Cel mai înalt bloc de locuințe din România, situat pe Calea Florești din Cluj-Napoca la nr. 139, nu a fost recepționat până în acest moment. Conform datelor furnizate de Primăria Cluj-Napoca, comisia de recepție s-a întrunit de două ori, dar procesul de recepție a lucrărilor a fost suspendat, deoarece diverși membri ai comisiei au solicitat completări.
Societatea Ardeal Construct SRL, deținută de afaceristul Radu Vlas, se află în spatele construcției primului „zgârie-nori” autohton, West City Tower. În ciuda faptului că dezvoltatorul imobiliar a spus de câteva ori „hop” înainte să sară gardul, anunțând date fixe la care imobilul urma să fie recepționat, acest lucru nu s-a întâmplat până în prezent.
Comisia de recepție, întrunită de două ori
La solicitarea reporterilor Gazeta de Cluj, Primăria Cluj-Napoca a transmis că blocul de 25 de etaje situat pe strada Calea Florești nr. 139 nu a fost încă recepționat. Comisia de recepție s-a întrunit de două ori în încercarea de a finaliza procesul de recepție a lucrărilor. Cu toate acestea, în urma analizelor efectuate, s-a constatat că sunt necesare completări, astfel încât lucrările de construcție efectuate să corespundă în totalitate standardelor și reglementărilor în vigoare. De asemenea, Primăria ne-a comunicat că au fost realizate diverse modificări pe parte de structură în baza unei dispoziții de șantier. În consecință, procesul de recepție a lucrărilor a fost temporar suspendat, în așteptarea finalizării și implementării completărilor cerute de către membrii comisiei de recepție.
„Ca urmare a solicitării dvs. vă comunicăm următoarele: -imobilul de pe strada Calea Florești, nr. 139 nu a fost recepționat; -comisia de recepție s-a întrunit de două ori; -recepția lucrărilor s-a suspendat, fiind solicitate completări de către diverși membri ai comisiei de recepție; -au fost realizate modificări în baza dispoziției de șantier pe partea de structură.”, au răspuns reprezentanții primăriei Cluj-Napoca la solicitarea Gazeta de Cluj.
Certificatul de recepție întârzie să apară, la 15 ani de la inițierea proiectului
Reporterii Gazeta de Cluj l-au contactat telefonic pe dezvoltatorul Imobiliar Radu Vlas pentru a-i solicita un punct de vedere în legătură cu amânările constante ale procesului de recepție al lucrărilor. Acesta ne-a comunicat că nu poate discuta despre acest aspect, fiind prins într-o ședință, rugându-ne să-l contactăm după o oră, însă nu a mai răspuns la telefon.
Planificarea proiectului a început în urmă cu mai bine de 15 ani, iar construcția efectivă a blocului de 25 de etaje a fost demarată în anul 2016.
„Se aprobă Planul Urbanistic Zonal şi Planul Urbanistic de Detaliu – pentru imobil multifuncţional pentru comerţ, servicii, birouri, locuinţe şi garaj subteran 2S+3D+P+25E- Calea Floreşti f.n.(nodul N), beneficiara: S.C. Imperial Development SRL. Funcţional, clădirea va avea garaj colectiv în subsol şi demisol (136+104 locuri), comerţ, birouri, servicii la nivelele inferioare, birouri, hotel şi locuinţe la etaje”, se arată în hotărârea consilierilor locali din anul 2011.
Profețiile lui Radu Vlas nu s-au îndeplinit
Cu toate acestea, termenele de finalizare ale celui mai înalt turn de locuințe din România au fost amânate de mai multe ori până în prezent, din diverse motive.
„La mijlocul acestei luni, îi așteptăm pe cei de la primărie, de la Pompieri (ISU – n.r.) și pe cei de la Inspectoratul de Stat în Construcții. Am trecut prin multe chinuri, de la lipsa forței de muncă calificată, la exigențele normativelor pentru clădirile foarte înalte, de aici și amânările dese, însă de data asta sunt convins că blocul va fi recepționat până la sfârșitul acestei luni.”, declara Radu Vlas pentru publicația Media9 în luna februarie 2023.
