Sursa foto: Stiri de Cluj

Consiliul Județean Cluj va scoate, din nou, bani de la buget pentru achiziționarea unui gazon artificial pentru zona de siguranță adiacentă suprafeței de joc a stadionului Cluj Arena, necesar pentru a asigura desfășurarea optimă a Campionatului European de Fotbal U21. Valorea estimată a contractului este de peste 43.000 de lei, aproximativ 10.000 de euro.

În aprilie, Consiliul Județean Cluj a anunțat finalizarea lucrărilor de înlocuire completă a gazonului de pe stadionul Cluj Arena, costurile fiind de 2,6 milioane lei, fără TVA.

Potrivit caietului de sarcini, având în vedere faptul că în perioada 21 iunie – 5 iulie în România se desfășoară Campionatul European de Fotbal U21 și faptul că stadionul Cluj Arena va fi gazda a 4 meciuri internaționale, este necesară pregătirea stadionului pentru desfășurarea meciurilor internaționale conform reglementărilor UEFA.

„Conform ghidului UEFA privind calitatea terenului – întreținerea terenului cu gazon natural ediția 2018, care a fost elaborat cu scopul de a oferi sfaturi generice în ceea ce privește întreținerea, pregătirea, administrarea, monitorizarea și evaluarea terenurilor – este necesar ca zona din imediata apropiere a terenului (zona de siguranță) să fie sigură pentru jucători și arbitri. De aceea, dacă stadionul este utilizat pentru alte evenimente sportive, precum evenimentele de atletism, trebuie instalat un gazon artificial suplimentar de înaltă calitate în jurul terenului de joc, bine fixat de sol și îmbinat perfect cu gazonul natural, scrie monitorulcj.ro.

Prezentarea terenului și condițiile de joc trebuie să fie la cel mai înalt nivel de calitate pentru partidele de fotbal profesioniste. În practică, acest lucru înseamnă că terenurile trebuie să aibă un sistem de scurgere eficient, să fie netede și uniforme, să fie sigure pentru jucători, să permită desfășurarea unei partide în condiții optime, să aibă un impact vizual bun.

Condițiile terenului influențează calitatea fotbalului jucat și reprezintă competiția, stadionul, clubul gazdă și țara. Gazonul artificial pentru zona de siguranță adiacentă terenului să aibă aspect și performanțe comparabile cu alte terenuri considerate ca fiind de un standard internațional similar”, arată documentul citat.

Citește și: Părinții clujeni anunță mâine un protest de amploare în centrul orașului

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.