O statistică tulburătoare dezvăluie că România are cea mai mare rată a mortalității infantile din Europa. Acest lucru se datorează într-o mare măsură faptului că 91% dintre secțiile de neonatologie din țara noastră nu sunt dotate pentru îngrijirea tuturor nou-născuților. Potrivit statisticilor actuale, mortalitatea infantilă în țară este de 5,6 la 1000, o rată aproape dublă față de media europeană de 3,4 (conform Eurostat). Aceste cifre alarmante subliniază o problemă majoră în sistemul românesc de sănătate, necesitând măsuri urgente pentru a aborda această situație critică.
Angela Galeța, directoarea Fundației Vodafone România, care coordonează proiectul Fondul Viață pentru Nou-Născuți, atrage atenția, într-un interviu acordat publicației g4media.ro, asupra unei cauze semnificative care contribuie la creșterea ratei de mortalitate infantilă: lipsa echipamentelor medicale în unitățile de nivel 1 și 2 din țară.
Din cele 224 de unități, compartimente și secții de neonatologie existente în România, doar 9% sunt de nivel 3, adică acele locuri dotate cu toate echipamentele necesare pentru a îngriji un nou-născut cu probleme sau un nou-născut prematur. Aceste unități reprezintă singurele locuri în care se pot îngriji cu succes copiii născuți sub greutatea de 1500 de grame sau cu vârsta sub 32 de săptămâni. În contrast, nou-născuții vin pe lume în toate celelalte unități din țară, răspândite pe întreg teritoriul național.
„Unitățile de nivel 1 nu au nici măcar linie de gardă, nu au medic de gardă. Rolul lor este de a transfera imediat nou-născutul. Cele de nivel 2 au dreptul de a îngriji nou-născuți, dar peste 32 de săptămâni, peste 1500g. Dacă se nasc sub, trebuie să îi transfere la unitățile de nivel 3. Vă dați seama care este ponderea: 9% versus 91%. Unde să îi transferi? Chiar dacă găsești un loc liber, este important și să îl stabiliezi. Și dacă nu ai echipamentele necesare, nu ai cum să faci asta, nu ai cum să îl salvezi. Copilul, moare, din păcate.”, a adăgat Angela Galeța.
Ce se întâmplă cu un nou-născut care se naște într-o unitate de nivel 1 sau 2 și are nevoie de echipamentele dintr-una de nivel 3
„Îmi pare rău să spun, dar transferul unui nou-născut este pur și simplu o loterie. Atunci când o unitate de nivel 1 sau 2 are nevoie să transfere un bebeluș, fie pentru că are probleme grave sănătate, fie pentru că nu are voie să îl îngrijească, medicul din secția respectivă începe și sună la secțiile de nivel 3 și întreabă: „Aveți locuri libere?” În cazul fericit în care sunt locuri libere, este nevoie de o unitate specială pentru transport, nu poți să transporți bebelușul în orice mașină, ci ai nevoie de incubator de transport, din nou vorbim de o nevoie de echipamente medicale. Este deci o loterie pentru că uneori nu sunt locuri libere, alteori sunt locuri libere, dar nu există unitate de transport disponibilă. Chiar recent am aflat de o situație în care s-au născut doi gemeni, s-a cerut transferul lor, unitatea de transfer permite transportul unui singur bebeluș, astfel unul a fost transferat, s-a găsit un loc liber în 8 ore și a supraviețuit. La celălalt, unitatea de transfer a venit după mai mult timp, după aproximativ 18 ore, și din păcate nu a supraviețuit. Deci este pur și simplu o loterie, iar noi credem că nu este corectă. Un copil ar trebui să aibă aceeași șansă la viață indiferent de locul în care se naște în această țară. Și rolul nostru și responsabilitatea fiecăruia dintre noi, nu doar a societății civile sau a statului, rolul nostru al fiecăruia este să avem grijă de acești copii. Ei sunt viitorul nostru.”
Cu 2,2 la mia de nașteri mai mult, e tot acolo. Pe de altă parte această diferență, bănui, se datorează mersului la cec-au mai des în restul țărilor. Posibil că dacă văd nereguli, ce de cele mai multe ori nu sînt, recomandă avort. Legat de nereguli, de cîte ori n-au zic că-i băiat și a fost fetiță și invers. Cum n-ar greși cînd e vorba de lucruri mai grele.
Altă posibilitate ar fi injectarea copiilor la noi imediat după ce-au venit pe lumea asta. Aceasta nu e barbarie, e bătaie de joc, e crimă!