Prim-vicepresedintele PDL, Theodor Stolojan nu vede utila inlocuirea lui Emil Boc din postul de prim-ministru, el declarand la RFI ca „orice solutie poate fi adoptata” in Romania lui „merge si asa”, dar nu crede ca schimbarea premierului ar servi la ceva. La inceputul saptamanii trecute, presedintele Traian Basescu a avut mai multe intalniri cu partidele din arcul guvernamental, in incercarea de a gasi o varianta de premier in locul lui Emil Boc. In acest context, presa a vehiculat mai multe nume, intre care Mihai Tanasescu, Mugur Isarescu, Cristian Popa, Calin Georgescu.
„Romania are deja angajamente internationale, pe care trebuie sa le respecte, pentru ca le are inclusiv fata de Uniunea Europeana, nu le are numai fata de Fondul Monetar International. Deci atunci cand vorbim de schimbarea domnului Emil Boc, trebuie sa ne punem foarte clar intrebarea cui foloseste aceasta schimbare ?”, spune prim-vicepresedintele Partidului Democrat Liberal.