INTERVIU. Vasile Dîncu: Nu înțeleg nici azi ce l-a determinat pe Iohannis să pună presiune asupra mea. Mă așteptam la un sprijin

Vasile Dîncu și-a anunțat demisia din funcția de ministrul Apărării pe 24 octombrie 2022 printr-o postare pe pagina sa oficială de Facebook, motivându-și gestul prin perspectiva imposibilității colaborării cu Iohannis. Pas cu pas, președintele României a început să-l ironizeze pe senatorul PSD, menționând că este nevoie ca un ministru al Apărării să citească mai bine revista presei. Tratat cu indiferență de șeful statului și atacat din toate părțile de partidele din opoziție, Vasile Dîncu a decis să facă un pas în spate. Fostul ministru al Apărării a vorbit în exclusivitate pentru Gazeta de Cluj despre motivele pentru care nu a mai putut colabora cu Iohannis, planul pentru alegerile din 2024 și posibila candidatură la funcția de președinte al României.

Gazeta de Cluj: Vă citez: „Motivez gestul meu prin perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”, ați precizat în demisia înaintată prim-ministrului. La ce ați făcut referire când ați spus „imposibilitatea colaborării cu Iohannis?”

Vasile Dîncu: Am folosit o sintagmă blândă, dar menționez din start că nu pot vorbi acum despre tot ceea ce știu, gândesc sau simt în această problemă. Nu este nici momentul și nici timpul istoric încă nu a venit. Nu am avut vreo critică din partea Președintelui cu excepția unei sugestii nefericite ”de a citi revista presei”, după o înscenare legată de o afirmație a mea cu privire la modul de terminarea războiului din Ucraina, o banalitate pe care o spuneau în acel moment Macron, Blinken și mulți alții. În schimb, aproape de la începutul mandatului meu am fost bombardat ”pe surse” cu ideea și întrebarea dacă nu cumva voi fi remaniat, iar sursele zvonurilor erau din zona Cotroceni. Am presupus că doar apartenența mea politică era marea problemă, că, probabil, eram o pată roșie pe splendidul tablou galben al politicii externe. În totalitate nu înțeleg nici azi ce l-a determinat pe Președinte să pună o presiune asupra mea, la un minister unde aveam oricum foarte multă treabă. În plus, rezultatele mele de la minister erau la nivelul propus, Summit-ul de la Madrid confirmând că Ministerul Apărării și România și-au atins toate țintele. Nici nu mă gândesc de ce aș fi avut parte din partea ”surselor” dacă aș fi fost ministru de interne, după Schengen.

În fine, am și alte interpretări pentru această situație, dar încă nu este timpul să le spun. În contextul în care mandatul meu s-a desfășurat sub imperativul războiului aflat la granițele României, colaborarea cu Președintele României, în calitate sa de comandant al forţelor armate şi preşedinte al Consiliului Suprem de Apărare a Ţării s-a desfășurat normal, în cadrul strict formal și prevăzut de lege, dar dialogul a fost unul pe care l-aș putea caracteriza ca fiind ”limitat”. Cred că situația geopolitică pe care o traversează România în ultimul an necesită o colaborare mai bună și mai strânsă între ministrul Apărării și Președinte. Nu am simțit sprijin din partea comandantului suprem în niciuna dintre acțiunile importante ale procesului de reformă și modernizare pe care l-am gândit împreună cu echipa mea. Mă așteptam la un sprijin în bătălia de a nu considera pensiile militare ca pensii speciale, la ajutor pentru promovarea Statutului cadrelor militare, la sprijin pentru proiectele de creștere a soldelor și de îmbunătățire a nivelului de trai al militarilor români și al familiilor lor, la optimizarea cadrului legislativ privind securitatea și apărarea națională. 

