În vara asta am muncit, dar am reușit să și citesc mai mult decât în altele dinainte, câțiva dintre prietenii mei au procedat la fel, dintr-un instinct necesar de-a evada parțial dintr-o realitate de tip
concentraționar. Azi vă recomand o carte ce merită citită, scrisă de Will Durant, poate cel mai important istoric al civilizației (Eroi ai
istoriei, Editura Litera). Cartea a apărut în 2022, dar a fost scrisă acum vreo 45 de ani, în ultimii de viață ai autorului ce ne-a părăsit în 1981, la vârsta de 96 de ani. Nu fac un rezumat al cărții, dar o să
transcriu aici un scurt fragment tulburător prin profunzimea și viziunea sa, o să fiți de acord după ce veți citi că sintetizează excepțional modul în care civilizația umană a reușit să se dezvolte, identificând concomitent și cauzele decăderii actuale. Meritul lui
Durant este cu atât mai mare cu cât a gândit și scris despre asta acum 45 de ani, trăind în bunăstarea civilizației occidentale care atunci era la apogeul ei din punct de vedere cultural și material.
” (…) Instinctele din stadiul vânătoresc au fost controlate parțial de lege și de forțele de ordine, dar și printr-un acord general precar numit moralitate. Impulsurile de lăcomie au fost ținute în frâu de scoaterea jafului în afara legii și de condamnarea avariției și a concentrării inegale a bogăției. Spiritul de luptă a fost limitat prin
pedepsirea vătămărilor aduse persoanelor sau bunurilor. Instinctele sexuale – doar puțin mai slabe decât foamea – au fost disciplinate la un nivel de ordine gestionabil, prin interzicerea exhibării lor și prin încercarea de canalizare, încă de la o vârstă fragedă, înspre o căsnicie responsabilă.
Cum a fost acel cod moral complex – atât de străin naturii noastre, atât de iritant cu al său ”Să nu … ” – inoculat și menținut prin
intermediul a cinci instituții speciale care sunt toate în ruină azi: familia, biserłca, școala, legea și opinia publică pe care toate acestea au ajutat să o formeze? În regimul agricol, FAMILIA ne-a
învățat întrebuințările și confortul asocierii și ale ajutorului reciproc; mama și-a îndrumat și învățat fiicele să aibă grija casei;
tatăl și-a îndrumat și învățat fiii să aibă grija pământului; iar această îndrumare bicefală a pus bazele unei puternice autorități
părintești.
RELIGIA a sprijinit obligațiile morale atribuindu-le unui Dumnezeu atoatevăzător, care răsplătește și totodată pedepsește. Părinți și
profesori (ȘCOALA) au transmis acest cod acceptat de divinitate prin învățături și exemplu; iar autoritatea lor a fost întărită, până însecolul XX, de această legătură cu religia.
LEGEA a susținut mari părți ale codului prin frică și forță organizată.
OPINIA PUBLICĂ a ținut în frâu imoralitatea, cu adjective și dispreț, și a încurajat comportamentul corect prin laudă, promovare și putere.
Sub această umbrelă de protecție a ordinii sociale, viața în comunitate s-a extins, literatura a înflorit, filosofia a luat avânt, artele și știința au prins aripi, iar istoricii au consemnat realizări stimulante ale națiunii și ale ființei. Încet, încet, bărbații și femeile au dezvoltat moderația, prietenia și curtoazia, conștiința morală și simțul estetic, care sunt haruri intangibile și prețioase
ale moștenirii noastre. Civilizația este ordine socială care promovează creație culturală.
Dar ce-ar fi dacă forțele care au reușit să instaureze ordine și civilizație nu reușesc să le păstreze? FAMILIA a fost slăbită de dispariția muncii în comunitate, care ținea toți membrii laolaltă, la fermă; de individualismul care a dispersat locuri de muncă și fii; și de erodarea autorității părintești prin libertatea mentală, aspirațiile utopice și revoltele naturale ale tinerilor.
RELIGIA a fost slăbită de creșterea bogăției și a orașelor; de evoIuția captivantă a științei și a istoriografiei; de trecerea de la câmpuri care proclamă viața umanistă la fabrici care ridică în slăvi fizica, chimia și gloria mașinăriilor; și de înlocuirea speranțelor
cerești cu statele pământești. Sistemul nostru educațional (ȘCOALA) este descurajat de lupta de clasă și de rasă, de minorități înarmate care se prezintă cu „cereri nenegociabile”, de revolta
contribuabililor copleșiți, de colapsul punților dintre generații, dintre experiment și experiență. LEGILE își pierd duritatea prin înmulțirea lor și prin caracterul lor partinic, prin corupția legislatorilor, prin îmbunătățirea mijloacelor de eludare și de ascundere și prin dificultatea aplicării lor în rândul unei populații care se înmulțește necontrolat. OPINIA PUBLICĂ își pierde din forță prin divizare, frică, apatie și prin universala închinare în fața bogăției.
