Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a anunțat că, luni, 21 august, a avut loc o ședință importantă în sala mare a Primăriei, în contextul pregătirilor pentru începerea noului an școlar.

„Alături de doamna Marinela Marc, inspector școlar județean și reprezentanți ai Prefecturii Cluj, ISU Cluj și Direcției de Sănătate Publică am avut discuții pentru asigurarea unui început de an școlar cât mai sigur și eficient pentru toți elevii din municipiu. Împreună cu inspectorul școlar județean, am discutat punctual despre fiecare instituție școlară din municipiul nostru dar și din comunele învecinate.

Reprezentanții Prefecturii Cluj au discutat măsurile de siguranță și coordonarea eforturilor între instituții, pentru a asigura protecția și buna desfășurare a activităților școlare. ISU Cluj a prezentat importanța planurilor de intervenție în caz de situații de urgență, iar Direcția de Sănătate Publică a oferit recomandări pentru menținerea unui mediu școlar sănătos.

Prin colaborare și coordonare vom reuși să creăm un cadru optim pentru dezvoltarea armonioasă a copiilor noștri. Pe această cale, mulțumesc tuturor directorilor și dascălilor pentru contribuția lor și sunt convins că în municipiul nostru vom avea un început de an școlar reușit!”, atransmis Cristian Matei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.