Procurorul-șef european, Laura Codruţa Kovesi, a solicitat joi ridicarea imunității pentru Eva Kaili și Maria Spyraki, membre ale Parlamentului European, potrivit unui comunicat al Parchetului European.

Pe baza unui raport de investigație primit de la Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), există o suspiciune de fraudă în detrimentul bugetului UE, în legătură cu gestionarea indemnizației parlamentare și, în special, cu privire la remunerarea asistenților parlamentari acreditați, potrivit sursei citate.

În conformitate cu legislația națională aplicabilă, Kaili și Spyraki au dreptul la prezumția de nevinovăție, precizează EPPO.

Europarlamentar socialist, Eva Kaili a fost arestat vineri, la câteva ore după ce alte patru persoane au fost reținute pentru audieri.

Kaili, în vârstă de 44 de ani, este partenerul uneia dintre celelalte patru persoane reținute: Francesco Giorgi, asistent parlamentar în cadrul grupului Socialiștilor și Democraților din Parlamentul European, a precizat o sursă France24.com.

O altă persoană reținută este fostul europarlamentar italian socialist Pier-Antonio Panzeri (2004-2019), dar și soția și fiica acestuia, conform unei surse guvernamentale de la Roma citată de AFP și Le Monde.

Arestările de vineri au urmat unor raiduri la Bruxelles, în urma cărora procurorii belgieni au declarat că au descoperit 600.000 de euro (630.000 de dolari) în numerar. De asemenea, poliția a confiscat calculatoare și telefoane mobile.

Cotidianul belgian L’Echo a relatat că „mai multe pungi pline cu bancnote (de bani)” au fost găsite la domiciliul lui Kaili din Bruxelles, transmite France24.com.

O sursă juridică apropiată de caz a confirmat pentru AFP relatările din presa belgiană conform cărora scandalul de corupție și spălare de bani este legat de Qatar, o țară asupra căreia organizațiile și partenerii internaționali atrag atenția asupra încălcării grave a drepturilor omului. Țara ar fi influențat deciziile Parlamentului European prin plăți în numerar sau cadouri către legislatorii din adunarea UE, conform dw.com.

Dar în noiembrie, chiar înainte de Cupa Mondială, Eva Kaili, care lucra în calitate de consilier pe probleme de politică externă și de drepturile omului. s-a întâlnit cu ministrul muncii din Qatar, Ali bin Samikh Al Marri, și într-o declarație video postată pe Twitter de către Agenția de știri din Qatar, ea a spus:

„Cred că pentru arabi, Cupa Mondială a fost un instrument extraordinar pentru… transformare politică și reforme”.
Într-un discurs ulterior la Parlamentul European, ea a declarat că Qatar este „un lider în ceea ce privește drepturile muncii”.

Ori, în tot acest timp, Qatarul se confrunta cu critici dure legate de modul în care este tratată forța de muncă străină care a construit impresionantele sale stadioane pentru Cupa Mondială. Mii de muncitori migranți au murit în deceniul care a trecut de când țara a primit turneul de la FIFA, organismul mondial de conducere a fotbalului.

Kaili este un fost prezentator de televiziune și unul dintre cei 14 vicepreședinți ai Parlamentului European și a fost exclusă atât din PASOK (partidul socialiștilor greci din care făcea parte în țara sa), cât și din S&D, familia socialiștilor și democraților de centru-stânga europeni.

Citește și: De la trădătorul Iohannis la cei care i-au trădat pe Horea, Cloșca și Crișan

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.