Mă așteptam la o compatibilitate de viziune și sentiment în ceea ce privește apărarea națională, mai ales în acest context al războiului din zonă. Dacă actorii sistemului de apărare vin din partide politice diferite trebuie să înțelegem că nici măcar comandantul suprem nu are monopolul pozițiilor ori al strategiei de comunicare. În toată această perioadă Președintele m-a invitat la o singură discuție despre proiectele ministerului. Dacă mă gândesc bine, nici acum nu știu ce gândește Președintele nostru despre apărarea României, dincolo de pozițiile conjuncturale din comunicările ocazionate de evenimente publice.

„Nu m-a putut propune într-o funcție de premier de frică să nu îi iau, ulterior, președinția partidului”

Gazeta de Cluj: Dacă PSD o să vă ceară, veți candida pentru funcția de președinte al României?

Vasile Dîncu: Nu îmi doresc această funcţie, nu mi-am dorit-o niciodată, în ciuda tuturor speculațiilor trecute sau recente. Am mai spus acest lucru: pentru foarte mulţi politicieni visul înseamnă este să meargă la capăt în cariera lor, adică până la a candida la funcția supremă în stat. Eu cred însă că este o limită pe care trebuie să ţi-o înţelegi singur și trebuie să știi cât eşti capabil să sacrifici   pentru această funcţie, ținând cont că aceasta ar urma să fie funcţia ultimă din cariera politică. În acest moment am alte planuri de carieră și de viață; deci răspunsul este nu. Dar nici nu cred că partidul ar propune acest lucru unui alt membru decât președintelui partidului. Niciun partid din România nu face asta. Așa este în politică și sunt pățit. Am avut bun prieten, devenit șef de partid, care mi-a spus într-un moment de sinceritate că nu m-a putut propune într-o funcție de premier de frică să nu îi iau, ulterior, președinția partidului. În acest moment sunt foarte fericit să fac parte dintr-o echipă solidară, care își propune ferm să producă o soluție câștigătoare pentru a promova un președinte de stânga în 2024. Cred cu tărie că România are nevoie de un președinte implicat, alături de cei oameni și care sa fie promotorul unui proiect al unei Românii coezive și solidare. Mi-aș dori să fac parte din echipa viitorului președinte și să adun alături de mine pe cei mai importanți intelectuali din România pentru a construi proiectul unei Românii cu adevărat Sociale. Ce poate fi mai frumos decât aceasta pentru apropierea de finalul unei cariere politice și academice?

Gazeta de Cluj: De curând, în PSD Cluj au revenit mai multe personalități care au plecat la PRO România. Cum vedeți această mișcare, înaintea rotativei guvernamentale?

Vasile Dîncu: Au venit spre PSD nu doar foști colegi din Pro România, dar și din organizația județeană ALDE sau politicieni din alte zone politice. Suntem într-o permanentă dinamică, PSD Cluj este o organizație vie, nu este încremenită în rigori și dogme; sunt oameni care pleacă și oameni care vin, la fel ca în viața de zi cu zi. Înainte de revenirea în organizația PSD Cluj a unor membri vechi ai partidului nostru care, o vreme, au activat la PRO România, numai în organizația municipală au venit peste 500 de noi membri. 

Nu sunt personalități politice, dar fiecare dintre ei sunt persoane respectabile în domeniul lor de activitate. La fel, în organizația PSD Turda are foarte mulți noi membri, avem revigorări importante la Dej, Câmpia Turzii sau Huedin. Organizațiile noastre din județul Cluj au fost însă, în ultimii ani, decimate de reorientări politice, de conflicte și de un management defectuos, iar în ultimii doi ani colegii care s-au ocupat îndeaproape de organizație au făcut o treabă extraordinară aducând sau readucând în mijlocul nostru oameni alături de care putem să reconstruim PSD Cluj și împreună cu care să putem sta cu fruntea sus în fața clujenilor și să fim mult mai prezenți în viața comunității. PSD se află într-o continuă prefacere și va arăta din ce în ce mai bine în viitor. Am făcut un apel pentru a uni toate forțele care au trecut prin conducere sau organizare în timp. 

