Procurorii clujeni au trimis în judecată șapte persoane cercetate într-un dosar legat de incendierea unei maşini, faptă petrecută în luna martie a acestui an. Potrivit anchetatorilor, focul s-a extins şi la alte bunuri aflate în curtea respectivă, printre care gardul imobilului, poarta electrică şi sistemul de supraveghere. Prejudiciul a fost estimat la 60.000 de euro, în cazul autoturismului şi la aproximativ 80.000 de lei în cazul celorlalte bunuri.
Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca a transmis joi, printr-un comunicat de presă, că procurorii au dispus trimiterea în judecată a şapte persoane pentru comiterea infracţiunilor de distrugere, violare de domiciliu, complicitate la infracţiunea de distrugere şi complicitate la infracţiunea de violare de domiciliu.
Astfel, o persoană a fost trimisă în judecată pentru distrugere şi violare de domiciliu, altă persoană, pentru complicitate la infracţiunea de distrugere şi violare de domiciliu, iar alte cinci persoane pentru complicitate la infracţiunea de distrugere.
“În fapt, s-a reţinut că un inculpat, în noaptea de 06/07.03.2023, în jurul orelor 04:14, fiind ajutat de mai mult de două persoane, care l-au condus la imobil, l-au încurajat şi au asigurat paza locului faptei, prin escaladarea gardului, a pătruns, fără drept, în curtea imobilului din municipiul Cluj-Napoca, judeţul Cluj, aparţinând persoanei vătămate, unde prin stropire cu substanţă inflamabilă, a incendiat autoturismul marca Land Rover Velar, proprietatea persoanei vătămate, cauzându-i acesteia un prejudiciu estimat la suma de 60.000 euro”, se arată în comunicat.
Procurorii au menţionat că focul s-a extins şi la alte bunuri aflate în curtea locuinţei. Astfel, au mai fost distruse în incendiu pavajul din curtea imobilului, gardul care împrejmuieşte proprietatea, poarta electrică, sistemul de supraveghere şi corpuri de iluminat. Anchetatorii au estimat că prejudiciul realizat prin distrugerea acestor bunuri se ridică la aproape 80.000 de lei.