Astfel, vechile instincte se întorc, descătușate și sălbatice, și degenerează în revolte, infracțiuni, jocuri de noroc, corupție, bani făcuți fără scrupule și un haos sexual în care dragostea este
sex-gratis pentru bărbați și periculos pentru rasa umană. Negocierea permite confruntare; legea se supune forței minorității; căsătoria
devine o investiție pe termen scurt în diverse nesiguranțe;
reproducerea este lăsată în seama celor ghinioniști sau inadaptați; iar fertilitatea incompetenței înmulțește rasa umană de la rădăcină,
în timp ce sterilitatea inteligenței îi înlesnește ofilirea către vârf.
Dar s-ar putea ca excesul de păgânism actual să dea o oarecare speranță că situația nu va dura; pentru că, de obicei, excesul dă naștere opusului său. Una dintre cele mai obișnuite succesiuni din
istorie este aceea a unei perioade de păgânism discreționar urmată de
o epocă de puritanism strict și de disciplină morală. Așadar, decăderea morală a Romei antice sub Nero, Commodus și alți împărați de
după el a fost urmată de ascensiunea creștinismului și de adoptarea lui oficială și de protecția oferită de împăratul Constantin, ca sursă de salvare și de sprijin pentru ordine și decență.
Violența mercenară și licențiozitatea sexuală a Renașterii italiene, sub dinastia Borgia, au condus la purificarea Bisericii și la
re(in)staurarea moralității. Extazul nesăbuit al Angliei elisabetane a croit drum dominației puritane sub Cromwell, fapt care a dus, ca
reacție, la păgânizarea Angliei sub Carol al II-Iea. Colapsul guvernării, al căsătoriei și al familiei în cei zece ani de RevoIuție
Franceză s-a încheiat prin reinstaurarea legii, a disciplinei și a autorității părintești sub Napoleon I; păgânismul romantic al lui
Byron și Shelley și comportamentul decadent al prințului de Wales, devenit George al IV-Iea, au fost urmate de decența publică a Angliei victoriene. Dacă ne-ar ghida aceste precedente, ne putem aștepta ca nepoții și strănepoții noștri să fie niște puritani.
Dar există perspective mai plăcute în istorie decât această oscilare între exces și opusul său. Nu voi subscrie la deprimanta concluzie a
lui Voltaire și Gibbon cum că istoria este „consemnarea infracțiunilor și a nebuniilor omenirii”. Desigur că, parțial, este și acest lucru, cuprinzând milioane de tragedii — dar este și rațiunea salvatoare a familiei de rând, munca și dragostea bărbaților și a femeilor care au dus viața înainte, peste mii de obstacole. Este înțelepciunea și curajul unor oameni de stat ca Winston Churchill și Franklin
Roosevelt, cel din urmă murind epuizat, dar împlinit; este efortul neobosit al savanților și al fiIosofilor de a înțelege universul care
îi înconjoară; este răbdarea și priceperea artiștilor și a poeților de a da o formă de durată frumuseții trecătoare sau o claritate iluminantă semnificațiilor subtile; este viziunea profeților și a
sfinților care ne provoacă să fim nobili.
(…) darurile pe care ni le-au făcut reprezintă incredibila moștenire a umanității, firul de aur din care este plăsmuită țesătura istoriei.
Nu trebuie să închidem ochii în fața răului care ne pune la încercare — ar trebui să lucrăm neobosiți pentru a-l diminua — dar ne putem lua
puterea din realizările trecutului; splendoarea moștenirii noastre.
Lăsați-ne, parafrazându-l pe nefericitul rege shakespearian, să ne
așezăm și să depănăm povești pline de curaj ale unor nobile femei și
ale unor mari bărbați.”
(Will Durant, 1885-1981, a fost un scriitor, istoric și filosof american. Este cunoscut în special pentru cele 11 volume ale lucrării
The Story of Civilization / Povestea civilizației, scrise în
colaborare cu soția sa, Ariel Durant, și publicate între 1935 și 1975. Au primit Premiul Pulitzer în 1968 și Medalia Prezidențială a
Libertății în 1977.)
Cozmin Gușă