Avem nevoie de unitate așa cum avem nevoie și de o platformă mai largă de stânga care să unească toate ideile și identitățile contestatare. În acest moment suntem singura organizație PSD care se află cu adevărat în opoziție, chiar dacă la nivel național PSD este în coalitie cu PNL și UDMR. Noi nu am primit nici funcția de prefect, nu o avem nici cea de Președinte al Consiliului Județean ori de primar de municipiu, deci avem libertatea de a capitaliza deziluziile oamenilor și avem șansa de a încerca să-i trezim pe clujenii prea optimiști și automultumiti de traiul în orașul de cinci stele. Va fi o operă complicată de trezire a conștiințelor și de remobilizare a comunității spre noi proiecte, dar sunt sigur că vom reuși, mai ales cu sprijinul și colaborarea cu societatea civilă, puternică și creativă din Cluj, dar încă fără a coaliza în jurul ei inclusiv forțe politice. Știu că nu putem aștepta rezultate spectaculoase imediat, dar construcția a început bine și va continua cu progrese care se vor vedea.

„Am fost unul dintre promotorii colaborării cu PNL în cadrul unei coaliții care să treacă peste criză”

Gazeta de Cluj: Credeți într-o continuare a colaborării între PSD și PNL după alegerile din 2024?

Vasile Dîncu: Este prematur să vorbim despre colaborarea postelectorală dintre PSD și PNL. Cele patru runde de alegeri care vor avea loc în 2024 sunt cele care vor da direcția pentru posibilile alianțe care se vor forma pentru noul guvern sau noua majoritate parlamentară. Ce post să spun acum este că, în ciuda neîncrederii cu care a fost privită, la început, actuala alianță, cred că 15 luni au arătat că cele trei partide care o compun au suficientă maturitate politică pentru a colabora eficient într-o perioadă extrem de complicată cum este cea pe care o traversăm de la începerea războiului din Ucraina. Spre deosebire de precedenta, suntem o guvernare fără scandaluri, fără ”cuțite pe la spate”, suntem responsabili pentru securitatea și bunăstarea românilor în aceste vremuri dificile. Despre viitor vom vedea, efectuarea rotației premierilor și funcționarea guvernului cu Ciolacu premier va fi o probă a solidității colaborării. PNL are un orgoliu și o ambiție de mare partid, chiar dacă scorul lor în sondaje este undeva în jur de 20%, aproape jumate în comparație cu scorul PSD. Sigur că nu sondajele sunt cele care stabilesc proporția în coaliții, dar să vedem cum vor suporta un premier social democrat sau dacă vor putea digera schimbarea convenită. Am fost unul dintre promotorii colaborării cu PNL în cadrul unei coaliții care să treacă peste criză, dar experiența mă împinge spre un raționament mai sceptic în ceea ce privește viitorul. 

„Cum spunem în România: Atât s-a putut!”

Gazeta de Cluj: Care a fost cea mai importantă realizare a dumneavoastră ca ministru al Apărării? Dar cel mai mare insucces?

