Un bărbat în vârstă de 87 de ani a fost transportat la spital, după ce a fost prins sub un zid care s-a prăbușit. Evenimentul s-a petrecut într-o gospodărie situată pe strada Codrului din Cluj-Napoca.
„Pompierii din cadrul Detașamentului 1 Cluj-Napoca au intervenit în urmă cu puține momente pentru a acorda prim ajutor calificat unui bărbat peste care s-a prăbușit un zid. Evenimentul s-a petrecut într-o gospodărie situată pe strada Codrului din Cluj-Napoca, iar la fața locului s-au deplasat o autospecială cu modul de descarcerare și un echipaj SAJ. Până la sosirea forțelor noastre, un vecin a reușit să îl scoată pe bărbat de sub zid. Acesta are 87 de ani, este conștient, cooperant și prezintă leziuni la nivelul membrelor inferioare, urmând a fi transportat la spital. Pompierii se retrag la bază.”, au transmis reprezentanții ISU Cluj.