Primarul din Florești, Bogdan Pivariu, a anunțat că a semnat un protocol de colaborare cu CNAIR privind zona de drum Tăuțiului-Răzoare-Vivo, până în DN1. Această porțiune va fi reabilitatea, iar proiectul important va rezolva problema cea mai des semnalată în Florești: traficul.

„Vom avea 2 benzi pe sens, trotuare pe ambele părți, banda dedicată special autobuzelor și bicicletelor. În baza acestui protocol, C.N.A.I.R. va face exproprierile necesare proiectului și va depune cererea de finanțare, urmând ca lucrarea să fie realizată de către Primăria Florești.
Acest segment de drum care va face joncțiunea cu Centura Metropolitană în zona Centrului Comercial Vivo, împreună cu segmentul de drum al DN1 (zona Spitalului Regional de Urgență), care deja intră în lărgire la 3 benzi pe sens (una dedicată transportului în comun), vin să consolideze proiectul pentru rezolvarea traficului în Florești”, a scris Pivariu.

Totodată, primarul a anunțat că s-a făcut primul pas pentru o bandă dedicată exclusiv transportului în comun în întreg Floreștiul.

„Aceste tipuri de investiții au avut nevoie de o durată importantă de timp pentru a fi pregătite. Mulțumesc domnului Ministru Sorin Grindeanu și domnului Director General al C.N.A.I.R, Cristian Pistol, pentru susținerea pe care ne-o acordă în implementarea acestor proiecte vitale pentru Zona Metropolitană Cluj-Napoca”, a conchis Bogdan Pivariu.

Citește și: Femeia din Mănăstur care și-a ucis tatăl bolnav de Alzheimer condamnată definitiv

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.