Vasile Dîncu: Complexitatea sistemului de apărare presupune politici și strategii consistente multi-dimensionale. Atunci când am ajuns la Ministerul Apărării Naționale am avut trei obiective majore: măsuri concrete, coerente, eficiente și oportune pentru consolidarea capacității de apărare a României, înzestrarea armatei noastre cu tehnică și echipamente moderne, adaptarea cadrului legislativ pentru dezvoltarea unor mecanisme care să determine creșterea calității vieții militarilor în vederea creșterii atractivității carierei militare. Nu în ultimul rând am dorit să pot iniția proiecte care să contribuie la o mai mare deschidere a armatei spre mediul civil. Războiul din Ucraina a urgentat și impulsionat, în mod evident, obiectul privind consolidarea capacității de apărare a țării în paralel cu înzestrarea, dar a necesitat o canalizare a energiilor spre aceste procese.
Alături de echipa mea de la Ministerul Apărării Naționale și de ceilalți actori am reușit ca la Summitul NATO de la Madrid să ne îndeplinim toate obiectivele, ba chiar să ne depășim cele mai optimiste proiecții: Marea Neagră este considerată acum zona de prioritate pentru apărarea Europei și a flancului estic, am obținut aprobarea prezenței pe teritoriul României a două brigăzi, una din SUA și alta asigurată de Franța, ca națiune cadru.
Am realizat o consolidare a arhitecturii de securitate și apărare a României printr-o prezență solidă a forțelor SUA pe teritoriul național și în zona Mării Negre. Prezenţa militară consistentă a forţelor SUA pe teritoriul României reprezintă atât o contribuţie importantă pentru consolidarea posturii de descurajare şi apărare a Alianţei la nivel regional, cât şi un catalizator pentru procesul de modernizare a Armatei României, inclusiv în domeniul capacităţii de reacţie a forţelor. Dislocarea în România a unui comandament de nivel brigadă, cu perspectiva utilizării elementelor subordonate pentru instruire și exerciții pe întreg flancul estic, anunțată de președintele SUA, Joe Biden, pe durata Summit-ului NATO de la Madrid, este deosebit de importantă. Acesta va contribui la consolidarea apărării flancului estic de o manieră consistentă, echilibrată și unitară. De asemenea, în afară de SUA, și Franța și-a trimis mai mulți militari în România. Rolul tot mai important al Franței în arhitectura securității NATO pe flancul sud-estic se concretizează în faptul că armata franceză conduce Forța de Reacție Rapidă NATO în România. Angajamentul Franței faţă de securitatea regională, în general, şi a României în particular, în calitate de naţiune-cadru pentru constituirea și asigurarea comenzii Grupului multinațional aliat de luptă din România reprezintă o dovadă clară a unității și solidarității Alianței, având ca scop asigurarea unei posturi coerente, consolidate şi unitare pe întregul flanc estic.

Grupul multinațional aliat de luptă din România, sub comanda Franţei, reprezintă totodată un facilitator pentru creșterea cooperării româno-franceze în domeniul apărării, precum și pentru creșterea securității spațiului euro-atlantic pe flancul estic. Cooperarea cu partenerii strategici și existența pe teritoriul național a unor structuri de luptă relevante contribuie la creșterea capacității de reacție în contextul crizei din regiunea Mării Negre. De asemenea, angajamentul Franței este prezent în eforturile aliate în sprijinul securităţii regiunii noastre prin participarea cu aeronave de patrulare maritimă, prin dislocarea detașamentului de apărare antiaeriană în Centrul Național de Instruire pentru Apărarea Antiaeriană (Mamba (SAMP/T) de la Capu Midia și contribuția la încadrarea comandamentelor multinaționale aliate din România și, nu în ultimul rând, prin contribuția cu personal de stat major în cadrul comandamentelor multinaționale aliate găzduite de România.
Summit-ul NATO de la Madrid a reprezentat așadar un moment istoric, transformator pentru Alianță, rezoluțiile adoptate asigurând cadrul pentru decizii strategice privind adaptarea pe termen lung a posturii colective de descurajare şi apărare. Foarte importante au fost deciziile privind consolidarea Apărării Aliate Înaintate pe flancul de est, inclusiv în România, și dezvoltarea semnificativă a forței de reacție aliată.
Un câștig major al Summit-ului a fost crearea perspectivelor concrete privind augmentarea Grupurilor de luptă – de pe flancul de est de la nivel batalion la nivel brigadă și anunțurile statelor care și-au asumat calitatea de state-cadru ale Battle Group-urilor (Germania, Marea Britanie, Canada, Franța) de a aloca forțe suplimentare la acestea. Complementar declarației președintelui francez Emanuel Macron, referitoare la augmentarea Grupului de Luptă pentru apărare colectivă din România (CDBG) până la nivel brigadă, a fost anunțul președintelui Joe Biden referitor la o nouă brigadă dislocată în sistem rotațional în România care va contribui la securitatea Mării Negre și a țării noastre.
Ambele contribuții reprezintă expresia solidarității apărării europene și euroatlantice. Toate aceste forţe vor trebui să fie integrate într-un program intens de exerciții și activități cu specific regional, de-a lungul întregului flanc estic, pentru a demonstra capacitatea noastră de apărare. Având în vedere că Rusia s-a profilat ca cea mai directă și persistentă amenințare pe termen lung la adresa securității euroatlantice, consider că amprenta actuală de forţe NATO pe flancul de Est trebuie să fie menţinută și să facă parte dintr-un ”nou normal”.

