Pe 20 februarie se împlinesc 167 de ani de la momentul desființării robiei în Principatele Române. Timp de 5 secole, romii au fost robi ai statului, mănăstirilor, boierilor.

Eurodeputatul român, Daniel Buda, a precizat că în urma revoluției din 1848 s-a obținut desființarea completă a instituției robiei. Domnitorul Grigore Alexandru Ghica a decis, pe 22 decembrie 1855 emanciparea tuturor romilor din Moldova. La 20 februarie 1856, Barbu Știrbei a proclamat aceeași lege în Țara Românească, punând capăt celor 5 secole de robie. Reforma juridică din Principatele Române a eliberat, estimativ, 250.000 de oameni care au fost timp de sute de ani captivi, rămânând astfel la periferia societății.

„Cu prilejul Zilei Mondiale a Justiției Sociale, să ne gândim cu toții la această filă neagră în istorie. Realitatea este că societatea nu a scăpat nici astăzi de prejudecăți, discriminarea este încă prezentă, iar egalitatea nu este din păcate o normalitate după care să ne ghidăm toți.
O mare parte a societății continuă să se raporteze la această minoritate prin prisma prejudecăților transmise din generație în generație. În teorie, sunt conștient că majoritatea societății declară că își dorește drepturi egale pentru cetățeni. Rămâne să arătăm acest lucru prin practică. Să judecăm o persoană după culoarea pielii, educație, statut social, nu mai poate fi tolerat nici o secundă”, a precizat Daniel Buda.

De asemenea, liberalul Daniel Buda a reamintit faptul că valorile privind respectarea demnității umane, a libertății, a democrației și cu atât mai mult drepturile și libertățile minorităților naționale, reprezintă fără îndoială doar câteva dintre valorile fundamentale ale Uniunii Europene.
„Potrivit Comisiei Europene, rromii reprezintă cea mai numeroasă minoritate etnică de pe continent, estimându-se că sunt între 10 și 12 mil. Cu toate că sunt derulate numeroase programe pentru monitorizarea și combaterea sărăciei în rândul lor, în vederea incluziunii sociale, asigurarea accesului la educație și înlăturarea discriminării, rezultatele lasă de dorit. Pentru ca egalitatea de șanse să devină o realitate pentru toți, schimbarea trebuie să vină de la fiecare dintre noi! Vă îndemn cu prilejul acestei zile, să eliminați din stereotipurile patriarhale atât de prezente încă în jurul nostru. Câte un gest în aparență mic, o mână întinsă, o șansă acordată acestor minorități, e un pas înainte spre egalitate”, a conchis Daniel Buda.

Citește și: Primăria plătește daune unei clujence pentru că autoritatea locală nu face nimic în privința Parcului Est din Gheorgheni

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.