Muzeul de Artă Cluj a fost informat că în următoarele 14 zile trebuie să predea două treimi din clădire unor moștenitori de carton a fostului baron Banffy, în urma deciziei instanței. Acestea sunt Ion-Eugenia Lucia din București, Lavu-Maria Magdalena din Cluj-Napoca și Maria Grozea din Sibiu, succesoare legale a decedatei Roșca Paraschiva din Săliște, județul Sibiu, cea care a câștigat definitiv procesul pentru 3/4 din Palatul Banffy (din clădire și teren aferent) care găzduiește muzeul, instituție din subordinea Consiliului Județean.
Muzeul de Artă din Cluj-Napoca, unde sunt adăpostite zeci de mii de opere de artă fără egal, a ajuns pe mâna unor moștenitori sub semnul întrebării, totul începând în 1999, când Judecătoria Cluj a dat sentința civilă nr.197, prin care spunea clar că: „Pârâtul, Consiliul Județean Cluj, (…) este obligat să-i acorde petentei măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr.112/1995 sub formă de despăgubiri cu privire la cota de ¾ din apartamentele 15, 16, 17 și 23 din imobilul situat (…)”.
Persoana care s-a trezit peste noapte că deține unul dintre cele mai importante edificii din județ a fost o doamnă, pe numele ei de Paraschiva Roșca, care a trăit în Săliște, județul Sibiu. Potrivit „legendei” urbane, Denes Banffy a pierdut sume imense la poker, iar pentru a scăpa de datorii, acesta apela la cumnatul doamnei Roșca, Nicolae Roșca.
Cum stimabilul Banffy Denes nu avea bani să-i plătească înapoi datoriile lui Roșca, acesta a lăsat un testament în 1958 prin care i-a lăsat „toate bunurile sale mobile și imobile”. Să nu uităm că Denes Banfyy moare în 1983, iar Nicolae Roșca rămâne în grija fratelui său și a soției sale. La jumătatea anului 1989, Nicolae Roșca lasă un testament la Notariatul de Stat din Mediaș prin care lasă tot ce are fratelui său.
Petre Roșca moare în 1992, iar la un an diferență și Nicolae Roșca, ceea ce face ca Paraschiva Roșca să devină unica moștenitoare a soțului ei. Să nu uităm că Petre și Paraschiva au avut trei fiice, care, potrivit legii, ar fi trebui să fie parte la succesiune, dar acest lucru nu apare nicăieri, fiind doar un singur moștenitor, doamna Paraschiva.
Sentință ce lovește în patrimoniul cultural din Cluj-Napoca
După mai multe runde de dat în judecată, prin sentința civilă nr. 1017/29 ianuarie 1999 se recunoaște valabilitatea testamentului din 1958 scris de Denes Banffy, dar fără a se verifica dacă acesta avea calitatea de proprietar al bunurilor. Mai mult decât atât, testamentul nu a fost supus unei expertize, pe modelul clasic românesc: „merge și așa.” Mai mult, prin sentința din 2018 se restituie: ”cota de 3/4 parte din încăperile situate la parterul imobilului; cota de 2/3 parte din fostul apartament nr. 1, în prezent demolat parțial; cota de 3/4 parte încăperile situate la etajul imobilului; cota de 2380/3287 parte din teren”. Muzeul de Artă din Cluj are o suprafață utilă de 1000 de metri pătrați, iar 3/4 înseamnă 750 de metri pătrați.
Un lucru elementar pe care trebuie să-l avem în vedere este faptul că toate proprietățile lui Adalbert Banffy, tatăl lui Denes Banffy, au intrat în administrarea CASBI, potrivit Arhivelor Naționale ale României, precizându-se clar că toată familia s-a retras, plecând din Cluj în 1944, revenind acasă un an mai târziu.
Între timp, proprietățile familiei intraseră în administrarea CASBI, în baza Legii 91 din 10 februarie 1945. În acest context, Palatul Bánffy a fost preluat în proprietate de Comuna Urbană Cluj în baza Decretului 228/1948, precum și a Deciziei Ministerului de Finanțe 58578/1949. Mai apoi, în temeiul unei hotărâri din 1954 a Sfatului Popular Cluj, imobilul – denumit de acum „Palatul Bánffy” – a trecut la Ministerul Culturii ca Muzeu „Național” de Artă.
Palatul Bánffy din Cluj – clădirea Muzeului de Artă Cluj-Napoca – este cel mai important edificiu baroc din Cluj-Napoca şi unul de referinţă pentru arhitectura de secol XVIII din România, decoraţia arhitecturală în piatră fiind completată cu o serie de sculpturi cu valoare artistică deosebită realizate de Anton Schuchbauer. Clădirea este înscrisă la prima categorie (A) în lista clădirilor de patrimoniu arhitectural şi artistic naţional al României.
Edificiul a fost ridicat în perioada 1774-1785, de către arhitectul german Johann Eberhard Blaumann, ca reşedinţă particulară a contelui Bánffy György (devenit mai târziu guvernator al Transilvaniei). Ulterior, clădirii i-au fost date alte destinaţii: reşedinţă de protocol, Cazinou Naţional, clădire de apartamente şi spaţii comerciale, sediu de societăţi industriale. În anul 1925 a fost construit chiar un cinematograf în curtea imobilului.
Pe românește, proprietățile acestei ramuri Banffy nu le mai aparțineau din februarie 1945, familia fiind încadrată în categoria „absenteistilor, Palatul trecând astfel în gestiunea statului român, înaintea instaurării comunismului.
Directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca, Lucian Nastasă Kovacs, a declarat de curând că „Muzeului de Artă i s-a luat viitorul”, iar sentința judecătorească este absurdă și nedreaptă. Totodată, Nastasă Kovacs a mai spus că nimeni, „dar absolut nimeni” nu a mișcat un deget pentru a salva ceea ce se mai poate.
„Așadar, orașul de „Cinci stele” va avea în curând un Hotel de „cinci stele” (sau poate un Cazinou) în chiar centrul urbei! În loc de Grigorescu, Pallady, Tonitza, Hollósi ș.a. veți admira aroganța îmbogățiților prin tot ce este mai abject și fără scrupule! Cu alte cuvinte, un tezaur de peste 16.000 opere de artă (în cuantum de sute de milioane de euro) va fi în curând ascuns privirilor în profitul limuzinelor și a prostului gust! Iar voi hrăniți-vă cu iluzii că alții „muncesc” și se frământă pentru prosperitatea noastră!”, a precizat directorul Muzeului de Artă din Cluj-Napoca.
Președintele Consiliului Județean Cluj, Alin Tișe, a declarat că va respecta sentința judecătorească care este definitivă, amintind că este important că, totuși, „am câștigat” o bună parte din această clădire care face parte din patrimoniul județului.”
Mai mult, șeful CJ a precizat că dacă proprietarii vor încerca să vândă, atunci se va exercita dreptul de preemțiune și statul va cumpăra spațiile, iar ideea că Muzeul va deveni un hotel este una fantasmagorică. Să nu uităm că timp de 10, până în 2028, nu se poate schimba destinația spațiilor.