La capitolul realizări aș putea aminti și continuarea proceselor de înzestrare, unde am adus multe elemente noi, alături de continuarea proceselor de achiziție aflate deja pe rol. În ceea ce priveşte deciziile luate începând cu data de 24 februarie a acestui an, cea mai relevantă a fost, în opinia mea, revizuirea alocărilor bugetare pentru înzestrarea cu echipamente și tehnică militară modernă a Armatei României, precum și reprioritizarea unor programe de înzestrare. Astfel, s-a decis creșterea la 2,5% din PIB a alocărilor pentru apărare cu un aport considerabil pentru înzestrare. Au fost obţinute aprobările prealabile ale Parlamentului pentru iniţierea programului de înzestrare MANPAD (în luna iunie) şi achiziția a trei sisteme UAS Bayraktar TB2 cu muniția aferentă și suportul logistic iniţial (în luna septembrie). Totodată, este de menționat faptul că a fost aprobată Legea nr. 214 din 2022 pentru realizarea capabilităţii operaţionale aeriene de tranziţie prevăzută în Concepţia de realizare graduală a capabilităţii de apărare aeriană în cadrul programului „Avion multirol al Forţelor Aeriene”, prin care sunt achiziționate 32 avioane F-16 din excedentul Norvegiei, pachetul de suport logistic și instruirea personalului tenhico-ingineresc, reprezentând un pas important în dezvoltarea acestei capabilități în cadrul Forțelor Aeriene Române. În fine, am deschis negocieri pentru programe de achiziţie/modernizare în scopul dotării forţelor armate cu armament şi echipamente militare adecvate întregului spectru de misiuni cu țări precum Israel sau Coreea de Sud.

Mi-am dorit să dezvolt cooperarea militară și de securitate și am declanșat procese de colaborare cu Israelul, Coreea de Sud, Norvegia, Italia, Franța și Germania în multe domenii, unele dintre acestea fiind cu totul noi, precum cercetarea-dezvoltarea, tehnologiile emergente și disruptive, inteligența artificială sau medicina militară. Am insistat să aducem în România cunoștințe tehnologice și inovații de ultimă oră în contextul în care viziunea mea a fost aceea că România nu trebuie să aibă ca obiectiv singular doar achiziția echipamentelor militare, ci România trebuie să încurajeze producția în țară a celor mai multe dintre echipamentele de care are nevoie.

Capitolul pe care îl consider o relativă neîmplinire, deși m-am zbătut cel mai mult pentru acesta, este cel legat de îmbunătățirea condițiilor de muncă și de viață ale militarilor noștri – activi, în rezervă sau în retragere, ale salariaților civili ai ministerului nostru, precum și ale familiilor lor. Nu am avut destul timp în contextul de securitate de după 24 februarie, iar blocajele au fost constante și de la cele mai înalte niveluri. Mergând în unități militare și discutând cu oamenii am constatat, la scurt timp după ce am ajuns la minister că militarii noștri se confruntă cu situații care țin de organizare ori de cadru legislativ care afectează în mod negativ activitatea lor. România este membru NATO și cred că performanța profesională de înalt nivel, pe care o așteptăm de la militarii noștri și de la ceilalți actori din sistemul de apărare națională, trebuie motivată prin condiții de muncă la nivelul celorlalte armate NATO, printr-un sistem de salarizare decent, prin pensii echitabile asigurate tuturor rezerviștilor, indiferent de data trecerii în rezervă. Pe durata mandatului meu am început proiecte cu rolul de a crea premisele dezvoltării unui cadru profesional sănătos care să ofere calitate și satisfacție personalului din Armata Română și am inițiat inclusiv proiecte referitoare la îmbunătățirea salarizării personalului sistemului național de apărare. Sunt însă proiecte de durată care nu s-au concretizat pe durata mandatului meu, dar am încredere că domnul ministru Angel Tâlvăr, colegul meu din PSD, va continua aceste inițiative și mi-aș dori foarte mult să le și poată concretiza, are toată susținerea mea și a colegilor mei social-democrați pentru a adapta cadrul legislativ actual din domeniul apărării în așa fel încât militarii români să aibă parte de condiții mai bune de muncă și de viață pe măsura sacrificiilor lor de zi cu zi. Din pacate, eu nu am primit sprijin în accelerarea unor reforme legate de legiferarea unui nou statut al cadrelor militare, optimizarea salarizării și a veniturilor.

