Magistrații de la Curtea de Apel Cluj au decis definitiv să înceteze procesul penal pornit împotriva lui Cristian Mureșan, patronul societății Cridov SRL, și a fostului funcționar public Marius Manu ca urmarea a intervenţiei prescripţiei răspunderii penale. Cei doi au fost cercetați pentru complicitate la abuz în serviciu și fals intelectual, după ce ar fi pus la cale un plan prin care firma afaceristului să pună mâna pe un contract baban de peste  500.000 de lei cu Primăria Florești. 

După ce comuna Florești a aderat la Asociația metropolitană de Transport Public Cluj,     s-a impus suplimentarea numărului staţiilor de autobuz de pe raza localităţii.

Marius Manu, în calitate de consilier în cadrul departamentului de achiziţii al Primăriei Floreşti, a elaborat un referat de necesitate în care a indicat că este esențială amenajarea a 6 staţii de autobuz, 28 de marcaje spaţii existente, 17 copertine staţie de autobuz şi 64 indicatoare aferente acestor staţii. Procurorii au intrat pe fi imediat ce și-au dat seama că simultan cu referatul de necesitate au fost trimise cereri de ofertă către 3 societăţi comerciale printre care se numără și Cridov SRL, în contextul în care nu fuseseră realizate măsurători și nu existau detalii tehnice cu privire la lucrările ce urmau fi efectuate.

Înțelegerea dintre Manu și Mureșan, depistată de procurori

Anchetatorii au stabilit că Marius Manu și Cristian Mureșan, patronul Cridov SRL, l-ar fi dus de nas pe viceprimarul comunei de la acea vreme, Victor Ticu Pop, care fără să-și dea seama a încheiat ilegal un contract de lucrări în valoare de 429.819 lei fără TVA, în condiţiile în care suma respectivă era supraestimată, iar încheierea contractului a fost rezultatul unei proceduri de achiziţie frauduloase, prin care s-a urmărit atribuirea lucrării către societatea patronată de Cristian Mureșan, Cridov SRL. Efectul acestei mișcări bine puse la punct a fost  ieşirea, în mod nelegal, din bugetul Comunei Floreşti, a sumei de 532.976,15 lei, reprezentând valoarea totală a sumei plătite în executarea contractului. 

Înțelegerea dintre funcționarul public și omul de afaceri a ieșit la iveală la scurt timp după ce organele de anchetă au intrat pe fir și au constatat că valoarea contractului nu a fost estimată, fapt care ar fi putut dovedi că oferta Cridov SRL era supraestimată. De asemenea, nu s-a urmărit obţinerea unor oferte serioase, corecte, în legătură cu executarea lucrării, de la mai multe societăţi, fapt ce ar fi asigurat concurenţa între operatorii economici, cu consecinţa obţinerii unui preţ corect. Procurorii au reținut că deşi la dosar există trei adrese către trei societăți comerciale printre care se numără și Cridov SRL, în realitate acestea nu au fost expediate către toate cele trei firme iar solicitările de ofertă şi ofertele teoretic depuse de cele două societăţi au avut doar rolul de a justifica, la nivel de aparenţă, preţul solicitat de Cridov SRL care era unul supraestimat.

În anul 2019, Marius Manu a fost trimis în judecată fiind acuzat de săvârșirea infracţiunilor complicitate la abuz în serviciu, și fals intelectual. În același dosar,  Cridov SRL și patronul societății Cristian Mureșan au fost acuzați de săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată.

Cristian Mureșan a fost acuzat, de asemnenea, că în calitate de director general al  Cridov SRL, la data de 18 martie 2014, a întocmit în fals situaţiile de lucrări aferente tranşei nr. 1, menţionând că au fost executate toate cele şase alveole, în condiţiile în care aceste lucrări nu erau realizate în totalitate, situaţii ce au fost depuse la Primăria Floreşti în vederea justificării plăţii sumei de 322.820 de lei. Marius Manu cunoştea faptul că procedura a fost viciată, dar a întocmit şi şi-a asumat sub semnătură contractul cu Cridov SRL. În perioada 18-21 martie 2014, funcționarul public a semnat și ștampilat situațiile de lucrări depuse de Cridov SRL pentru a justifica plata sumei de 322.820 de lei, în ciuda faptului situația din acte nu corespundea cu cea din teren. 

