Dupa ce SUA a recunoascut independenta Kosovo, provocând surprindere, iritare si îngrijorare în mai multe state europene, a venit acum rândul Rusiei sa faca acest lucru. Demonstratia de forta a Rusiei în Georgia si recunoasterea unilaterala a Abhaziei si a Osetiei de Sud de catre Moscova nu a facut altceva decât sa potenteze sentimentele de incertitudine în zonele unde exista “conflicte înghetate”. În prezent asistam la o încercare de rescriere a unor principii de drept international statuate imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial.
Este evident ca frontierele geografice nu vor putea niciodata sa coincida cu cele etnice. În acest moment, când situatia în zona post-conflict cunoaste iarasi o tendinta de escaladare, solutiile la fel ca si consecintele sunt înca greu de prevazut. Deocamdata este doar un razboi al declaratiilor, dar prezenta militara sporita a NATO în Marea Neagra nu are nici pe departe darul de a detensiona situatia în zona. Statele membre ale UE nu au luat o pozitie comuna hotarâta fata de evolutiile situatiei din Caucaz si din zona adiacenta, dar nici Rusia nu se bucura de sustinerea dorita, nici macar din partea statelor traditional sustinatoare a politicii Moscovei. Pe de alta parte, si politica promovata de SUA si administratia Bush este tot mai mult contestata.
China într-o mare dilema
La summitul Organizatiei pentru Cooperare de la Shanghai, desfasurat la Dusanbe – grup din care face parte si Rusia – atitudinea adoptata de Moscova vis-à-vis de provinciile georgiene separatiste nu s-a bucurat de sustinerea scontata. Kazahstan, Uzbekistan, Tadjikistan si Kîrgîstan s-au exprimat în principiu pro-Moscova. În schimb atitudinea adoptata de China – si ea membra a grupului – a fost usor evaziva. Ea si-a exprimat public “îngrijorarea, considerând ca singura solutie pentru detensionarea situatiei în zona o reprezinta dialogul”. China a ales o solutie oarecum de mijloc si asta pentru ca se afla în fata unei dileme: a critica Rusia, stat cu care are relatii foarte bune, înseamna a pierde un aliat traditional. A sustine în schimb atitudinea Rusiei fata de cele doua provincii georgiene separatiste înseamna a încuraja cererile de independenta a Tibetului budist si a provinciei Xinjiang, din nord-vestul Chinei, cu populatie preponderent musulmana. Evident ca pentru China este o alegere dificila, iar pe moment, adoptarea unei pozitii transante ar putea avea consecinte imprevizibile.
Lavrov versus Kouchner
Franta, tara care detine în prezent presedintia UE, a convocat pentru luni, 1 septembrie a.c., un summit extraordinar pentru a lua în discutie situatia creata în Caucaz ca urmare a razboiului dintre Rusia si Georgia, precum si pentru discutarea atitudinii adoptate de Rusia prin recunoasterea celor doua provincii separatiste. Bernard Kouchner, ministrul de Externe al Frantei, a declarat ca la summit “se va încerca adoptarea unui text puternic, care sa demonstreze hotarârea noastra de a nu accepta ceea ce se întâmpla în Georgia”. Motivatia necesitatii adoptarii unei asemenea atitudini ar fi – în opinia lui Kouchner – posibilitatea ca Rusia sa ia în “vizor”, ca viitoare tinte, Republica Moldova sau Ucraina, state în care exista “conflicte înghetate”. Serghei Lavrov, ministrul rus de Externe, a respins opiniile lui Kouchner declarând ca “Este o imaginatie bolnava si probabil acelasi lucru este valabil si în cazul sanctiunilor. Cred ca este o demonstratie de confuzie totala”.
La Marea Neagra, miros de praf de pusca
În acest moment, Marea Neagra este una dintre cele mai patrulate mari. În apropiere de Georgia se afla patru nave de razboi ale NATO (una germana, una poloneza, una spaniola si una americana), iar Mount Whitney, nava amiral a Flotei a VI-a americane, a primit ordin sa se deplaseze si ea în zona respectiva. Marina rusa nu a ramas mai prejos si a trimis în aceeasi zona – la mai putin de 200 de km de navele NATO – crucisatorul Moskva, nava amiral al Flotei ruse din Marea Neagra. Între timp, Ucraina, încurajata probabil de prezenta NATO în zona, a impus mai multe restrictii vizând manevrele flotei ruse stationate în portul ucrainean Sevastopol din Crimeea. Autoritatile de la Kiev au cerut imperativ Moscovei ca navele si avioanele care stationeaza la Sevastopol sa notifice autoritatilor ucrainiene iesirea în larg a acestora, precum si traseul si armamentul pe care-l au la bord, cu 72 de ore înainte. Cererea autoritatilor ucrainiene a fost luata în derâdere de seful Statului Major al Armatei ruse care a declarat ca nu se va supune acestor cerinte pentru ca “e ca si cum as da raportul la Washington”. Pe de alta parte, autoritatile ruse au acuzat SUA ca s-a ajuns la aceasta stare de încordare si ca urmare a faptului ca razboiul declansat de Georgia în provincial separatista Osetia de Sud a fost coordonat de militari americani prezenti pe teritoriul respectivului stat. Sfidând si mai mult orgoliul american, Rusia a anuntat testarea cu succes a unei rachete intercontinentale de tip TOPOL, replica la intentia NATO de a amplasa scutul anti-racheta în unele state europene.
“Planul Kozak” pentru Moldova, pentru Ucraina un alt scenariu
Pentru Moldova, stat în care presedintele Voronin face o politica duplicitara “cochetând” cu UE, dar sustinându-l de fapt pe Putin, Rusia foloseste ca element de santaj situatia din Transnistria. În acest sens, presedintele rus Medvedev a propus luarea în discutie a asa-zisului “Plan Kozak”, care prevede federalizarea Republicii Moldova, ca solutie pentru rezolvarea “conflictului înghetat” din Transnistria. Vis-à-vis de planul conceput pentru statul moldovean, autoritatile de la Bucuresti se complac într-o (condamnabila) stare de expectativa. |n cazul Ucrainei, strategii de la Moscova au propus luarea rediscutarea situatiei provinciei Crimeea, cedata Ucrainei în 1954, de catre liderul sovietic Nichita Hrusciov. Reintrarea Crimeii în componenta statului rus ar avea serioase consecinte politice si economice pentru Ucraina. |n momentul de fata, Ucraina, stat în care traieste o importanta – ca numar – comunitate rusa, se confrunta într-un mod evident cu problema divizarii statale. Vestul catolic este pro-occidental, iar estul ortodox – cu o pondere numerica mai mare – este mai apropiat de Rusia. Sunt înca multe necunoscute, iar în acest moment evolutiile politice în zona Marii Negre nu sunt deloc încurajatoare.
Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com