Gazeta de Cluj: Cum vedeți evoluția războiului din Ucraina și cum credeți că va fi obținută pacea?

Vasile Dîncu: Cred că acest război este unul de durată, am mai spus acest lucru. Nu sunt elemente de natură să ne determine să anticipăm că Rusia ar dori să sfârșească războiul pentru că momentan nu avem informații care să arate că se află într-o situație dificilă, nici din punct de vedere economic, dar nici militar, chiar dacă nu a reușit în proiectul războiului fulger, iar armata ucraineană a reușit o serie de acțiuni militare de succes. Se știe de multă vreme că războiul durează cât există resurse economice și financiare. Dacă nu va exista o voință majoră pentru negociere de pace și fiecare dintre beligeranți va căuta să câștige un avantaj pentru a negocia de pe o poziție favorabilă, atunci vom asista la un adevărat dezastru umanitar, social și economic. Văd că există încă o idee periculoasă: să nu vorbim despre pace, să nu se negocieze, să așteptăm victoria Ucrainei. Da, Ucraina este agresată, ea are dreptate, dar să nu facem nimic pentru a opri acest război este o crimă. Ucraina trebuie să dicteze care sunt condițiile în care este dispusă să discute, dar să nu discutăm despre pace și negocieri este o crimă împotriva poporului ucrainean și a umanității. De aceea, eu sunt convins că trebuie să fim mai umaniști și mai inteligenți în această speță.
Trebuie să sprijinim victoria Ucrainei, victorie însemnând, în viziunea mea, eliberarea teritoriului național de ocupanți, iar în același timp comunitatea internațională trebuie să încerce să oprească războiul cald. Văd că unii spun că trebuie luptat până la înfrângerea definitivă a Rusiei. Dar cum se va realiza, ce înseamnă asta? Ce se va întâmpla cu Ucraina dacă Rusia va aduce tot mai multe resurse militare în această agresiune? Nu ar trebui totuși făcute presiuni asupra Kremlinului să oprească acest război și să se retragă? E ușor să vorbești doct despre eroismul poporului ucrainean, în timp ce țara este sub un atac nedrept și crud din partea Rusiei. Ucraina nu trebuie felicitată, are nevoie de sprijin, de toate felurile.

Mircea Geoană are o mare experiență, dacă va reuși să găsească o platforma partidistă de susținere, atunci va deveni un candidat redutabil

