Un bărbat în vârstă de 62 de ani din Brașov s-a luat la ceartă, duminică, cu trei adolescenţi şi i-a ameninţat cu un cuţit, pe motiv că era nemulţumit că cei trei copii fac gălăgie în jurul blocului.
Bărbatul i-a ameninţat pe adolescenţi cu un cuţit
„Pe fondul unor neînțelegeri apărute pe o stradă din municipiul Brașov între trei adolescenți și un bărbat, acesta din urmă a ales soluționarea conflictului prin amenințarea tinerilor cu un cuțit. Echipajul de jandarmi solicitat prin apel 112 a ajuns în scurt timp la locul conflictului și a reușit imobilizarea bărbatului, precum și deposedarea de arma albă, reușind astfel detensionarea stării conflictuale înainte ca aceasta să se soldeze cu efecte nedorite”, transmite IJJ Brașov.
Surse judiciare au declarat pentru News.ro că bărbatul, în vârstă de 62 de ani, a fost nemulţumit de faptul că cei trei tineri, cu vârste de 15-16 ani, făceau gălăgie în jurul blocului.
Potrivit sursei citate, atât bărbatul, cât și cei trei tineri, au fost conduși și predați polițiștilor în vederea continuării cercetărilor și dispunerii măsurilor legale. „În această perioadă, efective sporite de jandarmi și polițiști desfășoară ample acțiuni de prevenire și descurajare a faptelor antisociale produse cu violență și îi felicităm pe colegii noștri pentru promptitudinea și rapiditatea cu care intervin de fiecare dată”, încheie Inspectoratul de jandarmi al Județului Brașov.