Deficitul balanţei comerciale al României, adică diferența dintre exporturi și importuri, a crescut cu 45,2% (cu 9,6 miliarde de euro), la 31 miliarde de euro, în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2022, comparativ cu valoarea înregistrată în acelaşi interval din 2021, relevă datele publicate luni de Institutul Naţional de Statistică (INS).
Potrivit INS, în luna noiembrie 2022, exporturile FOB au însumat 8,426 miliarde de euro, iar importurile CIF au fost de 11,015 miliarde de euro, rezultând astfel un deficit de 2,589 miliarde de euro. Faţă de luna noiembrie 2021, exporturile din luna noiembrie 2022 au crescut cu 18,8%, în timp ce importurile s-au majorat cu 19,3%.
În primele 11 luni din anul anterior, exporturile FOB au ajuns la valoarea de 85,261 miliarde de euro (+25,1% faţă de aceeaşi perioadă din 2021) şi importurile CIF au atins 116,262 miliarde de euro (+29,9%).
Conform datelor oficiale, în intervalul analizat, ponderi importante în structura exporturilor şi importurilor sunt deţinute de grupele de produse: maşini şi echipamente de transport (41,7% la export şi 32,7% la import) şi alte produse manufacturate (30% la export şi 28,6% la import).
Valoarea schimburilor intra-UE27 de bunuri consemnate în perioada 1 ianuarie – 30 noiembrie 2022 a fost de 61,886 miliarde euro la expedieri şi de 82,150 miliarde de euro la introduceri, reprezentând 72,6% din total exporturi şi 70,7% din total importuri.
De asemenea, valoarea schimburilor extra-UE27 de bunuri s-a situat la valoarea de 23,375 miliarde euro la exporturi, respectiv de 34,112 miliarde euro la importuri, echivalentul a 27,4% din total exporturi şi a 29,3% din total importuri.
Sursa: economedia.ro
Citește și: Primăria Cluj Napoca a anulat licitația pentru supervizarea parkingului de pe Traian Vuia EXCLUSIV