Gazeta de Cluj: Considerați un eșec al clasei politice faptul că România nu a intrat în Spațiul Schengen?
Vasile Dîncu: Episodul Schengen a fost încă o dovadă a lipsei de strategie și de proiect pe care România o are ca națiune, dar și majoritatea dintre instituțiile statului. Dacă Schengen a fost prioritatea zero a României, așa cum a părut să fie din octombrie 2022 încoace, de ce acest obiectiv nu a fost comunicat și tratat în consecință? De ce am preferat să aplicăm tehnica îngrășatului porcului în Ajun și nu am avut acest obiectiv trasat, în mod programatic, ca cu o foaie de parcurs clară și precisă, la nivelul tuturor instituțiilor statului cu responsabilități în acest domeniu. Din punctul meu de vedere este ceea ce s-a întâmplat cu Schengen dovedește eșecul managementului de țară, arată încă o dată, deși nu mai era nevoie, că ne mobilizăm doar sub imperiul urgenței. Punctul maxim al acestui eșec a trecut, dar nu am văzut de atunci să fie prezentat în spațiul public noua strategie a României pentru acest an, în această chestiune. Cum spunem în România: Atât s-a putut!
Gazeta de Cluj: Îl vedeți pe Mircea Geoană viitorul președinte al României?
Vasile Dîncu: România are nevoie de un președinte mai empatic, mai tolerant cu ceilalţi, care să nu intre în campanie electorală după ce a fost ales preşedinte, să nu se mai amestece brutal în politică, să se lepede pe bune de haina politică după ce a fost învestit. Președintele viitorului trebuie să comunice, să motiveze, să fie prezent în viața de zi cu zi a României. Președintele României trebuie să aibă o viziune clară, un proiect de viitor. În egală măsură, cred că pentru a câștiga alegerile viitorul candidat trebuie să aibă un partid în spate, să fie susținut și promovat de o structură de partid și de o platforma civică. Mircea are multe dintre aceste calități, are și o mare experiență, dacă va reuși să găsească o platforma partidistă de susținere, atunci va deveni un candidat redutabil.

Gazeta de Cluj: Sunteți un intelectual remarcabil, un sociolog și un om de afaceri de succes. De ce vă mai implicați în politică?

Vasile Dîncu: Am renunțat la politică pentru câțiva ani și eram decis să stau deoparte de ea. Am revenit pentru că am considerat că este necesar să mă implic din nou pentru că partidul traversa o perioadă mai delicată. Chiar dacă să fii politician în România este mai degrabă sinonim cu a fi la capătul de jos al prestigiului public – se vede asta atunci când ne uită la încrederea pe care o au oamenii în politicieni – prin ceea ce fac eu în politică încerc să arăt că nu toți politicienii sunt corupți, hoți și necinstiți. Avem nevoie de o resetare a modului în care se face politică la noi, am mai spus acest lucru de mai multe ori, probabil încă mai sper că acest lucru va fi posibil și de aceea încă mai sunt aici. Când voi considera din nou că nu mai există nicio speranță, mă voi retrage, așa cum am mai făcut-o și anterior.
Acum mai am o speranță. Sunt sigur că se poate schimba România dacă vom reintelectualiza partidele. E bine să avem organizații ale partidului care câștigă alegerile, dar este nevoie ca toate filialele noastre să se deschidă față de universități, de intelectualitatea tehnică și umanistă pentru că în politică este nevoie de viziune și de idei. Nu este mereu valabil pentru a conduce un minister sau un guvern experiența din conducerea unui oraș sau un județ. Lucrurile trebuie combinate, experiența de câștigător cu cele de planificator al dezvoltării sociale sau de cercetător trebuie puse împreună, trebuie management de echipe, pe domenii și sectoare. Nu mai putem conduce doar pe bază de algoritmi, ne trebuie oameni competenți pentru că istoria nu mai are răbdare. Azi pentru a sta pe loc în competiția dintre țările lumii, trebuie să alergi. Daca stagnezi, înseamnă cădere liberă. Vedem ca în ultimii ani avem cea mai bună creștere economică din Europa, dar speranța de viață nu a crescut. Asta arată că nu avem un bun management de societate, dacă transferul creșterii nu se face spre nivelul de trai al oamenilor, nivel care se vede în starea de sănătate și speranța de viață la naștere. Este nevoie de oameni cu expertiză în politică, chiar dacă nu este comod sau onorabil să faci politică în România de azi.

Gazeta de Cluj:Ce ar trebui să facă România pentru a-și îmbunătăți securitatea națională?

