintâiu gând al Bucovinei dezrobite se îndreaptă către regatul României, de care întotdeauna am legat nădejdea dezrobirii noastre.
Drept aceea noi, Congresul general al Bucovinei, întrupând suprema putere a țării și fiind învestiți singuri cu puterea legiuitoare, în numele suveranității naționale, hotărâm:
Unirea necondiționată și pe vecie a Bucovinei, în vechile ei hotare până la Ceremuș, Colacin și Nistru, cu regatul României”.
(Aplauze îndelungate, care se repetă continuu).
Președintele Congresului dă cuvântul lui Dr. I. Nistor.
Dl. Dr. I. Nistor, membru al Congresului, arată că statele sunt plăsmuiri vremelnice create prin forță de mâna omenească, în vreme ce națiunile sunt organisme vii, care se nasc, se dezvoltă și și împlinesc rolul istoric prin voința lor și grația lui Dumnezeu.
„Contrastul acesta între stat și națiune s-a remarcat în mod drastic și în istoria poporului român. Națiunea română este una și nedespărțită de la Nistru până la Tisa. Aceeași obârșie, același grai, aceeași doină, aceleași datini și obiceiuri pretutindeni. Dar vitregia vremilor a împiedicat pe înaintașii noștri de a crea un stat național unitar, care să cuprindă neamul întreg în hotarele lui etnice.
Leagănul copilăriei neamului nostru, Ardealul, a fost cuprins de Unguri înainte cu 1.000 ani și însăși Principatele Române, ce se înjghebară la poalele Carpaților, au fost stânjenite în dezvoltarea lor, și îngustate prin hotare fără de lege.
Așa s-a „destrunchiat” Moldova lui Ștefan prin răpirea Bucovinei, mai apoi și a Basarabiei.
Era în toiul războiului ruso turc de la 1768 1774 când Austria, îndată după împărțirea Poloniei, ceru Porții o fâșie din pământul Moldovei, pentru a-și deschide un drum către Galiția de curând răpită din Ardealul subjugat de mai înainte. Consimțământul Porții fu cumpărat cu bani grei și cu daruri prețioase.
Când veni însă la delimitare, Austria nu se mulțumi cu o fâșie îngustă de pământ, precum ceruse, ci cuprinse în „Cordunul” ei blestemat întreg ținutul Cernăuților și cea mai veche parte din ținutul Sucevei cu vechea cetate de la Suceava, cu gropinițele Descalecătorilor de la Rădăuți și cu însuși mormântul lui Ștefan cel Mare de la Putna, cu un cuvânt pământul cel mai bogat în urme din trecut și în amintiri scumpe pentru întreg neamul românesc.
În zadar protestară boierii și clerul în frunte cu domnul lor Grigore Ghica, împotriva încălcării hotarelor țării, demonstrând Porții că Austria a cuprins două și ținuturi întregi din pământul Moldovei, în loc de o fâșie îngustă, necesară pentru deschiderea unei căi de comunicație. Dar protestările Moldovenilor răsunau în pustiu, fiindcă diplomația austriacă vărsa aur îmbelșugat, pentru a face pe turci de-a nu le băga în seamă. Și așa s-a întâmplat ceea ce, după constelația de atunci, nu se putea împiedica: cesiunea celor două ținuturi de hotar, pe care Austria le botează cu un nume impropriu „Bucovina”, pentru a acoperi prada în ochii diplomației europene.
Actul de cesiune s-a încheiat fără consimțământul înaintașilor noștri, de Poarta suzerană, care, în virtutea vechilor capitulațiuni cu Domnii Moldovei, n-avea dreptul de a înstrăina nici o palmă de loc din pământul țării. Declarațiile de mai târziu ale părinților noștri nu pot avea putere legală fiindcă stoarse de uzurpatori de la o populație robită și dezbrăcată de dreptul ei firesc de a se rosti liber asupra soartei sale politice.
Astăzi, când una din Puterile contractante, Austria, s-a prăbușit sub greutatea păcatelor și crimelor ei seculare, noi, urmașii băștinașilor aceste țări, ajunși stăpâni deplini pe hotarele noastre, declarăm actul de cesiune de la 1775 nul și neavenit, și hotărâm realipirea țării noastre la Moldova, din trupul căreia fusese ruptă.
Hotărârea noastră este fermă și nestrămutată, fiindcă Austria în curs de 144 de ani s-a folosit de toate mijloacele pentru a ne desființa ca neam, bătându-și joc de drepturile noastre inalienabile asupra acestei frumoase și binecuvântate țări. Ea a desconsiderat sistematic drepturile limbii noastre, ne-a stânjenit în dezvoltarea noastră culturală și s-a folosit de avutul nostru pentru scopurile ei și împotriva intereselor noastre cele mai vitale.
