Peste 20 de persoane acuzate, în urmă cu mai mulți ani, că au furat motorină în valoare de peste 200.000 lei din Gara Dej au scăpat de pușcărie, chiar dacă ei au fost prinși în flagrant. În dosar este implicat și un polițist de la IPJ Bistrița, un șef de post din Cluj. Inculpații au scăpat de pedeapsă după ce completul de judecată al Curții de Apel Cluj format din Ancuța Pura și Georgiana Fărcaș Hîngan au anulat probele strânse de procurori.
Soluția pe scurt a instanței poate fi citită AICI.
În 2012, procurori ai Parchetului de pe lângăTribunalul Cluj au început urmărirea penală împotriva a două persoane, acuzate că au sustras 50 de tone de combustibil din GaraDej.
”Învinuiţii DAN VASILE şi SĂLVAN IOANSORIN sub cercetați sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt calificat. Din primele cercetări, a rezultat faptul că, în perioada februarie 2012 – iulie 2012, învinuiţii au sustras, în mod repetat, cantităţi considerabile de combustibil din vagoanele cisternă ce tranzitau o staţie CFR, cantitatea sustrasă fiind estimată la circa 50.000 litri de combustibil (benzină şi/sau motorină). Cercetările continuă în cauză în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare”, se arata intr-un comunicat al Parchetului General.
Vasile Dan este reprezentantul societății Grup Feroviar Român, iar Ioan Sălvan este impiegatul de mișcare al CFR.
”Ca urmare a finalizării activităților de urmărire penală realizate de ofițerii de poliție judiciară din cadrul Direcției Generale Anticorupție (D.G.A.) – Serviciul Județean Anticorupție (S.J.A.) Cluj, la data de 22.08.2017, procurorul competent din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a unui număr de 25 de persoane, având calitatea de inculpați, printre acestea aflându-se și un fost polițist în cadrul Serviciului Poliție Transporturi Cluj – la data comiterii faptelor având funcția de șef al unui Post de Poliție din jud. Cluj și un polițist din cadrul I.P.J. Bistrița-Năsăud care, la data comiterii faptelor, era elev în cadrul unei Școli de agenți de poliție, pentru comiterea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat (în modalitatea aderării şi sprijinirii), luare de mită în formă continuată, furt calificat, complicitate la furt calificat, tăinuire și dare de mită”, arătau polițiștii anticorupție.