Trei autoturisme au fost implicate într-un accident de circulație petrecut, marți, în localitatea Luncani, județul Cluj.

„La fața locului intervin o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ. Două persoane sunt consultate în aceste momente, revin cu detalii după finalizarea intervenției.”, au informat reprezentanții ISU Cluj.

UPDATE

Pompierii din cadrul Detașamentului Turda au intervenit la un accident rutier petrecut în Luncani. La fața locului au intervenit o autospecială cu modul de descarcerare, un echipaj SMURD și unul SAJ.

„În momentul sosirii echipajelor operative au fost găsite trei autoturisme avariate și ocupanții ieșiți din acestea. Cinci persoane au fost consultate de către echipajele SMURD și SAJ, dintre care o fetiță de 7 ani și o femeie de aproximativ 60 de ani au fost transportate la spital pentru îngrijiri și investigații medicale.
La prima evaluare acestea prezentau afecțiuni ușoare.
Pompierii au sprijinit acordarea primului ajutor calificat și au asigurat măsuri de prevenire a incendiilor la locul accidentului.”, a transmis ISU Cluj.

Citește și: Bomboana de pe coliva din Piața Mărăști va fi pusă de tatăl consilierului județean Bashar Molhem – Ziar Gazeta de Cluj

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.