Șeful CJ Cluj, Alin Tișe, a spus într-o declarație că este posibil să renunțe la cariera politică.

„Sincer nu m-am gândit ce urmează. Poate urma chiar un capăt de viață politică, poate urma orice. Nu știu. Este prematur să mă gândesc. Urmează să discutăm în partid cu colegii. Sondajul pe care îl vom face și va da o imagine a județului, a orașului, va spune exact cum stăm fiecare dintre noi, iar partidul va lua o decizie. Astăzi este prematur să răspund. Realmente nu am luat o decizie dacă voi continua la Consiliului Județean sau nu. Nu am discutat deocamdată nici cu colegii, nici eu personal nu m-am gândit exact în ce direcție voi merge. Cred că în primăvara anului viitor, cam cu câteva luni înainte de alegeri, de obicei așa se întâmplă în partide. Se face o analiză, se stabilesc vectorii care pot aduce voturi și de acolo se construiește practic o campanie electorală. La PNL Cluj încă nu s-a discutat asta, nici la primărie, nici la Consiliul Județean, nici la parlamentare, europarlamentare. Se va anunța când vom ști pentru că totul este transparent”, a declarat Alin Tișe, marti dimineata, la un post local.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.