Tot ce simțea românește în această țară, era prigonit și urgisit. Pentru manifestarea unei vieți naționale românești nu era loc în hotarele Bucovinei, oamenii cei mai de seamă ai țării erau siliți să-și părăsească țara, pentru a putea trăi și simți ca români. Pe moșiile bisericii Bucovinene se înființară colonii străine, din venitul lor trăiau slujbași străini de neamul și de legea ctitorilor moldoveni, în vreme ce țăranul băștinaș, ajungând la sapă de lemn, era silit să emigreze. Și mai ales în cursul acestui război, stăpânirea austriacă a căutat să distrugă neamul nostru din Bucovina prin mijloace fără scrupule. Drept aceea sute de Români Bucovineni s-au înrolat în armata României liberatoare, spre a lupta pentru dezrobirea țării lor.
În timpul din urmă s-au făcut planuri de a împărți Bucovina în două cu urmașii pribegilor ruteni, cari se adăpostiseră pe vremuri în țara noastră. Dar, ca și altădată, așa și acuma, noi, Românii, singurii păstrători ai vechilor tradițiuni politice, istorice și culturale din această țară, ne vom împotrivi acestor tendințe nelegiuite, fiindcă am fi niște urmași netrebnici ai vitejilor noștri înaintași, dacă ne-am întoarce la sânul patriei mame cu moștenirea știrbită.
Ținând seamă de toate acestea, am onoarea de a recomanda onoratului Congres primirea moțiunii de Unire, propusă de Dl. Președinte”.
Președintele Congresului dă cuvântul D lui Dr. Vasile Bodnarescu.
Dl. Dr. Vasile Bodnărescu, membru al Congresului, constatând că moțiunea propusă de Dl. președinte al Congresului precum și discursul festiv al Dlui. Dr. I. Nistor au fost aclamate de Congres cu cea mai vie însuflețire, crede că nu mai e nevoie să se continue discuțiunea asupra moțiunii și propune închiderea discuției.
Președintele pune la vot propunerea formală a Dlui. Bodnărescu pentru încheierea discuției și constată că s-a primit cu unanimitate de voturi; comunică că, încă înainte de încheierea discuției sunt notați la cuvânt Dl. Dr. Stanislav Kwiatkowski, ca reprezentant al Consiliului național polon din Bucovina, și Dl. Dr. Alois Lebouton, ca reprezentant al Consiliului național german din Bucovina.
Președintele dă cuvântul reprezentantului polonilor.
Dl. Dr. Stanislav Kwiatkowski în limba polonă următoarea declarațiune în numele Consiliului național al polonilor din Bucovina.
„Poporul polon, împlinindu și misiunea istorică întru apărarea creștinismului și a culturii în Europa răsăriteană, prin secole întregi a umplut cu morminte nenumărate ale ostașilor săi țările situate la sudul Nistrului, în care țări poporul român era stăpân străvechiu. Noi, polonii care trăim azi în Bucovina, legitimăm drepturile noastre vechi de a trăi în această țară, prin sângele vărsat în locurile acestea și cu osemintele cavalerilor poloni presărate aici, la care s-au adus morminte nouă ale vitejilor legionari din luptele sângeroase ale războiului prezent. În temeiul acestor drepturi am trăit aici cei 150 de ani din urmă, ca un liniștit element de cultură, în pace și concordie în mijlocul poporului român, care, deși suferind greu sub stăpânirea străină îndelungată, a arătat inimă caldă pentru vecinul popor polon, când martirii libertății noastre au căutat dincoace de Nistru scut în contra călăilor și temnicerilor.
În amintirea neștearsă a poporului polon trăiește anul 1863, când acel cavaleresc popor român a deschis curțile și casele sale primitoare revoluționarilor poloni emigrați cari au sângerat pentru libertatea poporului lor.
Noi, Polonii bucovineni, pază la răsărit a poporului polon, care în momentul acesta își împreună pe umerii biciuiți prin 150 de ani, purpura sfâșiată în trei părți, a unirii politice a tuturor țărilor polone dintre Marea Baltică și Nistru, salutăm călduros ziua sfântă a renașterii României unite.
Recunoaștem pe deplin drepturile imprescriptibile ale poporului român asupra țărilor din sudul Nistrului în general, și în special asupra Bucovinei.
Polonii bucovineni, care aici în țară au dat dovadă de trăinicia lor națională, în momentul acesta istoric al unirii Bucovinei cu glorioasa țară mumă, dau expresie încrederii lor neclintite că poporul român, ținând seamă de declarațiile expresie ale guvernului actual, va acorda minorității polone libertatea credinței catolice, libera întrebuințare a limbii polone în biserică și școală, libera așezare și exercitare a profesiunilor, în sfârșit o amăsurată participare constituțională în administrația țării”.