Înainte să facă această declarație, Radu Vlas afirma că blocul va fi recepționat în decembrie 2022. Omul de afaceri susținea la acea dată că au avut loc mai multe amânări din cauza problemelor întâmpinate cu muncitorii și a normelor impuse de lege pe care trebuie să le îndeplinească un „zgârie-nori”.
West City Tower deține titlul de cel mai înalt bloc de locuințe din România, clasându-se pe poziția a opta în topul celor mai înalte clădiri din țară. Blocul turn de pe Calea Florești este compus din 25 de etaje (plus spațiul tehnic de la etajul 26), cinci etaje de parcare la demisol și subsol. West City Tower găzduiește un număr de 182 de apartamente, un spațiu de joacă dedicat copiilor. Apartamentele variază în configurație, începând de la apartamente cu 1, 2, și 3 camere, până la 4 penthouse-uri cu 5 camere. Clădirea dispune de două lifturi de interior, care asigură accesul la cele două subsoluri și cele trei demisoluri, unde se află locurile de parcare. De asemenea, un element distinctiv al acestui imobil este liftul panoramic exterior unic în Cluj-Napoca. Omul de afaceri radu Vlas a investit peste 12 milioane de euro pentru realizarea acestui ansamblu, iar apartamentele s-au vândut ca pâinea caldă la prețuri piperate încă din timpul construcțiilor.
Radu Vlas este cunoscut pentru încheierea unor contracte cu autoritățile locale, prin care a obținut concesionarea Pieței Mihai Viteazul, cea mai importantă piaţa din oraş, la suma de 666 euro pe lună, în timp ce închirierea unui metru pătrat de spațiu în piață costă 130 de euro.
Blocul lui Vlas, contestat de 220 de familii
Nu mai puțin de 220 de familii au contestat proiectul dezvoltat de omul de afaceri Radu Vlas, însă fără succes. Cu atât mai mult că între afacerist și primarul Emil Boc a existat întotdeauna o strânsă relație de prietenie. Edilul susținea la acea vreme că edificarea unui bloc de 25 de etaje în apropierea unor blocuri de 10 etaje nu va cauza disconfort sau probleme. Cu toate acestea, cetățenii și-au consolidat fundațiile propriilor blocuri cu balast pentru a le conferi rezistență, de trama că lucrările de construcție pentru blocul turn vor afecta celelalte clădiri. În cele din urmă părerile oamenilor nu au contat, deoarece
„[…]În cazul de față, nu a fost nevoie de acordul vecinilor conform Legii nr. 50/1991, deoarece: construcția este independentă, nu se amplasează adiacent altei construcții, nu se schimbă destinația unei construcții, construcțiile învecinate au aceeași funcțiune cu construcția propusă – locuințe cu spații comerciale.[…] La sesizarea cetățenilor, Poliția Locală – Serviciul Control Urbanism a verificat la fața locului situația lucrărilor, constatând că, în momentul verificării, se lucra la împrejmuirea perimetrului și organizarea de șantier, nefiind identificate acțiuni care să nu se încadreze în tipul de lucrări autorizate prin autorizația de construire. Verificările vor continua pentru a asigura respectarea indicațiilor autorizate, iar în caz contrar există mijloace legale de penalizare, respectiv constrângerea beneficiarului să respecte autorizația în forma aprobată spre neschimbare”, arăta un răspuns din anul 2012 al Biroului Mass-media din cadrul Primăriei Cluj-Napoca la cererea Gazeta de Cluj.
cat de mafiot tampit sa fii sa autorizezi asa ceva in locatia respectiva?!?
Între timp s-a făcut recepția
Este adevărat că s-a făcut recepția?