Vasile Dîncu: Tema pe care o lansați în discuție este una amplă și nu ține doar de domeniul apărării, cel pe care l-am gestionat, ci implică, așa cum este firesc, toate instituțiile cu rol în securitatea noastră națională. Statutul de membru NATO și UE al României este unul care înseamnă alinieri ale țării noastre la politicile celor două structuri în domeniul propriei securități, dar nu numai. România nu este responsabilă doar pentru a-și asigura propria securitate națională, ci, poziționarea noastră geografică, cu atât mai mult în contextul geopolitic actual, o face responsabilă pentru securitatea flancului estic al NATO și a granițelor estice ale Uniunii Europene.

Dacă ne uităm la prezența militară a NATO și a țărilor europene în România vedem că țara noastră este extrem de importantă și că este tratată a un furnizor de securitate, ca un important loc al apărării colective a Europei.Cred însă că ar trebui să ne preocupe mai mult apărarea României, că acest domeniu ar trebui să devină unul din punctele importante ale politicii viitorului. Pentru o strategie de apărare pentru România, ar trebui, evident, să fim mai solidari probabil în Parlamentul României, să construim coaliții și să punem apărarea drept unul din cele mai importante ținte pentru viitor. Pentru că așa cum am spus, noi nu ne mai putem gândi exclusiv la securitatea națională, ci trebuie să acționăm în context european și aliat; odată cu conceptul strategic al NATO adoptat la Summitul de la Madrid din 2022, s-a făcut trecerea la o nouă paradigmă de planificare a apărării colective cu implicații în special pe flancul de Est, precum și exprimarea unui angajament ferm privind apărarea fiecărui centimetru al teritoriului aliat.
Dar încă sunt foarte multe lucruri de făcut și nu aș putea spune că stăm prea bine Nu aș putea spune că stăm prea bine. Dar sintetizez cât pot de mult. Înzestrarea este clar că trebuie continuată și accelerată. O industrie de apărare proprie, ajutată de stat, modernizat și reformat tot sistemul. Armata are nevoie de o reorganizare importantă. Mai multă meritocrație și stabilitate. Sunt mii de posturi unde avem delegări de competențe, împuterniciri pe funcții și multă birocrație.

Trebuie digitalizate toate procesele posibile și găsită formula de a debirocratiza structurile administrative. Avem nevoie de înzestrare rapidă și de a reface capacitățile industriei noastre de apărare. Dar trebuie să refacem toată infrastructura critică, de la căi de comunicații, la fabricile de medicamente sau la sistemul de îngrijire a sănătății. Trebuie un pact între societate și armată pentru ca militarilor să le fie redată demnitatea. Asta înseamnă condiții de viața mai bune, un loc de muncă la nivelul de azi al înzestrării tehnice din NATO, previzibilitatea carierei și un nivel de trai pentru familiile militarilor comparabil cu ale familiilor militarilor din NATO. Dacă nici acum nu înțelegem cât de importantă este armata înseamnă că nu înțelegem nimic din istorie. Trebuie să trecem armata direct la stadiul în care să poată face războiul 5D așa cum definește Julian Lindley- French, războiul 5D ca pe o acțiune fără folosirea directă a puterii militare, adică vorbim despre capabilități pentru o „strategie complexă”, care combină: dezinformarea, înșelăciunea, destabilizarea, perturbarea și distrugerea implicită ca mijloace de constrângere (disinformation, deception, destabilisation, disruption, destruction). Inteligența românească trebuie valorificată în realizarea dotării cu drone și strategii pentru cyber security.

Trebuie să oprim hemoragia demisiilor din armată și să aducem învățământul militar la nivelul cel mai înalt al domeniului, reprezentat la noi de Academia Forțelor Terestre de la Sibiu. Toată societatea trebuie să-și crească nivelul de reziliență și să ne optimizăm capacitatea de a ne apăra în fața războaielor hibride de azi, unde România este atacată, nu doar de Rusia, dar și din alte părți. Asta presupune mai multă educație, mai multă cultură și civilizație și mai puțină naivitate în abordarea unor teme sau rețele de influența străine de pe teritoriul național. Trebuie rezolvată problema rezerviștilor și mărit numărul de militari
activi, dar și a rezerviștilor voluntari.