Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj a fost dotat de către Consiliul Județean cu un aparat medical pentru depistarea cancerului de piele.
Consiliul Județean Cluj a finanțat achiziționarea unui nou echipament medical pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență Cluj-Napoca, unitate sanitară aflată în subordinea Ministerului Sănătății și care își desfășoară activitatea în spații aflate în proprietatea forului administrativ județean.
„Vorbim despre un aparat medical cu ajutorul căruia se realizează biopsia virtuală a pielii, nedureroasă și non invazivă, și care este extrem de important pentru depistarea cancerului de piele. Noua dotare, care dispune de o tehnologie modernă, poate salva numeroase vieți prin faptul că facilitează diagnosticarea rapidă și sigură a bolii.”, a transmis Alin Tișe, președintele Consiliului Județean Cluj.
Spitalul Clinic Județean de Urgență din Cluj-Napoca a fost dotat cu un microscop confocal ultraperformant, în valoare de 1.047.795 lei. Finanțat integral de forul administrativ județean, din bugetul propriu al instituției, echipamentul medical a fost deja livrat unității sanitare și a intrat în dotarea secției de Dermatovenerologie.