O persoană a murit și alte șase au fost rănite în urma unui grav accident de circulație petrecut, joi, 9 martie, în jurul orei 18, pe DN1 E60, în comuna Poieni. Potrivit informațiilor furnizate de IPJ Cluj, impactul a avut loc între un microbuz cu 6 ocupanți și un ansamblu de vehicule.

„La data de 9 martie a.c., în jurul orei 18.00, polițiștii au fost sesizați pentru a interveni la un accident rutier produs pe DN1 E60, la km 537, în comuna Poieni, între un microbuz cu 6 ocupanți și un ansamblu de vehicule.

Conform primelor verificări s-a constatat că un bărbat în vârstă de 41 de ani, din județul Mureș, în timp ce conducea autovehiculul înspre municipiul Oradea, după un viraj la dreapta ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare, intrând în coliziune cu un ansamblu de vehicule (cap tractor+semiremorcă), condus din sensul opus de un bărbat în vârstă de 37 de ani, din județul Gorj.

Momentan, traficul rutier a fost întrerupt pe ambele sensuri.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

La fața locului intervin echipajele medicale pentru acordarea sprijinului de specialitate în cazul persoanelor aflate în microbuz.”, a informat IPJ Cluj.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente la un grav accident rutier petrecut pe DN1 E60, în apropiere de localitatea Poieni. În accident au fost implicate un autotren și un microbuz. Din primele informații au rezultat 7 victime, iar uneia dintre acestea i se aplică manevre de resuscitare. La fața locului acționează o autospecială de stingere, o autospecială cu modul de descarcerare, patru ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ. Nu s-a impus activarea planului roșu de intervenție.”, informează ISU Cluj.

UPDATE 19:24

Victima a fost declarată decedată. Alte trei victime, conștiente și cooperante, vor fi transportate la spital de ambulanțe SMURD și SAJ. Misiunea este în continuare în dinamică.

UPDATE 19:39

O alta victimă a intrat în stop cardio-respirator și se aplică manevre de resuscitare.

Citește și: Liviu Man, despre injustiția justiției de la Cluj: Statul paralel nu a dispărut și nici nu va dispărea curând

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.