Declarațiunea Polonilor este luată la cunoștință de Congres cu cea mai mare însuflețire.
Președintele dă cuvântul reprezentantului Germanilor.
Dl. Dr. Alois Lebouton dă în limba germană următoarea declarațiune în numele Consiliului național al Germanilor din Bucovina:
„Așteptând alipirea Transilvaniei și a Banatului la România și având toată încrederea în programul guvernului dezvoltat de guvernul provizoriu al țării în ședința Consiliului Național Român din 13 noiembrie 1918, și primit de acesta aproape cu unanimitate de voturi, și în baza căruia urmează să se dea toată considerația necesităților culturale ale popoarelor neromâne ce locuiesc în țară, și să fie hotărâtor în toate privințele numai principiul dreptului și al dreptății, Consiliul național german în numele Germanilor din Bucovina se pronunță pentru alipirea Bucovinei la regatul România”.
Și declarațiunea Germanilor se ia la cunoștință de Congres cu mare însuflețire.
Președintele Congresului pune la vot moțiunea de unire, care se votează în aplauzele nesfârșite ale Congresului și asistenței.
Președintele constată că moțiunea de unire este primită în unanimitate de voturi.
În momentul acesta se dezvăluiesc portretele M.M.L.L. Regelui și Reginei României, în cele mai entuziaste urale ale Congresului și asistenței.
Președintele propune alegerea unei delegațiuni de 15 membri ai Congresului, care printr un mesaj să prezinte M.S. Regelui moțiunea de unire. Din delegațiune fac parte: Dr. Iancu Flondor ca președinte, Î.P.S.S. Mitropolitul Vladimir, Dr. I. Nictor, Dionisie Bejan, Eudoxie Hurmuzachi, Dr. Octavian Gheorghian, Dr. Radu Sbiera, Dr. Vasile Bodnarescu, Gheorghe Șandru, Dr. Vasile Marcu, Dimitrie Bucevschi, Gheorghe Voitcu, Vasile Șandru Alboi, Ioan Candrea și reprezentantul polonilor, Dr. Stanislav Kwiatkowski.
Această propunere se primește cu unanimitate de voturi.
Președintele de cuvântul D lor P. Halippa, vicepreședintele Sfatului Țării din Basarabia, Ion Pelivan, reprezentantul Consiliului directorilor din Basarabia, și Dr. Gh. Crișan, secretarul Consiliului național din Transilvania și Ungaria, care felicită Congresul la actul unirii și arată mulțumirea sufletească a Românilor din țările reprezentate de ei, pentru acest act măreț.
Președintele dă citire:
Telegramelor ce se vor trimite din partea Congresului;
Maiestății Sale Regelui Ferdinand la Iași,
Guvernului României la Iași,
Către puterile Antantei: Franța, Marea Britanie, Statelor Unite din America și Italia.
Telegramelor sosite de la Î.P.S.S. mitropolitul Moldovei Pimen,
Către Congresul Bucovinei
Către Î.P.S. mitropolitul Bucovinei Vladimir Repta.
Toate telegramele sunt primite de Congres cu mare entuziasm.
Președintele Congresului constată că ordinea de zi este terminată și rostește următorul discurs de închidere:
„Onorat Congres! Când istoriograful va avea o dată să cerceteze nexul causal al istoricului act săvârșit astăzi în sala aceasta, el fără îndoială se va opri la hotărârea Consiliului de Coroană al României de a intra în lupta cea gigantică alături de puterile Antantei. El va constata că această hotărâre decisivă era strâns legată de persoana Regelui Ferdinand I, care a știut să și împlinească misiunea sa istorică. Cronicarul nu va putea urma mai departe firul cauzalității, căci la întrebarea, „de ce a domnit în România pe vremea cea mai critică a istoriei neamului nostru tocmai Regele Ferdinand I, el nu va afla alt răspuns decât „Providența”.
Iar noi, contemporanii Regelui, cari împreună cu El am suferit și ne- am bucurat, avem impresia nemijlocită a tuturor întâmplărilor. Noi nu vom uita până la ultima suflare jertfele cele fără asemănare, care le a adus Regele ca ființă omenească pentru înfăptuirea idealului nostru național. Știm bine că numai Lui avem să i mulțumim, dacă războiul mondial ne-a adus România Mare, care de altfel rămânea pururea numai un ideal național nerealizabil. Deci să îndreptăm sufletele noastre către El și să-i jurăm veșnică, nestrămutată credință.
Trăiască Maiestatea Sa iubitul și marele nostru Rege Ferdinand I!
Trăiască Maiestatea Sa Regina Maria, Crăiasa adorată de toți Românii!
Trăiască Dinastia!
Corul intonează imnul regal, care e urmat de cele mai vii și nesfârșite urale ale celor prezenți.