Manu a încercat să dea o aparenţă de legalitate procedurii în sensul că aparent a trimis cereri de ofertă celor trei societăţi comerciale. Cu toate acestea, administratorul unei societăți audiat în calitate de martor în dosar a susținut că nu reține să fi primit o astfel de ofertă. În schimb, un inginer angajat la cea de-a doua societate despre care se spune că a primit oferte a fost trimis în judecată pentru comiterea infracţiunii de mărturie mincinoasă după ce a încercat să-i susțină pe inculpați, după ce a arătat că cererile de ofertă ar fi fost însoţite de detaliile tehnice ale lucrărilor ce se doreau a fi efectuate. 

Funcționarul public a susținut în fața instanței că „adresele au fost trimise fără nici un fel de detalii cu privire la lucrările ce urmau a fi efectuate  urmând ca societăţile interesate să se deplaseze în teren să vadă amplasamentele şi să facă oferte conform necesităţilor constatate”. 

După aproape 10 ani, faptele s-au perscris

La sfârșitul anului trecut, magistrații de la Judecătoria Cluj-Napoca a decis încetarea procesului penal pornit împotriva celor doi și a societății comerciale ca urmare a intervenției prescripției răspunderii penale. De asemnea, s-a constatat că Primăria Florești, parte vătămată, nu s-a constituit parte civilă în cadrul procesului penal. 

Magistrații au stabilit atunci confiscarea specială de la societatea Cridov SRL a sumei de 135.535  de lei, reprezentând diferenţa dintre costurile reale ale lucrării şi cele plătite de Comuna Floreşti. Judecătoria Cluj-Napoca a menținut sechestrul asigurator instituit la data 21 octombrie 2019 asupra unui imobil cu o suprafață de 6333 mp din municipiul Cluj-Napoca,  aflat în proprietatea Cridov SRL, cu reducerea sumei până la concurența căreia a fost luată măsura, de la 514.187,87 lei, la 141.535,34 lei. 

Cristian Mureșan, Cridov SRL și Marius Manu, cât și Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj-Napoca au declarat apel împotriva soluției primei instanțe. În timp ce procurorii au solicitat instanței condamnarea inculpaților, Mureșan, Manu și societatea Cridov SRL au cerut să fie achitați de toate acuzațiile ce le-au fost aduse. 

Cu toate acestea, magistrații de la Curtea de Apel Cluj au menținut decizia cu titlu definitiv. 

„Şi în opinia noastră, similară cu cea a instanţei fondului, se desprinde certitudinea că înaintarea adreselor către cele 3 societăţi comerciale a fost pur formală, neavând la bază informaţii suficiente pentru a permite altor societăţi comerciale decât S.C. Cridov SRL. (…) Observăm că ofertele celor 3 societăţi comerciale sunt apropiate ca valoare totuşi S.C. Cridov SRL având oferta cea mai avantajoasă financiar, deşi supraevaluată, ceea ce este de natură a ridica un semn de întrebare cu privire la adevăratul ofertant. (…) Toate aspectele expuse succint mai sus conduc la imposibilitatea  acceptării soluţiilor de achitare propuse de către apărare fiind dovedit, şi în opinia noastră, fără putinţă de tăgadă, că maniera de atribuire a lucrării către S.C. Cridov SRL a fost una contrară prevederilor legale, inculpatul Manu nerespectând obligaţia imperativă de estimare prealabilă a lucrării, obţinerea ofertelor  a for una pur formală, fictivă şi cu toate acestea  a întocmit şi a semnat contractul cu S.C. Cridov SRL determinându-l pe Pop Victor Ticu să încheie un contract dezavantajos supraevaluat pentru Comuna Florești. (…) Nu este reală susţinerea că nu există un prejudiciu cauzat Primăriei Floreşti. Prin nerespectarea prevederilor legale, prin alegerea frauduloasă a unei proceduri de achiziţie, atribuirea unei lucrări societăţii comerciale care a stabilit un preţ supraestimat, creând  aparenţa unei concurenţe sănătoase şi benefice pentru comunitate s-a creat un  prejudiciu material. Contrar celor  afirmate de apărare nu s-au încălcat dispoziţii din fişa postului sau din legislaţia secundară, ci chiar din legislaţia primară ce reglementează procedura achiziţiilor publice.”, au motivat magistrații de la Curtea de Apel Cluj. 

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.