Ziua de 7 mai 1986 avea sa aduca cea mai mare performanta din istoria fotbalului romanesc. Pentru prima oara o echipa de la noi incheia triumfatoare un parcurs intr-o competitie de top. Si nu o facea impotriva oricui, ci impotriva gigantului Barcelona.

Competitia la momentul respectiv era una de tip knock-out round. Asta inseamna ca nu exista o faza a grupelor, cum avem in prezent in Liga Campionilor. Pentru a ajunge in finala era necesar ca o echipa sa treaca de 4 adversare, iar Steaua nu a avut neaparat o misiune foarte usoara.

Primul tur

„Vitezistii”, asa cum i-a numit Dan Claudiu Tanasescu, au dat piept cu danezii de la Vejle in primul tur din Cupa Campionilor Europeni. Primul meci a fost in deplasare si s-a incheiat cu scorul de 1-1, Steaua reusind sa egaleze in minutul 89 gratie reusitei lui Marin Radu II.

Victor Piturca, Ladislau Boloni, Gabi Balint si Tudorel Stoica marcau golurile unei victorii entuziasmante in Ghencea, scor de 4-1. Afla cum iti faci un cont la Gets Bet si pariaza aici pe confruntarile in care este implicata Steaua Bucuresti.

Turul doi

In optimile de finala Steaua urma sa se confrunte cu Honved, o formatie in a carui componenta erau nu mai putin de 8 internationali maghiari. Unul dintre acestia era celebrul Lajos Detari. El avea sa marcheze singurul gol al dispute din prima mansa, care a avut loc la Budapesta.

Steaua Bucuresti isi lua insa revansa cu varf si indesat la retur intrucat castiga in Ghencea cu un neverosimil 4-1. Victor Piturca, Marius Lacatus, Ilie Barbulescu si Mihai Majaru din penalty faceau 4-0 inca din minutul 40. Acelasi Lajos Detari reducea din diferenta de la 11 metri in minutul 64.

Sferturile de finala

Deja sperantele incepusera sa fie destul de mari, mai ales ca „ros-albastri” o intalneau in aceasta faza a competitiei pe Kuusysi Lahti. Finlandezii pareau la prima vedere sa fie un adversar facil, dar in tururile precedente eliminasera campioanele din URSS si Iugoslavia.

Prima mansa a fost la Bucuresti, pe un gazon imbibat de apa, iar Steaua nu a reusit sa se impuna, scorul final fiind 0-0. Returul a fost unul extrem de incins, elevii lui Emeric Ienei ratand o pleiada de ocazii. Au castigat inextremis, cu 1-0, dupa un gol al lui Victor Piturca venit in minutul 86.

Iata care au fost atunci rezultatele la general pentru toate sferturile de finala:

  • Bayern Munchen 2 -3 Anderlecht
  • Steaua Bucuresti 1 – 0 Kuusysi Lahti
  • Aberdeen 2 – 2 Goteborg (Goteborg mergea mai departe gratie golurilor marcate in deplasare).
  • Barcelona 2 – 1 Juventus

Semifinale

Misiunea din semifinale a fost una destul de grea pentru ca urmau 2 dueluri cu Anderlecht, cel mai galonat club belgian. Ea nu a devenit una mai usoara dupa infrangerea de la Bruxelles, dupa un 0-1. Singurul gol al partidei a fost marcat de legendarul Enzo Scifo in minutul 78.

La Bucuresti insa, meciul a inceput incredibil de bine pentru stelisti. Victor Piturca in minutul 4 si Gabi Balint in minutul 23 rasturnau rezultatul din tur. Confruntarea s-a incheiat cu scorul de 3-0, dupa ce Victor Piturca reusea dubla in minutul 71.

Celebra finala de la Sevilla

Confruntarea a avut loc pe data de 7 mai 1986, la Sevilla, pe stadionul Ramon Sanchez Pizjuan, in prezenta a peste 70.000 de spectatori. Arbitrul acestei partide a fost francezul Michel Vautrot. Steaua intalnea Barcelona si nu il avea la dispozitie pe capitanul Tudorel Stoica, acesta fiind suspendat.

Iata care au fost jucatorii care au pasit pe gazon in acea seara:

Steaua Bucuresti: Duckadam – Iovan, Bumbescu, Belodedici, Barbulescu – Majearu, Balan, Boloni, Balint – Lacatus, Piturca.

Barcelona: Urruti – Gerardo, Migueli, Alexanko, Julio Alberto – Pedraza, Schuster, Munoz, Marcos Alonso – Carrasco, Archibald.

Una dintre surprizele Stelei a fost schimbarea lui Lucian Balan cu Anghel Iordanescu in minutul 72. Acesta din urma era antrenor secund si nu mai jucase de foarte mult timp intr-un meci oficial. A mai intrat si Marin Radu II in minutul 111 in locul lui Victor Piturca.

Barcelona o eliminase in semifinale pe Juventusul lui Michel Platini. In aceasta finala a ales sa-l inlocuiasca in minutul 85 pe starul echipei, Bernd Schuster, cu Josep Moratalla. In minutul 100 avea sa intre si Pichi Alonso in locul varfului scotian Steve Archibald.

Tabela a ramas de neclintit atat dupa 90 de minute, cat si dupa cele 30 de minute suplimentare de prelungiri. Asadar, dupa 0-0 si o partida cu foarte multa prudenta se ajungea la penalty-uri, iar emotiile erau la cele mai inalte cote.

Eroii de la Sevilla

Cu siguranta toti jucatorii Stelei au fost eroi la Sevilla, dar principalul „vinovat” pentru acest triumf a fost portarul Helmuth Duckadam. El este si in prezent in Cartea Recordurilor pentru ca a aparat toate cele 4 penalty-uri ale Barcelonei.

Presiunea s-a simitit si in tabara stelista, pentru ca primele 2 penalty-uri au fost ratate de catre experimentatii Mihai Majearu si Ladislau Boloni. Au transformat insa pentru noi tinerii Marius Lacatus si Gabriel Balint, care se autopropusesera sa fie in randul primilor 5 executanti.

Astfel, Stefan Iovan, capitanul de conjuctura al Stelei, avea sa ridice trofeul suprem continental. Era foarte multa dezamagire in tribune, dar si pentru Regele Spaniei care nu a mai vrut sa ofere trofeul castigatoarei, asa cum era programat.

Jucatorii romani au realizat importanta performantei realizate abia cand au ajuns acasa. Tarziu in noapte, aeroportul era blocat de mii de sustinatori care le scandau numele si care abia asteptau sa vada prestigiosul trofeu.

1 COMENTARIU

  1. Au castigat trofeul din 5 meciuri. Cu echipe slabe. Singurele adversare mai deosebite a fost Anderlecht, iar apoi Barcelona.Acum al cincilea meci e de fapt primul meci din grupă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.