După ce conducerea PDL a decis luni să-l mandateze pe ministrul Muncii, Ioan Botiş, să reducă concediul maternal la un singur an, o parte deputatele democrat-liberale se opun măsurii. Nici UDMR nu este de acord cu măsura.
Tonul l-a dat preşedinta organizaţiei de femei din PDL, Sulfina Barbu: "O mamă, nimeni nu poate să spună dacă întrerupe de exemplu alăptarea la un an de zile sau la un an şi două luni, ca să vă dau un singur motiv. În al doilea rând, nu există soluţii alternative pentru mame, să-şi ducă copilul de un an de zile, pentru a se întoarce în câmpul muncii. Dacă este o variantă pe care şi-o doreşte mama respectivă, trebuie să hotărască împreună cu familia ei. Eu cred că nu trebuie obligată prin lege” (RFI).
M.R.