Editura Creator și jurnalistul Romeo Couți, coordonatorul volumului „Lebăda neagră de pe Balaton – Viktor Orban și o obsesie asumată”, organizează o întâlnire cu cititorii la data de 23 martie, ora 17:30, la cafeneaua „La Margelatu” din incinta Cinematografului „Florin Piersic” din Cluj-Napoca.

La întâlnire vor lua parte coordonatorul volumului Romeo Couți, contribuitorii Zoltán Tibori-Szabó, Alexandru Ghisa, Tudor Păcuraru, Liviu Man, Cosmin Puris și managerul Editurii Creator, Irinel Merluşcă.

„Această carte a fost scrisă în contextul unei situații internaționale complicate și pe fondul unor relații politice și diplomatice tensionate dintre România și Ungaria. Volumul cuprinde o serie de interviuri cu specialiști de prestigiu pe problematica maghiară, din domenii relevante (politică externă, intelligence, diplomație și mass-media) care s-au constituit în „grupul celor 12 voci”. Există și o „a 13-a voce”, cea exterioară, a autorului, detașată de analizele prezentate și care se regăsește în „Jurnal de reporter”.

Încă de la început, unul dintre contributori mi-a atras atenția că o carte despre Viktor Orban, scrisă în formă concepută de mine, este „pandita” de două pericole: fie să lase impresia unui grup restrâns, dar vehement, tip „haită”, care se aruncă asupra „bietului” Viktor Orban, fie să conducă spre ideea că „vocile” care creează textul sunt, de fapt, dirijate sau manipulate de autorul Romeo Couti. Cititorul va aprecia în ce măsură am reușit să evit aceste capcane de abordare. Lebădă neagră de pe Balaton oferă o perspectiva asupra unei subiect tot mai greu de gestionat de puterea de la București și abordat periculos de frecvent, doar în cheia intereselor și alianțelor politice de conjunctură: Transilvania.”, a notat jurnalistul Romeo Couți în descrierea cărții.

Evenimentul de lansare, sabotat de oficialii județului Harghita

Volumul, „Lebăda neagră de pe Balaton – Viktor Orban și o obsesie asumată” a fost lansat la data de 15 martie la Miercurea Ciuc, cu sprijinul Asociației Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Harghita, partenerul editurii Creator. Inințial, evenimentul de lansare a cărții ar fi trebuit să aibă loc la Biblioteca Județeană “Ioan Căianu” din Miercurea Ciuc, însă directorul bibliotecii a considerat că evenimentul este unul „politic” și a dispus anularea acțiunii cu o zi înainte de data stabilită.

Potrivit jurnalistului Romeo Couți, Asociația Cultul Eroilor ”Regina Maria”, filiala Harghita a schimbat locația și a ținut-o secretă până înainte cu două ore de eveniment pentru a evita sabotarea lansării.

Citește și: Când Boc construiește, Clujul se prăbușește. Orașul de cinci stele se întoarce în Evul Mediu

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.