Fiecare regim post-decembrist și-a avut câte un fiu de bolșevic criminal terorist implantat pe lângă vârful lui, în zonele mai moi sau mai tari ale lui. Așa cum regimurile Iliescu și Băsescu i-au avut pe Roman și Tismăneanu, fii de teroriști bolșevici din brigăzile roșii sovietice care au ucis bestial preoți și au devastat biserici în timpul războiului „civil” din Spania, regimul Iohannis-Ciolacu îl are pe Alexandru Rafila, acum ministru PSD, mini dictator OMS și fiu de torționar bolșevic criminal, născut, la fel ca tatăl lui Tismăneanu, în URSS.
Desigur, nu uităm că regimul Constantinescu l-a avut pe Adrian Severin, nepotul Anei Pauker și că însuși fostul prim ministru, Ludovic Orban, este, la fel ca Rafila, fiu de securist din perioada bolșevizată a României.
Interesant de observat că informația legată de tatăl torționar al lui Rafila a aparut public imediat după ce Ludovic Orban s-a enervat că Alexandru Rafila a intrat în PSD: „Locul lui nu e în PSD! Cu o floare nu se face primăvară”, s-a burzuluit acesta public (Video ȘpS). Autoarea dezvăluirii, Lucia Hossu Longin, este afiliată PNL.
Potrivit Namespedia, proveniența numelui Rafila în această zonă este bulgărească dar originea este ebraică, fiind un derivat de la Rahila / Rahela. Rahela a fost soția lui Iacob și mama lui Iosif și a lui Beniamin, doi dintre cei 12 strămoși ai triburilor israelite. Numele derivă de la substantivul oaie.
Rafila Sr. s-a născut în URSS și a fost fiul lui Nicolaievici Serghei și al Vaselinei, potrivit CNSAS.
Alexandru Rafila, noua imagine a „sănătății” PSD, a declarat relativ recent ca tatal sau a fost medic.
El nu a mentionat insa ca tatal sau, pe care il chema tot Alexandru Rafila, a fost si seful Securitatii din Arad in perioada neagra 1945-1949.
El a ajuns in aceasta pozitie pe cand avea doar patru clase primare. In serialul „Memorialul Durerii”, Lucia Hossu Longin a afirmat ca maiorul de Securitate Alexandru Rafila i-a masacrat pe taranii care s-au opus colectivizarii, conform AK24.
Rafila și-a ascuns trecutul tatălui la fel ca mai tânărul Vlad Voiculescu de la USR-PLUS, și el preocupat, împreună cu unchiulețul lui, de „sănătatea” românilor, al cărui tată, la fel, a fost dovedit ca turnător de CNSAS în instanță.
In aprilie 2020, intr-un interviu pentru DC Medical, site detinut de Bogdan Chirieac, Rafila a sustinut ca tatal sau a fost „medic”. Probabil s-a gândit la un fel de Dr. Mengele… Iată-i mai jos pe cei doi Rafila, „medicul” torționar NKVD-ist și fiul „medic” politruc PSD-ist și executant OMS-ist. Nu-i așa că seamănă? Se știe: așchia nu sare departe de trunchi. Chiar și când acesta e putrezit.
„Profesorul Rafila povesteste ca acum cativa ani buni, cand a dat admitere la Medicina, ‘era o provocare sa intri la facultatea asta’. Insa, nu provocarea l-a determinat sa o ia pe acest drum, ci faptul ca avea in familie un medic: tatal sau. ‘Eram familiarizat cu problemele de natura medicala si mi se parea anormal sa ma indrept spre altceva pentru ca era un interes constant asupra acestei profesii. Asa ca, in 1980, am devenit student la Facultate de Medicina. In mod efectiv, in 1981, pentru ca pe vremea aceea trebuia facut si stagiul militar, care dura aproape un an de zile’, afirma profesorul Rafila”, scria DC Medical.
In realitate, tatal lui Alexandru Rafila avea patru clase si a fost sef al Securitatii Arad in perioada 1948-1949, conform CNSAS dar la comanda inca din 1945, conform documentarii Memorialului Durerii. Rafila Sr. s-a nascut in URSS. Iata documentul CNSAS:
Despre maiorul de Securitate Alexandru Rafila a relatat Lucia Hossu Longin in serialul „Memorialul Durerii” (EPISODUL VIDEO DIN „MEMORIALUL DURERII” MAI SUS).
