Oficialii Aliantei Nationale a Organizatiilor Studentesti din Romania (ANOSR) atrag atentia asupra faptului ca legea educatiei, prin forma structurata in prezent, nu raspunde nevoilor studentilor din Romania. “Desi lucrurile au evoluat in acest sens, demersul de a aduce progrese in cadrul sistemului universitar romanesc nu a fost atins. Legea aduce un blocaj miscarii studentesti din Romania, interzicand accesul studentilor in alegerea functiilor de conducere si consiliului de administratie, una din cele mai importante decizii din universitati” ”, arata reprezentantii ANOSR intr-un comunicat remis presei
Reprezentantii ANOSR scot in evidenta faptul ca, desi in declaratiile publice se confirma faptul ca rectorul unei universitati poate fi ales de catre comunitatea academica, acest lucru nu este adevarat. Conform actualei formulari a legii, studentii reprezinta doar 5% din puterea de decizie in privinta alegerii rectorului, desi in realitate peste 85% din comunitatea academica este alcatuita din studenti. “Reamintim faptul ca studentii au fost tot timpul un factor generator de schimbari la toate  nivelurile, de aceea blocarea accesului lor la decizie, va duce la regres”, subliniaza Daniela Alexe, presedinte ANOSR.
Studentii solicita Ministerului Educatiei o intalnire avand drept scop identificarea unei solutii pentru a reda studentilor drepturile legitime.
Oficialii ANOSR vor continua demersurile pentru ca prevederile introduse in lege sa aiba efecte reale, printre care se numara: profesorii sa fie evaluati periodic si evaluarile sa fie publice, universitatile sa asigure minim 30% locuri de practica pentru studenti, studentii sa isi poata alege cat mai multe cursuri din intreaga oferta universitara.

 “Fara o serie de metodologii secundare coerente de aplicare a legii, aceste prevederi risca sa fie deturnate de la sensul lor, ducand la deteriorarea grava a sistemului universitar in loc de imbunatatirea acestuia”, mentioneaza reprezentantii ANOSR.

Presedintele Traian Basescu a promulgat, saptamana trecuta, Legea Educatiei la doua ore dupa ce judecatorii CCR au decis ca legea este constitutionala. Puterea a iesit invingatoare, iar contestatiile studentilor de acum nu mai pot avea castig de cauza…

Raluca Beian

1 COMENTARIU

  1. Cercetati problema reducerilor de la RATUC, care nu se mai dau in lipsa unui card (STUDCARD sau OMNIPASS). Mi se pare a fi o discriminare, calitatea de student nefiind data de posesia unui astfel de card.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.