Adunarile generale ale judecatorilor si procurorilor se intrunesc, luni, pentru desemnarea viitorilor membri ai Consiliului Superior al Magistraturii din partea magistratilor, finalizarea alegerilor fiind programata pana la 15 decembrie, cand expira termenul-limita pentru inaintarea rezultatelor catre Biroul Permanent al Senatului in vederea validarii membrilor nou alesi.
Plenul CSM a validat pe 21 octombrie candidaturile a 23 de judecatori si 14 procurori care participa in turul final al alegerilor pentru viitorul CSM. Mandatul membrilor actualului CSM expira pe 11 ianuarie 2011, data pana la care Senatul ii va valida pe noii membri ai Consiliului.