„Alt absolvent de patru clase primare, Alexandru Rafila, ajuns comandantul Securitatii din Arad, care a executat 27 de tarani, in mijlocul satelor ce se opuneau colectivizarii, mi-a marturisit ca in anii aceia ‘cu timbrul acesta de revolutionara m-ar fi arestat’…” (ep. 6 al seriei), se afirma pe site-ul TVR.
Se pare ca maiorul Rafila a devenit „doctor” dupa ce a fost inlocuit de comunisti, inspaimantati chiar si ei de brutalitatea sa extrema, de la sefia Securitatii Arad, arată site-ul citat mai sus.
„A reprimat cu gloante opozitia la colectivizare in masacrul din 1949 de pe Valea Crisului Alb”, se arata in Memorialul Durerii despre Alexandru Rafila.
Siteul mai afirmă că Andrei Ruse, editor de carte la editura Hyperliteratura, confirma ca Alexandru Rafila, noua imagine a „sănătății” PSD, este fiul lui Alexandru Rafila, fost sef al Securitatii Arad in perioada 1948-1949. De numele maiorului de Securitate Alexandru Rafila se leaga masacrarea taranilor din comunele de pe Calea Crisului Alb care s-au opus colectivizarii.
„Nu are treaba fiul cu tatal, ok, dar sa ascunzi asa ceva e dincolo de strigator la cer. Iar eu, citind cartea Luciei Hossu, care m-a transfigurat efectiv, nu am putut sa tac, sorry”, subliniaza Ruse.
„Fiul nu trebuie neaparat sa aiba treaba cu tatal, principial vorbind, dar cand candidezi la parlamentare si esti un tip extrem de influent (mai ales zilele-astea), cred ca trebuie sa ai minimul bun simt de a nu-ti ascunde istoria familiei. Intr-un interviu dat recent, dl. Alexandru Rafila spune ca a devenit doctor influentat de tatal sau, medic si el la randul sau. Bun…
Mi s-a parut la inceput o coincidenta stranie de nume intre acest Alexandru Rafila si fostul sef al Securitatii din Arad in anii 50 (ajuns medic ulterior…), Alexandru Rafila, la al carui ordin au fost executati si torturati tarani care s-au opus colectivizarii.”, spune editorul.
„Toate informatiile astea apar in cartea abia scoasa de noi la Hyperliteratura, din seria Memorialul Durerii, ‘Reeducarea de la Pitesti. Cerberii penitenciarelor’. In a doua parte, a ‘cerberilor’, avem un intreg capitol despre marile ‘realizari’ inumane ale lui Alexandru Rafila. Este si capitolul care inchide cartea si este, credeti-ma, odios…
‘Tatal meu era medic de familie, avea foarte multi pacienti si era foarte dedicat activitatii lui, iar eu auzeam multe relatari despre problemele pe care oamenii le au legat de starea de sanatate si cum poti sa-i ajuti ca medic. Acesta cred ca a fost lucrul care m-a influentat mult in alegerea profesiunii.’, sustine Rafila Jr.
In CV-ul sau si in orice am cautat, nu apare nimic legat de trecutul sau inainte de facultate, ceea ce mi se pare (foarte) suspect. Am incercat sa sap mai adanc, fara rezultate, asa ca singura chestie care mi-a venit in minte a fost s-o sun chiar pe autoare, s-o intreb daca stie ceva de aceasta ‘coincidenta’ (Lucia Hossu-Longin a realizat un interviu cu Alexandru Rafila la inceputul anilor ’90, pentru Memorialul Durerii – mare parte din el este transcris si in cartea de care pomeneam). Si mi-a confirmat azi nu doar ca ar fi rude, ci ca Alexandru Rafila, marele medic de astazi, este, se pare, chiar fiul ucigasului din anii ’50… Am ramas mut…
‘Bilantul tragic al rascoalei anticomuniste din judetul Arad:
– 29 tarani executati pe loc,
– 340 de ani de munca silnica si temnita grea,
– peste 100 de familii deportate,
– alti ucisi sau raniti in cursul ocuparii satelor.’
Repet, nu are treaba fiul cu tatal, ok, dar sa ascunzi asa ceva e dincolo de strigator la cer. Iar eu, citind cartea Luciei Hossu, care m-a transfigurat efectiv, nu am putut sa tac, sorry”, a scris editorul pe pagina sa de Facebook.
Tatal lui Alexandru Rafila avea patru clase si a fost sef al Securitatii Arad in perioada 1948-1949. Acesta s-a nascut in URSS.
