Măsurile ample, din punct de vedere economic, având un puternic sprijin politic din partea Statelor Unite şi a celor din UE, se pare că au mai domolit criza financiară, dar impactul este mai mic decât cel dorit.
Marile burse de valori internaţionale au părut că se redresează, dar sunt din nou în scădere, Marea Britanie vorbeşte de recesiune economică iar masiva injecţie de 700 miliarde de dolari în băncile americane nu a produs efectele dorite. Totuşi, până la urmă, se vor produce rezultate pozitive. Aceasta nu înseamnă că se vor mai înregistra creşterile economice din trecut. Sărăcia se va extinde şi în ţările bogate, iar pentru cei din lumea a treia, mizeria materială devine din ce în ce mai insuportabilă. Întâlnirile de la Davos şi programele FAO nu ţin loc de foame şi s-a demonstrat că liberalismul clasic este falimentar. Cu riscul de a fi considerat, de prietenul Dan Chirică, că sunt excesiv de stânga, este clar pentru oricine că mecanismele pieţei sunt insuficiente pentru funcţionarea sănătoasă a economiei, iar intervenţia statului este necesară. Până şi un om de dreapta, Sarkozy, a declarat că trebuie creat neocapitalismul, prin reformarea în profunzime a sistemului financiar. Economia de piaţă socială nu este un concept socialist sau desuet. Fără o largă masă de consumatori de produse şi servicii, nu poate exista o dezvoltare economică reală, după cum trebuie micşorate disparităţile dintre Nord şi Sud, pentru a avea pace măcar încă o generaţie.
Criza economică determinată de cea financiară are şi o sorginte de origine imorală. Aşa cum spunea d-na Mungiu, instituţiile financiare americane au devenit un fel de FNI-uri la dimensiuni planetare, iar băncile mari au invadat piaţa cu „produse toxice”, în lipsa unei legislaţii corespunzătoare. Însănătoşirea sistemului bancar presupune efortul contribuabilului. Prin taxele şi impozitele achitate, acestea permit statelor ca, din bugetele de stat, să ajute instituţiile financiare ca să nu ajungă în stare de insolvenţă. În aceste condiţii, legislaţia comunitară privind ajutoarele de stat şi normele restrictive în care pot fi acordate a devenit superfluă.
România, nefiind un mare actor economic, deocamdată pare mai puţin afectată, dar efectele crizei se văd şi aici. Creditele ipotecare se vor reduce, iar unele bănci nu le vor mai acorda, dobânzile la împrumuturi au crescut, cu toate avertismentele domnului Isărescu, şomajul se va extinde în condiţiile în care o parte din emigranţii economici – cei mai puţini competitivi – se vor reîntoarce, iar multe firme româneşti vor intra în faliment. Proiectul bugetului de stat pe 2009 se bazează pe o prognoză de creştere economică de 6%, prognoză ce mi se pare optimistă. Oricum, indicele este mai mic decât creşterea economică din 2008. Preţurile la utilităţi sunt deja considerabile, iar la produsele agricole, în condiţiile unui an bun, nu se prevăd reduceri, care să favorizeze consumul. Pe piaţa carburanţilor, companiile furnizoare nu ţin seama, cât de cât serios, de reducerea preţurilor la barilul de petrol, iar presiunile salariale nu se opresc. Dacă vor fi acceptate, nici un guvern responsabil nu le va putea pune în aplicare.
Desigur, este bine că se mai reduc salariile la unele agenţii guvernamentale şi companii de stat, dar nu acolo sunt marile găuri din bugetul de stat. Despre aceasta am mai scris şi nu repet cele spuse. În unele privinţe, un rol negativ are mass-media, care pune accentul pe aspectele spectaculoase, dar nu pe cele relevante. Contorizarea numărului de cursuri universitare la care s-au prezentat în trecut domnii profesori Năstase, Meleşcanu şi Dorneanu nu este inutilă, dar ar fi mai util ca presa scrisă şi audio-vizuală să facă analize despre cum s-au cheltuit banii publici pentru investiţii, reparaţii capitale şi dotări cu aparatură. Poate nu ar fi lipsit de interes să se vadă şi cum se dau banii la învăţământ, unde se vorbeşte numai de creşterea de 50% a salariilor. S-au dat, şi se dau în continuare, doctorate pentru lucrări care nu se ridică la nivelul unei teze de licenţă acceptabile. Îmi vin în minte cuvintele lui Kennedy, care spunea, vis-a-vis de America: când ceri ceva, trebuie să te gândeşti şi cât dai pentru aceasta, comandament universal. Măsurile de întărire a disciplinei financiare nu pot rezolva – prin ele însele – criza financiară economică, dar pot să o atenueze. Curtea de Conturi a României a fost una din cele mai slabe instituţii a ţării prin rezultatele ei. Cât priveşte preşedinţii, unul a fost mai slab decât celălalt. (Condor ştia carte, dar îi cam lipsea verticalitatea) Colegii de la redacţia Gazetei vor zâmbi ironic, dar cred că domnul Văcăroiu va fi un preşedinte mai riguros decât precedenţii.
Criza economică, ce coincide cu alegerile parlamentare, nu şi-a ales cea mai bună perioadă de manifestare. Dacă americanii ştiu să fie drastici, în prag de alegeri, şi guvernul Tăriceanu, cu tot riscul electoral ce-l implică, ar trebui să nu fie populist, spre binele tuturor, indiferent de simpatii politice.
24 octombrie 2008
Adrian Man
P.S. Am citit cu mare plăcere articolul domnului Vasile Dâncu, din Ziua de Cluj, despre meciul U – CFR. L-am ştiut întotdeauna pe autor ca un om politic neconformist, în sensul bun al cuvântului, având curajul opiniilor, indiferent pe cine deranjează. M-a convins că are şi talent de literat.