Din 12 octombrie, în fiecare sâmbătă, de la ora 16.00, telespectatorii pot urmări la TVR 2 o serie specială realizată de Lucia Hossu Longin în cadrul ciclului „Memorialul Durerii”. Este vorba de „Torționarii”, o serie „neagră” de opt episoade, opt interviuri dureroase, cutremurătoare, cu cei care au condus închisori și lagăre de exterminare.
Așa cum declară Lucia Hossu Longin, este vorba de: „biografii ale unor suboameni care și-au legat semenii în lanțuri, i-au lovit și schingiuit, i-au înfometat și i-au ucis fără milă. Sunt mărturii sumbre, aproape în toate, argumente ce seamănă izbitor unele cu altele: au fost înrolați într-o instituție patriotică, au executat ordine, au conștiințele curate și dacă pe alocuri au dovedit exces de zel, așa au fost vremurile… Au servit țara… Care țară? După spusele lui Petre Țuțea acești călăi, prin mila Domnului, au purtat mască de om, fără a fi oameni”.
„Eroii” celor opt episoade sunt:
- Alexandru Nicolschi (alias Boris Grunberg), general major de Securitate, autor al experimentului criminal de la Pitești. În Ministerul de Interne a activat ca secretar general din 1953 până în 1961. A trimis în fața plutoanelor de execuție mii de luptători ai rezistenței din munți, a arestat printr-o capcană pe fruntașii Partidului Național Țărănesc în frunte cu Iuliu Maniu.
- Liviu Borcea, locotenent major de Securitate, comandant între 1950 – 1954 al coloniilor de muncă de la Capul Midia – lagărul cu cea mai mare mortalitate.
- Vasile Ciolpan, omul care, cu trei clase primare și școala de partid de trei luni din Baia Mare, ajunge să extermine elitele României. Director al Penitenciarului politic „Dunărea” (nume conspirativ pentru Sighet), el a lăsat să agonizeze și să moară în cel mai deplin secret, 47 de demnitari și ierarhi greco-catolici ai României Mari.
- Zoltan Szabo, locotenent major de securitate, comandantul lagărului de la Baia Sprie între anii 1950 – 1955. La o normă de muncă de 10 m.c. în subteran, comandantul a redus rația de pâine de la un kilogram 250 de grame pe zi la 700 grame. Puțini au ieșit vii din această colonie a morții.
- Gheorghe Crăciun, de profesie cazangiu, dar cu o carieră fulminantă în Securitate. Fost șef al Direcțiilor Regionale MAI din Sibiu, Craiova, Argeș, Brașov, el este vinovat de executarea a zeci de luptători din munți. Din 1958 devine comandant al Penitenciarului Aiud, unde este autorul unei invenții diabolice: reeducarea „nonviolentă”, o încercare inumană de a condiționa libertatea de autodemascare. Era un altfel de Pitești.
- Alexandru Rafila, fost comandant al Securității din Arad. A reprimat cu gloanțe opoziția la colectivizare, în masacrul din anul 1949, din comunele de pe Valea Crișului Alb.
- Anchetatorul penal – locotenent major Traian Urzică. A anchetat și a torționat pe luptătorii din munții Făgărașului. „N-am făcut de capul nostru nimic”… Pentru el, și astăzi, tinerii pe care i-a bătut cu o cruzime neobișnuită erau „bandiți”.
- Maiorul Alexandru Vișinescu a condus închisoarea tăcerii de la Râmnicu Sărat 13 ani. Nouăzeci la sută dintre cei întemnițați acolo au murit, printre care câteva personalități cunoscute: Ion Mihalache, Horia Măcelariu, general Constantin Pantazi, Victor Rădulescu Pogoneanu, Ion Ovidiu Borcea, Jenică Arnăutu, comandorul Gheorghe Jienescu, Aurel Dobrescu, dr. Gheorghe Plăcințeanu.
O ultimă observație interesantă: Tatăl lui Rafila Jr și tatăl fraților Orban au avut același șef securist, după cum relevă Bogdan Tiberiu Iacob.
Redăm și aici comentariul semnificativ al unui cititor ActiveNews (Poenaru):
… „Nu are treaba fiul cu tatal” deci fiul nu este vinovat de greselile parintilor, doar in aceste cazuri. Indivizi de genul Rafila au ajuns in fruntea bucatelor, in timp ce 90% din urmasii fostilor detinuti politici sau luptatori in munti sunt pedepsiti conform celor votate in Parlamentul antinational in data de 13 oct. 2020. Pentru acestia nu se aplica principiul ca „nu are treaba fiul cu tatal” ! (preluare activenews.ro)